Adina Ungur

Frumos spus! Era doar un punct de cer care se invartea apropiindu-se prin departare si curgand in trecere precum caile albastre. Era ceva ce nevazut se apropia si in zori se ivea indepartandu-se. Ivirea albastra indeparta. Un punct, doar, un punct rotitor de cer.


(Ah, sper ca nu te-am condus intr-o si mai mare ceata.)

M-am prins din prima \"ochire\" si-ti simt si motivele, insa ai grija. E bine ca-l ai pe aproape, te ajuta mult (ia-o mai domol, putine dar bune, si fii sincer, cu tine mai intai); nu ma indoiesc ca te-ar fi putut inspira, insa e prea putin si mai ai nevoie de ceva: stii tu, inainte de asta, si cat mai repede, pt. ca la ritmul in care scrii s-ar putea sa...
(ai putea sa construiesti, insa n-ai fi tu; cred ca prin sinceritate, daca ai reusi sa convingi la un moment dat, ar insemna pentru sufletul tau, infinit mai mult decat astfel). As pleda pentru autenticitate, sinceritate, stare.
Iar scriu epistole imbarligate. Da\' nu stiu cine ma pune.

P.S. Exprimarea \"incoerenta\" e pentru ca te menajez, vezi ca n-am comentat pana acum si e pentru ca am simtit la tine o dorinta mare de a comunica, de a scrie.

Ma simt datoare sa multumesc sansei de a fi vazut la un post tv reclama cu poezie.ro si de a descoperi acest site. Apoi ma simt datoare sa multumesc site-ului poezie.ro ca exista si ca mi-a ingaduit sa exist si aici. Si ca sa justific, voi da un exemplu cat se poate de personal, chiar daca, poate, nu isi are rostul. Trecuse o perioada destul de lunga in care nu scrisesem mai nimic. O perioada in care cele doua locuri de munca, cursurile, colaborarile, imi tocau timpul marunt, marunt, fara sa stiu ce inseamna Craciun, Revelion, sambete ori duminici libere, pare greu de crezut, dar asa e: non-stop, si toate aproape numai din placere (adica minim financiar). Si ma intrebau cunoscutii ce mai scriu, daca mai scriu. Ziceam da, cu o jumatate de gura, insa, de unde atata inspiratie, in alergatura dintr-un loc intr-altul. Imi ramanea noaptea, libera, in care asteptam sa dorm. Am dat de acest site, la care cei din jurul meu mai scapa cate-un ochi mirat, (adica cum nu sunt si eu pe chat?) si marturisesc ca am gasit multa viata aici. O viata care imi lipseste ziua. Un loc unde as sta cat de mult, daca as avea resursele necesare. Un loc care m-a inspirat, care m-a ajutat in continuare sa creez in putinul timp pe care il am. Poezia de pe acest site m-a inspirat, polemicile iscate, intrunirile si convergentele mi-au dat teme de meditatie si nu am decat sa ma bucur ca am venit aici. Chiar daca sunt patetica in acest moment.
Eu-una nu am decat de castigat de cand sunt membru al acestui site. Si stiu ca nu sunt singura. Asa ca, parafrazand concluzionez prin:

\"Ce bine ca e!\"


Cu respect pentru toti cei pe care ii preocupa literatura, poezia si poezie.ro,

Adina Ungur.

Vei continua pana la \"Z\"? \"D. de n.\", de-acolo te-ai \"inspirat\"?

Iti raspund mai tarziu, dar iti raspund, pentru ca, poate, te aveam intr-un fel pe constiinta. Ciudat. Acum ma rasuflu si ia-o ca pe-un fel de mea culpa. Despre iubire am sa-ti spun chiar acum ce cred:
Despre iubire s-au spus multe, poate mai multe decât despre viatã. Iubirea poate fi..., iubirea e... si e! Mai mult chiar decât viata. Si nu avem balante pentru ea. De aceea nu existã legi care sã pedepseascã ucigasii-i, criminalii-i, hotii-i, cioplitorii în aripi, piromanii-i, vânãtorii-i, negustorii-i, ignoranþii-i. De aceea zboarã ea liberã prin lume, mai liberã decât viata, mai crudã decât adevãrul.
Iubirea e! Uneori ne agãtãm si ne contopim în transparenta-i fragilã, feerici, diafani. Ne învelim trupul în suflet, paloarea devine translucidã si totul se deschide în noi precum Cerurile în ajun de Pasti. Atunci topoarele ne par toporasi, palmele – mângâieri, minciunile – copilãrii, pânã când scrijeliti îndeajuns, trupul începe sã creascã, sufletul sã devinã greu si absorbiti din nou în trup, cãdem oameni pe pãmânt. Acum rãnile. Le ascundem odatã cu sufletul în noi si cum înãuntru e un spaþiu umed, cât de mult îi trebuie bietului sã se vindece, sau, poate, de tot, nu se vindecã niciodatã. Pânã când iar se va ivi în orizonturi si iar vom iubi, de data aceasta cu amintirea urmelor, având oarecum experienþa atingerii ei.
De data aceasta mai mult.
Apoi mai mult.
Apoi rãnile mai adânci.
Apoi mai mult si mai maturi.
Si mai.
Si totusi... si mai...
si uite de ce mi-e fricã de iubire. N-am iubit demult, dar dacã si-ar întinde vãlurile transparente spre mine as tasni în sus atât de fãrã mine încât ai mei s-ar chinui în zadar sã mã apuce de-un cãlcâi si sã mã tragã uneori spre pãmânt. Iar rãnile? Cum as sti sã le vindec?
Mi-e fricã, frica, fricããã! de iubire mai mult decât de moarte!

