Adina Ungur

Este o poezie minunata!

Despre ecou iti spun ca as vrea sa urc un deal, sa strig tare de tot \"te iubesc!\". Ecoul, el mi-ar raspunde cu vocea mea \"te iubesc\" poate repetat, insa niciodata nu imi va spune mai mult de atat, nici macar un \"da, te iubesc\", nici macar un \"si eu te iubesc\". Uneori se vor auzi trunchiat, doar fragmente din cele doua cuvinte \"...esc, ...e..., ...e\". Alteori nu se vor auzi deloc. Ecoul, daca el imi va raspunde, cuvintele se vor intoarce la mine asa cum au plecat, fara nici o nuanta diferita. Iar eu le voi primi inapoi si-mi voi hrani sufletul doar cu atat cat imi vine (uneori) inapoi, doar cu aceeasi voce a mea. Si imi ajunge, insa totusi, uneori...

(Cam ce cred eu despre..., si despre prietenie. Cam cat am primit eu inapoi. Cam cat am simtit ca am primit inapoi.)


As vrea, Perseu, sa scrii si ceva in genul \"vocatia daruirii\", (fara nici o intentie de ironie sau apropo), vreau sa aflu tu cum vezi. Am sa incerc si eu, dar nu promit ca voi reusi.


(Da, mai sunt aici, aproape zilnic, insa ceva ma retine. Nu stiu cat voi mai fi pe-aici.)

E foarte frumoasa poezia.

Pt. Hermann
Desigur, nu e greu, probabil, sa-ti aduni in jur oameni, dar asta nu inseamna ca ai si prieteni. Bineinteles vorbeam de PRIETENIE. Ar fi foarte multe de zis si nu intentionam sa intru intr-o polemica. Faptul a fost ca citeam un preferat si am descoperit un comentarui resort care m-a adus direct la textele tale. In general stau in banca mea, dar atunci am simtit nevoia sa-ti adresez acele vorbe. Poate aveam nevoie in acel moment de mai mult simt al umorului. Da, cred ca asta e.



Pt. Perseu.
Perseu, cred ca stiu ce vrei sa spui, nu neaparat acum, in general, dar sa stii ca nu toata lumea e atat de oportunista pe cat iti pare. Motivele tacerii pot fi mult mai multe decat pari ca-ti imaginezi.

Privind de afara nu mi se pare \"naiva\", doar in masura in care sinceritatea se poate asimila aici naivitatii. Dar daca tu vorbesti de un prieten, sinceritatea nu are de ce sa-ti para ceva minor. Abia cand se trece de prietenia ca si principiu, spre altceva, poti vorbi de naivitate in sensul slab al conceptului. Eu as spune in loc de \"naivitate\', \"inocenta\" sau \"nevinovatie\" (chiar daca acesta din urma ar suna greoi). Sper sa nu fiu prea departe de ceea ce voia sa exprime textul, nu cunosc amanunte, dar asta imi \"da\" mie la o prima lectura.
Mie imi pare un sentiment absolut normal si, cum spuneam, \"inocent\".
Daca poti sa spui ca ai prieteni, probabil esti un om deosebit si daca ei poseda astfel de calitati, atunci, cred ca nici tu nu merita sa-i dezamagesti si probabil ca nici nu o faci.

In general ma cam abtin de la comentarii insa nu pot sa nu te citesc, Oriana si nu-mi pare rau niciodata. Foarte interesante imagini \"printre filamente verzi de oțel și mărar\" mi-a atras atentia (mi-a placut) si nu numai, toata atmosfera pe care o degaja poemele tale.
Imi plac! *

Costel, iti multumesc din tot sufletul!

