Poezie
Sete
1 min lectură·
Mediu
Sunt. sunt o noapte de iulie
și tu, tu îmi ești un glob pe care
nu mai plouă de un secol
te învârți istovit în jurul unui punct
care pare o oră fără secunde în ea
cu buze subțiri
strivind între dinți o romaniță ruptă
din lanul de grâu copt
ce așteaptă cositul
ai vrea să mângâi spicele noi
și să te rătăcești prin ele ca o stea în imensitatea cerului
te oprești
ieși de pe orbita zborului tău
și sari așa ca o minge de golf
înafara terenului
înafara gravitației tale milenare
nu ești decât un ghem ce își caută firul
albul fir al destinului
și îți (re)vezi ca într-un diafilm ploaia,
ce stă în genunchi, cu bărbia în umărul soarelui
și se roagă de un pământ
iar stelele lovesc cu lumina lor rece
trupul ei nefiresc de subțire
ce curge ca un fir spre ghemul cel alb
și cade în mine pe mine pe noaptea de iulie ce sunt
mă lipește de tine
ca pe o bluză udă de trupul fierbinte.
022397
0
Textul devina insa dupa aceea mult prea concentrat, prea fix, orientat in jurul unei imagini care pare a se repeta in mai multe feluri.
Ceea ce mi-a placut insa cel mai mult este comparatia din final, e foarte reusita. Acolo e poezia din acest text. Si in inceput.