Intentionam sa public la \"ganduri\" acest text dar mi s-a parut slabut prin intimitatea lui, prin faptul ca ma dezvaluie, pentru ca, trebuie sa-ti spun ca si eu la 16 ani imi scriam iubirea, o apelam, o chemam. Cam ce ziceam atunci?

Din stele, din flori, din tot ce e frumos
Te-as recompune pur, cuminte si armonios,
Sa fii tot langa mine, sa te ating ca pe-un izvor
Si-n clipa-n-care susuri, sa-ti spun ca mi-a fost dor

Si tu sa fi tot cerul, iar eu sa fiu doar marea
In orizont sa ne-ntalnim, sa ne uneasca zarea
Iar eu sa-ti ating mana, din stele de lumina
Si tu sa-mi mangai parul, din valuri ce ce-nclina

Si-n vremea-n-care viata te-aduce langa mine
Eu l-as cuprinde-n timpul c-o mana si l-as tine
Si clipa as opri-o, in ....... norocoasa
Sa fii tot langa mine, sa ma mai simt frumoasa.


(imi cer scuze, nu-mi amintesc exact cuvantul din locul punctelor, oricum, cred c-ai prins ideea) Au trecut cativa anisori de-atunci si am invatat sa nu-mi mai cant iubirea. Nu-s baba, nu te speria, in suflet dunt ingrijorator de copil, pentru varsta mea, ceea ce se suprapune cu preocuparile indreptate in alte directii si de aici se nasc toate contradictiile. Faptul ca esti iubita, ca te simti iubita, trebuie sa fie minunat, magnific, profita de aceste momente, dar nici nu stiu ce sfat sa-ti dau. Cert este, ti-o spun cu sinceritate sa nu pirvesti exteriorul, daca e vorba de iubire. Cauta sufletul, mentalul, sufletul perechii daca iti doresti cu adevarat iubirea. E o enormitate iubirea, care nu incape in ingradirea trupeasca. Lacrimile? Unii spun ca le-au secat lacrimile de atata curgere. Nu-i adevarat, lacrimile nu seaca niciodata, acum plang. Si plang zilnic si mai am lacrimi pentru inca sase vieti. Sa-ti spun ce s-a schimbat in anii acestia: daca as intalni pestisorul de aur i-as spune - prima - stiu ca nu mi-l poti aduce inapoi, dar fa-ma sa visez mai des cu fratiorul meu, - a doua - adu-mi-l pe taticul acasa, dar numai daca isi doreste cu adevarat sa ne fie alaturi, pentru ca ne e greu fara el, - a treia -fa sa nu moara bunica niciodata!

Acelasi sfat insa pentru poezie, scrie, scrie, scrie, zeci sute, scrie, daca vrei sa SCRII. Esti singura care iti vei cizela textele si vei decide in final.
Ti-am trimis o epistola intreaga, am dezvelit o particica de suflet, sper sa ma fi inteles, prin prea putinul pe care ti l-am trimis.
Iti doresc sa fii iubita, mai mult, sa te simti iubita! Trebuie sa fie minunat!

O viata intreaga de zile bune!

Adina.

Radu, ideea era ca simteam nevoia sa-mi cer scuze pentru exprimarea laconica si asta faceam si ca voiam sa spun ca am primit (citit) textul al doilea cu bucurie. Ti-am scris un comentariu, nu il terminasem inca la primul text si s-a blocat si a trebuit sa-l restarteze si lua-le-ar cine le-a facut de calculatoare slabe si taste blocate...
Revin, numai sa-mi treaca nervii.

