Adela Setti

\"promisiunea de a reveni
în fiecare zi\"
Un text curat, simplu, cumva luminos în înșiruirea de stări. Uman, întâi. De un lirism profund, apoi.
Remarcați-l. Merită.
Și tu, Mihai, continuă. Merită. Dacă nu pentru noi cei de-aici, cu siguranță pentru tine.
Adela

Ce spune acolo în prima strofă nebunul e Esența. Restul e inflația de forme. Bine asociate.
Adela

de obicei, când ți se pare că ești ok și îți place de tine și de viața ta. Brusc ai sentimentul că nimic nu are importanță de fapt, că e suspect de bine. Și atunci se petrece o Revelație. Vulcanul tău e o asemenea revelație. Ai surprins bine totul în acest poem de tip \"înainte / după\". Felicitări și pentru acuratețe, și pentru temă.
Adela

când voi fi fiind vinovată
voi îngropa această buruiană acolo
acolo lângă creștetul mamei
să crească din ea lotuși - mi-a plăcut îndeosebi. Desigur, fără descinderea precedentă în vină și moarte, efectul înălțării nu ar fi fost la fel de puternic.
Adela

Cum aș putea să îmi formatez textele în proză ca justified?
Mulțumesc,
Adela

poate fii aprins - un singur i.

Ironia adevăratului Dumnezeu este superbă de fiecare dată.
Numai că și ăsta unul nu e decât altul dintre aceia mulți pe care îi scriem imaginându-ne că dacă facem din El personaj, noi scăpăm de condiția noastră de personaje(le Lui).
Încercarea, în general, e totuși salutară, iar poemul acesta, în particular, e insolit și el.
Salve.
Adela

\"e casa firavă căptușită cu identitate
eticheta unei cărți care te poate privi și sustrage
până când ți se împleticesc picioarele
pe gheața mai subțire decât ziua\"
Îmi amintește de Pasternak.

față în față cu Eu-l ascuns într-un refuz de a se spune.
Îmi place cum te definești în absență, Eu-le.
am statura seminței de măr
îmi iubesc aroma iernile în care
nici un muritor
nu și-a lăsat încă amprenta
gleznei
genunchiului
șoldului
De recomandat. Părerea mea.
Adela

cam asta au înregistrat ochii mei cititori.
am citit în ochii ei
ravagiile făcute de o iubire trădată
și altceva, mult mai profund și agonizant
indescifrabil și definitiv.
Nu știu, Răzvan, dacă se mai sinucide cineva din iubire zilele astea. Pentru sinucidere trebuie curaj și deloc teorie (când începi să teoretizezi, cum face blonda ta, ești pe jumătate salvat și pe cealaltă jumătate laș].
Dar având în vedere că e la personale... orice asemănare cu realitatea poate să nu fie pur întâmplătoare, în definitiv.
Te mai citesc.
Adela

Interviul. Dar de când \"mișto\" e un criteriu de apreciere pe un site literar?
No hard feelings. Chiar mi-a plăcut. Dar titlul pică prost.
Adela

Era incomplet și este un fragment din ceva mai amplu. Sper să mă țină curelele să scriu tot și cât se poate de bine.
Mulțumesc de trecere și de vorbele bune.
Adela

Minunat poem.
Mai multe o să spună desigur veteranii; eu nu mă prea pricep la comentarii; reacția însă trebuia să v-o semnalez.
Cu stimă.
Adela

Un poem plin de o sensibilitate creionată în imagini surprinzătoare, proaspete. Ca asta: \"poți trăi / între două bătăi calde de inimă?\".
M-am întrebat de ce zace la atelier și nu pare să îl observe nimeni. Să fie din cauza unor mici inadvertențe de acord? (\"uneori mișcarea vine / din verbul tău a \'a fi\'/ tărâmuri vechi, uitate / prin contur / și se umplu de sens\" - aici \"se umplu\" nu pare să aibă subiect, iar \"și\" e în plus; \"exista albastru. / zorile te îndrăgeau / și sporeau frumusețea./ dar glia și ochii triști / nu meritau bucuria pasului. / aripi de îngeri roteau / albastrul de-aproape / și, uneori, creștetul sângelui / e cuprins de șoapte albastre\" - aici totul e la imperfect, ultimul vers la prezent)...
Mi se pare nedrept ca un text atât de autentic și fin să aibă de suferit din pricini tehnice. Ar trebui poate să îl aranjezi puțin, din punctul ăsta de vedere; să îi permiți, în felul acesta, să iasă la lumină. Printre atâtea \"lucrături-de-cuvinte-și-atât\" care funcționează în spațiul acesta virtual, poemul tău s-ar reliefa ca un exemplu insolit de vitalitate lirică. E o excepție luminoasă.
Gânduri bune.
Adela

Existăm în măsura (și din punctul în care) revenim asupra evoluției noastre și ne recuperăm identitatea, pe care inițial am negat-o. În lipsa unei legături cu trecutul, cu rădăcinile noastre, suntem mult mai puțin decât părem și în nici un caz nu ne urmărim, ascendent, potențialul.
Altfel spus, fără apartenența implicită, organică, la un \"acasă\" recunoscut și asumat, unitatea noastră interioară e ca un puzzle din care am pierdut piesa centrală.
Foamea de \"loc\" e o stare de ebuliție. Ai înțeles-o teribil de bine. (which is kinda scarry, actually)
Adela

pentru că ai înțeles.

Mulțumesc pentru semn și prietenie.
Foarte de acord cu \"Sinceritatea are doua taisuri dar e totusi preferabila azi\".
Adela

-unul la sută e rama
nou\'ș\'nouă semnătura.

aveti gratis chiar pictura!

O vânzoleală colorată, umanizată doar atât cât trebuie; o lume scoasă parcă dintr-o carte de povești pentru copiii care nu mai cred în zâne bune, dar ar da bucuroși iama la tarabele cu fructe, bomboane și iepuri de pluș. Cântările tale aduc o prospețime insolită în peisajul crepuscular prin care mă mișc pe aici de o vreme. E bine scris, nu se teme să arate o față mai veselă a realității și o face cu măiestrie.
O să mai trec.
Adela

Am redus din \"ca o\",\"ca un\" - privind mai atent mi s-au părut și mie cam deranjante. Restul e esențial pentru semnificația textului... dacă sună în continuare a înfundat, n-am ce-i face: așa era și starea din care a ieșit. Să zicem un fel de \"my own dead end\".
Adela