Textul a curs atat de repede incat nici nu-mi mai amintesc cand l-am scris sau cat a durat conceperea lui pana la forma finala. (personal, imi pare putin fata de toata munca impreuna cu acesti 12 \"spiridusi\" in varsta de 10 ani, care atunci cand i-am intalnit - acum 2 ani - nu puteau citi decat silabisind; si ei ti-ar multumi probabil, prin mine, pentru ca ai avut rabdarea si starea de spirit necesara pentru a te prinde in jocul nostru).
M-am implicat in tot ce tine de conceptia piesei, de la scenografie, arta dramatica, text, pana la regie si ma bucur ca in momentele dificile nu am renuntat la aceste \"ganduri\" in care am crezut de la inceput si pe care am reusit sa le concretizez prin aceasta piesa de teatru pentru copii.

Cu mari emotii,
Adina.

Dragilor,

textul de mai sus nu spune nimic. E chiar nimic. Exista zeci, poate sute de texte infinit mai importante si mai bune pe acest site! Nici nu merita numarul de vizionari pe care il are! Si cred ca cel mai important este ca exista poezie.ro cu tot ceea ce primeste, cu toti autorii si cu toate textele lor, acesta este chiar farmecul si valoarea lui: generozitatea.

Propun o solutie sanatoasa pentru acest text: \"IGNORE\".

Iti multumesc, Costel.
Ai avut dreptate, le-am si corectat.(Culmea, exact asta recomandam si eu cuiva, nu de pe ac. site, si uite ca m-a prins si pe mine: regionalismele.)

Ai dreptate, dar ma gandeam ca nu deranjeaza prea tare acea constructie.
Imi pare rau, chiar nu voiam sa fiu ermetica, repet, imi pare rau ca nu poate fi receptat asa cum l-am conceput. Eu nu pot sa-mi apreceiz obiectiv textele, deoarece in subiectivitatea crearii lor, le vad clare si expresive. Poate ca nu e deloc asa, si regret, pentru ca (intr-adevar le scriu pentru mine) dar m-as bucura sa fie intelese, percepute si de cei care le citesc. E bine ca mi-ai spus, am sa incerc sa ma deschid. Ce pot sa-ti spun este ca nu ma joc cu textele, cred si simt ceea ce scriu (sunt acolo) si uite, regret ca nu reusesc sa transmit. E vina mea.

Virtual, imaginativ, da, asa cum imi inspira mie un posibil \"muz\". As incerca sa las zilele sa curga in cascade si acel \"noi\" sa isi ridice transparenta sculptand in ape adevarati stalpi de sustinere ai podului de peste zi. Din pacate, zilele curg cascade si eu raman sculptand in adieri, ceea ce e mai aproape de mine si e si mult mai putin virtual.
Prospetimea: as spala si eu cateva suflete, incepand cu al meu, pe care incerc din rasputeri sa il spal, mereu, sau cel putin sa-l mai deschid, atat cat se poate.

Oriana,
spune-mi, ce sa citesc, unde sa citesc. Vreau sa aflu.

Cat adevar! Mi-a placut si nu indraznesc sa spun ce mi-a transmis.

\"Zborul incepe cu zbateri de umeri neinitiate-n plutiri\". De cate ori ni se ridica umerii neinitiati ne alegem cu un zbor,(m-a dus cu gandul la simplul gest al ridicarii umerilor) pe de o parte, iar pe de alta \"zbaterile\" care sunt gesturi \"neinitiate-n plutiri\" aduc cu sine tensiunea si fragilitatea... Urmatorul vers e sfasietor. Un poem in poem. Mai multe poeme in poem.
\"Dincolo de ultima pagina, traiesc doar convenabile-amintiri\", la fel de adevarat!!!

Bun, daca l-as scoate pe \"si\", atitudinea n-ar fi destul de ferma, (ar suna mai \"poetic\", insa nu acesta este neaparat scopul) n-ar urma un punct clar ci o suspensie (din context). Insa as putea sa folosesc un \"!\" final. Nu stiu daca nu ar fi \"mai\" fortat decat inainte.Da, da, poate ca da.
Hai sa schimbam...

Acum, cum iti pare?

