Apariție editorială: `Bioglife` de Luminița Suse

Am bucuria și onoarea să vă anunț apariția volumului de poezii \"Bioglife\", semnat de Luminița Suse, apărut la Editura Limes din Cluj-Napoca.


SUSE, Luminița, Bioglife, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007.
Cuvânt înainte: Aurel Pop
Postfață: Adina Ungur
Colecția: Metamorfoze
Coordonator: Mircea Petean
Coperta și tehnoredactarea: Adina Ungur
Ilustrația copertei: Luminița Suse
86 pag.
ISBN 978-973-726-290-5


Luminița Suse s-a născut în București și a absolvit Facultatea de Matematică, Universitatea din București. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, The Ontario Poetry Society, Valley Writers, Ottawa Independent Writers.

Alte volume publicate:
\"Duminica inimii\", 2006
\"Geometrii singulare\", 2003,
\"Sacrificiul mirării\", 2002
\"Anotimpul licuricilor\", 2001


Pe lângă problemele cotidiene, poeta Luminița Suse are puterea să scrie cu o tenacitate și punctualitate, demne de invidiat, fără a ieși din canoanele fiorului poetic românesc. Impactul cu noua cultură face casă bună cu noile orientări ale liricii actuale, iar ca mărturie stă noua înfățișare stilistică și editorială a creației poetei în volumul de față, de asemenea, harul de a scrie într-o manieră elegantă specific feminină, fiind capabilă să jaloneze un echilibru artistic interior, puternic influențat de cultura autohtonă.
Dacă în volumele amintite autoarea își făcea intrarea într-un templu al amintirilor (Prefața de Adina Ungur), op-ul de față se prezintă într-o schimbare a registrului tematic. Îngrijorarea maternă pe tot parcursul evoluției spirituale și existențiale a “fiului” ei e revelată într-un limbaj simplu și provoacă profetic ipostaze decupate din pura realitate: ți-am spus de când erai mic // când te-ai îndrăgostit prima dată // iar când te-a părăsit ai vrut să știi / dacă este cineva cu adevărat fericit / my own mother isn’t happy, to begin with. (Învățături către fiul meu). În Bioglife, poeta își urmează în paralel cursul firesc al existenței, coboară din turnul de fildeș, ia totul pe cont propriu, propagându-și discursul într-un spațiu plin de necunoscut și lăsând uneori urme ce pendulează între agonie și extaz: eu îmi scriu versurile din mers / pe linia vieții // un pas transcrie în piatră / glifele trecerii mele (Semne de trecere).
Prin poemele acestui volum, autoarea propune cu deplină maturitate poetică un nou pact cu cititorul și anume acceptarea unei alocuțiuni precise despre iubire iubirea mă definește / eu îi mărturisesc cuvintele, (Iu-bi-re) sau își mărturisește respectul față de cei ce i-au dat viață: de fiecare dată / când le strig numele, (Părinți) bucuria împlinirii viselor: la rădăcina de vis / douăsprezece cuvinte fluieră, (Eu) a tainelor: arborii ne ascund ceva / cu ce grabă se dezbracă de frunziș, (Citire de frunze) corupția și dramele ce bântuie printre cei lasați acasă: câinii purtau în cozi gogoși semilună / nenumărați iepurași cu ochi migdalați / neamuri occidentale de papagali / nici un prieten și o mie de frați pătați / complici inegali la declararea de vină (Drama înrădăcinaților).
Fragment din Cuvânt înainte, Aurel Pop

În volumul Bioglife, Luminița Suse oferă spre mărturie, sclipet din spiritul ei împărtășindu-i fiului, Fiul meu/ este motivul/ acestor semne de trecere (Motto) dar și cititorului, nu doar o trecere în revistă a unor fapte de viață, ci adevărate învățăminte, călcînd cu pașii măsurați și de acum, preciși ai maturității poetice și prezentând aceste consemnări sub forma unei mărturii asupra propriei experiențe. De aceea glifele trecerii poetei prin propria-i existență au o multiplă însemnătate: acelea de autoconsemnare a sinelui, într-o alcătuire poetică, cu emoțiile, gesturile sau faptele de odinioară sau a reda într-un mod estetic, prin rigoarea compunerii unor versuri de o expresivitate calculată, povețe și o bogată zestre spirituală, purtând grija pentru formarea personalității fiului: ți-am spus de când erai mic/ iubit ești atunci când mergi pe nori/ purtând la piept un fagure de miere (Învățături către fiul meu).

Spiritul cu miturile lui, nu va părăsi niciodată gestul împărtășirii experienței, de aceea, cu o asumată responsabilitate sau maturitate, poeta relatează autoconfesiv: de o viață urc munte/ să ajung la rana amurgului/ unde timpul își coagulează/ semnele de trecere în ziua de dincolo// aproape că am ajuns// dar cine îmi înghite pământul de sub tălpi/ ce tălpi dansează albastru pe/ frunte/ oh, fruntea mea sprijină/din stele coborând/ alt munte (Petroglifă).
Chiar și atunci când vine vorba de autoconfesiune, poezia Luminiței Suse pur și simplu înalță: sunt aeriană/ de când m-am născut/ îmi urmez capul, nu picioarele/ într-o zi o să aplec fruntea, cuminte/ să coboare stea/ în locul meu (Aeriană).

Din locul în care se află poeta și așa cum le observă, dimensiunile ce țin de conceptele: spațiu și timp prind contur, personificare și în acest fel participă la evidenta trecere, respectiv devenire: miezul nu se vede prin coajă/ viitorul este încuiat în zile concentrice/ centrate în albăstruș de ou// trecutul agonizează dincolo de retină/ prezentul este un elefant în trecere/cu zâmbet impresionist în cornee (Alternative semantice).

Fragment din Postfață, Adina Ungur



Cei ce doresc un exemplar gratuit cu dedicație, pot trimite un mesaj cu adresa poștală pe adresa de email: bioglife@luminitasuse.com



Semne de trecere

lama timpului
își taie programatic
drum prin deșertul din palme

eu îmi scriu versurile din mers
pe linia vieții

pentru fiecare treizeci de pași
caligrafiați cu argint
pe nisip

un pas transcrie în piatră
glifele trecerii mele
poem apocrif



Zidiți în pentagrame

nu trebuie să coborâm în pământ
ca să înrădăcinăm
focul

ori să construim biserici
de lemn pe fiecare planetă
din univers

nici să scormonim cerul cu sabia
minții până la placenta stelei
din care ne naștem

să lăsăm timpul să deșire crini
din trupurile noastre înscrise
în pentagrame
răni despicate în cinci canioane
așteptând izvorul
de apă și sare

așa o să îmbătrânim, imperfecți
în altarul oaselor
până când ne vom înălța
deodată cu stelele noastre
sângerând cosmogonie
în cădere