Poezie
"Ghici cine pleacă la plimbare?"
satiră
2 min lectură·
Mediu
Aș vrea să-ți spun o ghicitoare
Ce-ai spus-o și tu altădată
„Ghici cine pleacă la plimbare”:
Tu sau mulțimea-nfuriată ?
Și-aș vrea ca să-ți reamintesc
Că n-ai scăpat de cei piață
Și mi se pare nefiresc
Ca să-i provoci iarăși pe față
Pentru că-n iarnă ți-au luat maul
De te-ai ascuns și mult și bine
Și-acum faci iarăși pe bau-baul
În loc să stai acas' la tine
Crezi că poporul ți-a uitat
Relele care le-ai făcut
Și faptul că ți-ai asumat
Decizii de neconceput?
Când te băteai cu pumnu-n piept
Că trebuie să aperi Statul
Deși n-a fost prea înțelept
Că ți-ai lezat electoratul
Care oricât te-ar agrea
Are și el mândria lui
Iar tu ți-ai bătut joc de ea
Supunând-o disprețului
Iar acum vi ca să-i ceri: ce?
Să te repună președinte ?
Și să-ți suporte mendrele
Cum au făcut-o și-nainte?
Adică să-nțeleg mai bine
Eu ca și-un simplu cetățean
Să nu pot trăi fără tine
Pentru că ești un șarlatan?
Dar cum la noi s-a nimerit
De șarlatani să fie criză
Și știind cum ne-ai mai prostit
Nu ne va fi nici o surpriză
Că-l vom avea în continuare
Pe-acelaș mare jucător
Ce n-o să „plece la plimbare”
Dacă nu vrea al său popor
Ori să-nțeleg că s-a gătat
Această mare mascaradă
Doar atunci când vom fi scăpat
De maimuțoiul fără coadă?
001.179
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ADRIAN ANGHELESCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 224
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
ADRIAN ANGHELESCU. “"Ghici cine pleacă la plimbare?".” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/14011013/ghici-cine-pleaca-la-plimbareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