Ai prins ideea?
Sigur ca cele 4 versuri finale sunt cu totul altceva.
Sigur ca si cele dinainte nu sunt genul meu de a scrie...
Totusi, legatura cu titlul cum ti se pare? Prima parte: atitudine(onirica insa ferma), ultima: constatare.
(acum am observat, am uitat un cuvant la editare, scuze, se intelege altceva: refac, chiar acum).

Sa-ti spun ceva: ai ochi de jurnalist (intocmai ca si cei de la presa scrisa).

(Uite cum nu ma lasi sa plec. Exact acum ma ingrijoram de ora care e...)

\"Marea prezenta\" e ca sa folosesc o asa-zisa metafora: paralela vietii. \"Marele\" Existentei are sens aici de \"imensitate\" (am folosit tot ce ziceai tu) si cred ca se intelege, sper.
Acum chiar ca plec.
P.S. Poti sa-mi zici Adina.

Da, eu am desenat copacul, iar cand l-am pus pe \"negativ\" am avut o revelatie.
Ma bucur ca m-ai citit. Am sa-ti scriu.

O.K., n-am nimic cu tine, cu nimeni, incerc sa gandesc pozitiv si sa reprim orice impuls negativ (altii reactioneaza altfel), astfel justificam incercarea non-agresivitatii mele, si nu prin teama sau lasitate. Dar asta deja tine de altele si nu-si are rostul aici. Daca simti nevoia unei confesiuni (si in ciuda incisivitatii comentariilor tale - nu la textele mele, in general vorbind si incercarilor tale de a fi cat se poate de nepartinitor) am simtit asta la tine, (ma refer la aceasta dorinta), atunci poate iti voi lasa o adresa de mail.
Cu toata sinceritatea iti spun: ma mai gandesc.

Am sa-ti spun odata ceva despre textele tale, dar nu acum.
Pe altadata!

...atat de mult incat
vor pieri
in jumatati de clipe...

Ce sa-ti raspund Costel?

Primul impuls ar fi fost sa nu-ti raspund nimic, dar pentru ca ai venit aici, ti-ai pus cel putin o intrebare in ceea ce priveste textul meu, apoi comentariile, m-am razgandit.
Acele comentarii, dupa cum ti-am spus nu aveau nici o legatura cu tine, personal, ci cu mine. Adica: mie nu-mi place superficialitatea! Ramasesem cu gandul ca nu am comentat cum trebuia asa ca m-am intors, intr-un oarecare moment, fara sa ma gandesc la persoana ta, ci doar la mine (am facut comentariile pentru mine: pentru ca nu-mi place sa fiu superficiala, asa cum iti repet acum). M-am grabit atunci cand am facut acel comentariu (mai vechi) referitor la \"triada ingerilor\" tai, cum numeam atunci cele trei texte al tale. Si asta pentru ca ma deranja in acel moment motivul \"ingerului\" cazut sau \"slavit\", pentru ca e foarte foarte des intalnit in literatura. Nu ti s-a intamplat sa spui niciodata: ah, iar cutare sau cutare lucru sau motiv si sa simti ca faci alergie... Nu pot spune ca facusem alergie la \"ingeri\" dar imi era de ajuns in acel moment. Avusesem o parere despre fiecare dintre ele, dar nu am reusit sa ti le trimit atunci pentru ca (trebuie sa recunosc ca pentru mine internetul reprezinta un mister si mai ales felul in care functioneaza acest site, imi e cu totul strain si necunoscut)de foarte multe ori mi se stergea textul pe care voiam sa-l trimit, daca dadeam \"back\". Asadar, m-am enervat ca nu am reusit sa-ti trimit parerile si am concluzionat cu acea parere postata la un alt text trimis de tine (urmatorul).
Textele tale m-au dus cu gandul la o experienta extrasenzoriala deosebita sau la o simpla imaginatie, lipsita de acea experienta de acest gen. De aceea iti spuneam mai demult ca imaginezi, poate ca nu imaginai, poate ca intr-adevar ai trait acele stari (mai ales cea din primul text, care imi parea a fi supravietuirea de la un cutremur - imaginea lampii care se pendula intr-o parte si in alta, si cea din textul al treilea cu puntea dintre cele doua stari; dar poate ca nu e deloc asa, si tind acum sa cred asta, pentru ca altfel ai fi inteles comentariile).