Am gresit, era vorba de Mat, scuze.

Ce-i drept, m-am intors incruntata si ti-am citit si poezia anterioara, apoi, urmatoarea si apoi, aproape fara respiratie urmatoarea, si toate, si... Ce intamplare fericita! Poezia ta este deosebita, deosebita... fara cusur (dupa umila-mi parere) uite ce criza de cuvinte, poate pentru ca m-ai lasat perplexa. E foarte buna! Si in aceasta seara am mai gasit un autor care m-a bucurat cu poeziile sale: Negru Voda. Ce bine ca v-am gasit! Ce bine ca stiu de-acum ce sa citesc!
Nu gandesti si nu simti defel cacofonic, am sesizat ironia, dar vezi tu, multi nu le iarta, oricata valoare ar exista intr-o poezie. Nu ma refeream la mine, mie chiar imi placuse si n-am intentionat sa fiu sarcastica ori malitioasa. Daca as fi fost, as fi avut o alta replica la ceea ce ai spus. Cred ca am sa cam incetez cu parerile despre textele de pe acest site, pentru ca nu intentionez sa atrag energii negative in juru-mi. Nici o clipa nu m-am gandit la asta. Si-mi cer iertare, si nu scuze fata de toti cei pe care i-as fi putut jigni, ofensa, rani, enerva, etc.(sper sa citeasca toti aceia, dac-or fi) N-am vrut! Si-apoi, eu nu ma simt nici un fel de \"Marie a Mea\". Poate ca eu sunt asa: veniti, dragilor, criticati-ma (obiectiv) caci numai astfel pot invata. Chiar daca ma doare: VREAU ADEVARUL! (Iar vorba sau bancul cu Bula, nu vreau sa-l stiu!) Am sa fac ce imi e mai comod: tacerea, si gata.
De la incruntare la incantare si apoi cand vad comentariul, iar incruntare. Sper sa-mi dispara!

Hmm!...Nici un fel de \"Marie\"!

Te-ai intins prea mult, ai imaginat. Ar fi fost o idee, dar s-a dus...

Ce s-ar intampla daca ai pune toate punctele in sir? O suspensie destul de lunga, nu?

\"cu cantareti\"
\"cu care calfele\"

Vezi ca uneori nu se iarta.
Altfel, interesanta idee.

Cu bucurie!

Plin de metafore, adiat-adiind.

:)
Multumesc.
:)

Cuvantul \"craci\" e cu vocala de dupa \"a\", a doua vocala din alfabet, (o craca, doua craci). Poate ca n-am folosit liniuta de dialog, majuscule, etc. Altceva...

Fiecare isi imagineaza sinele in maniera proprie. Eu il vad cale. Undeva intre mine si sus, pentru ca nu ma pot autentifica in lume in raport doar cu mine. Nu exist doar prin mine ci si cu ingaduinta unei energii din univers.
Apoi, fiecare suntem diferiti si unici prin decizie, prin noi insine, un fel de monade (salut ideea lui K.G.L.,\"Monadologia\", desi nu aici vroiam sa ajung) tot in raport cu intreg sistemul existentei.
Soarta? Ma refer la soarta prin care a fost posibila nasterea existentei si nu la \"soarta\" de toate zilele pe care insine o construim in functie de datele firii si de sansa.
Spinarea sortii ar trebui sa fie undeva destul de sus, iar imaginea ei cu clopotii turlelor (de biserici) la gat o ridiculizeaza, mimez totusi, pe cand finitudinea blestemata a conturului carnal ma anunta ca m-am umplut de toate aceste stari-cuvinte, fapt care, dealtfel imi aduce sfarsitul.
Problema licentelor poetice poate fi periculoasa in cazul in care nu e stapanita indeajuns. Nu le-am cautat in mod ostentativ, nu-mi sta in fire. Si apoi sper sa gasesc o solutie pentru a introduce macar textele scrise cu fonturile limbii romane, ar usura lectura.

regreeeeeeeet!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ah, am banuit ca asta se va intampla, dar tarziu. Vreau inapoi, back, back, back. Se poate? Ce intrebare! Dar daca totusi se poate, fa o minune! Te rog. Imi vreau comentariile inapoi!
Ce-nseamna graba! Ah!

Iti multumesc mult! Am o stare in care chiar aveam mare nevoie de pareri.

Da. Referitor chiar si la literatura.

P.S.(Deseara voi fi acolo..., bineinteles de acasa).

Scrii cu multa poezie in tine, asta nu e o noutate, de data aceasta, oarecum detasata, mi-ai placut mai mult. In general, aprecieri sincere!

Elaborat dar frumos.