Poezie
de dor
1 min lectură·
Mediu
de când nu mi-ai mai cercetat conturul
mă simt de parcă trupul l-am pierdut
mai mult, cum se destramă-n el azurul,
mă-ntreb dacă vreodată l-am avut
n-am piele pentru mâna ta mângâietoare
n-am ochi prin care să-mi pătrunzi în suflet
n-am nas să-ți simt aroma-mbietoare
urechi n-am pentru cânt și gură pentru zâmbet
n-am inimă, la pieptul tău să bată,
și nici rețea de nervi pentru răbdare
și mă întreb dacă-am avut vreodată
plămâni – în ei să-mi intre aerul de mare
nici oase n-am, decât coloana vertebrală,
genunchi și coate n-am, sunt toată o himeră
și-n lipsa asta-a mea de trup, totală,
mi-e sufletul împrăștiat în atmosferă
042.864
0
AR