Nu-i cazul sa fi ironic cu mine in ceea ce priveste varsta mea, vezi ca nu ma simt atacata sau jignita pentru ca imi cunosc disponibilitatile (stiu exact ce si cum e cu mine, incepand de la suflet, spirit, mental si pana la I.Q.). Or fi oaresice contradictii, adica, sunt evidente, dar nu in felul in care le percepi tu. Faptul ca nu intelegi poate avea mai multe cauze. N-am sa le enumar ci am sa-ti spun ca nu putem trai fara lumea imaginarului. Personal, nu pot trai nici macar o zi, nici macar o ora fara sa-mi imaginez fara sa meditez, si asta absolut involuntar, ma iau gandurile pe sus, chiar si in momente in care n-ar trebui. In cazul meu varsta spirituala nu este egala cu varsta sufletului si cu varsta fizica. Copilaria, spiritul ludic exista in noi si la varste inaintate in forme mai mult sau mai putin incipiente, e ascunsa mai bine sau transpare mai usor, in functie de cat de mult ii dam voie sa ne stapaneasca. Vorbesc acum de copilarie (de lumea imaginativa) si nu de infantilism, puerilism. Uite, pe langa faptul ca nu mi-am pierdut copilul din suflet, mai am si doua meserii care zilnic ma aduc in acesta lume dispretuita de multi altii: artist-papusar si redactor de emisiuni pentru copii. Nu exista zi in care sa nu ma intalnesc cu copilaria, cu lumea fantasmelor copilariei. Pe de alta parte studiez si in alte parti, asa ca universurile se intrepatrund cu sau fara voia mea.
Unul dintre posibilele motive pentru care nu intelegi textele poate fi acela ca mie nu imi place sa scriu explicit, nu pot sa scriu in asa fel incat sa dau mura in gura, nu pot sa scriu fara sa folosesc simboluri si nu pot sa scriu fara sa fiu acolo, fara sa simt. De multe ori mi se pare ca am fost prea explicita in texte, chiar si in textul de mai sus imi parea ca prea am zis-o, ca prea ma dezvalui, nicidecum nu m-am gandit ca nu poate fi perceput. E foarte simplu, uite nu-mi place sa explic dar fac o exceptie (si daca vede E. M. N., poet romantic pe care-l citesc intotdeauna cu placere, il rog sa ma mai ierte odata pentru explicatia \"insensibilitatii\" mele): e cineva care ridica faramele in care se impiedica datorita moliciunii talpilor (instbilitate)la rang de icoane, de regine, ridicandu-le fiind cavaler, iar ingenunchiind fiind apoi sluga-le. Dar sa nu uitam ca ele sunt farame. Cand mi-a venit randul sa-l inspir, am refuzat totul, chiar si faptul ca as putea sa-i fiu muza (ceea ce nu ma incanta atata timp cand el cade atat de usor,la fiecare pas si se inchina in fata oricarui chip cioplit). Ah, ce nu-mi place ce-am facut acum, dar e cam tot una. (in ghilimele nu sunt cuvintele mele iar - a din a - nu pot crede ca nu ti-ai dat seama ce inseamna).
Mai explicit de-atat nu pot.



Si uite, nu am nici o retinere in a-mi spune varsta fizica. Poftim: 23 august 1973.

P.S.
Stii ce e interesant? Exact ceea ce te nedumerea pe tine, aceea e cheia poeziei: cavaler si sluga.

Cu mare placere. :)