Adela Setti

\"și\" cu ș mic, \"control exterior\"...

între a fi real și a fi optativ, mirosul de clor care scoate personajele din vis.
paralelele se întâlnesc la infinit, în punctul acela în care \"toată noaptea ne lăsăm pradă unul altuia\".
text bine structurat, imagini verosimile, atât în spațiul asupra căruia planează umbra ospiciului, cât și în celălalt, antagonic, pradă transparențelor.
e un dialog, aici. între eu și tu, eu cea care \"am renunțat\" Și tu cel ce \"mimezi foarte bine normalitatea\". un dialog închis oricărei posibilități de control exteriori, oricărei arbitrări.
nu credeam să am astăzi o a treia ocazie de steluță, dar iată.
felicitări.
Adela

Alice, succes. Andu, La Mulți Ani!
Adela

în primul rând, apreciez măiestria cu care reușești, și nu numai aici, să supui fondul - formei fixe, fără ca ideea transmisă să aibă de suferit de pe urma tehnicii.
textul este curat și semnificația curge de la început până la sfârșit egală cu sine.
aș putea încadra textul la arte poetice, dar mă abțin. este, întreg, un sfat de foarte mult bun simț, sfat de magister, oferit epigonilor (care eludează cezura, sparg ritmul și pierd ideea de dragul cuvintelor mari și goale, care nu mai sună nici măcar din coadă).
un text clasic și plin de înțelepciune.
însteluțez.
Adela

\"Din literele ultragiate
de sonorități inegale
mi-am impus alfabetul firii\"

remarc, aici, ritmul alert, metamorfozele insolite, imaginile țipătoare. o arhitectură organică, fojgăind muzical. finalitate apoteotică, exprimată în termenii războiului [dintre sexe, și analog, dintre analitic și sintetic].
\"o vocală exhibiționistă
își etalează indecent
țipătul coleric
către un cuvânt-femeie
cucerind bărbații a căror virilitate
este strânsă într-o frază.\"
însteluțez.

home is where the heart is

trec vadul
spre casa pecetluită oval pe porți și obloane
- rugină lemn lichenos și un cer legănat în hamac

ceva începe
nu sâmbăta cu paste picante peștișori de acvariu
și un cinematograf de parc împrospătat cu var
acestea toate vin din altă poveste
unde crinii sunt doar orhidee dresate

e o zi fără nume
în care pot risipi sub răsuflare pecețile
sar pragul dintr-o azvârlitură de șlap galben
și degetele se holbează obraznic în sus spre fusta de in

curăț geamuri de praf strâng borcane alung păianjeni
curăț locul acesta uitat ca o maree sub piele
încap în divan cu tot cu memoria mea de mamut
cândva retrasă din albii

și strig


iar soarele tremură din zdrențe de fineartprints

da, este bine să te simți stăpânul pământului, mai ales în copilărie când nu te răzbuni ci doar faci dreptate.
mulțumesc :)
Adela

sunt punctul din care primăvara se presimte întâi, înainte să înflorească atât de minunat din căldări cu lalele.
drag, Adela

scuze pentru reedit reedit no more pic reedit.
Weekend plăcut tuturor și multă inspirație.
Adela

* văd aici o fotografie sepia, prin care transpare o primăvară întâi abia presimțită, înflorită apoi brusc din căldările cu lalele (pata de culoare, emoționantă).
* textul curge în același ritm fluid în care silueta femeii parcurge drumul spre casă evitând abaterile inutile (personajul nu intră în famacie, textul nu intră în detalii exhaustive)
* finalul surprinzător de proaspăt
acord steluță cu felicitări.
Adela

\"al deschiderii ochilor\" - mă gândeam la uși, și la Sesame... am simțit nevoia să deturnez perspectiva de la sensul universal cunoscut.
\"cândva nenăscuți\" - aici ai dreptate, ar trebui reformulat, schimbată ordinea cuvintelor pentru limpezirea ideii.
\"\"împărțind cu mine același cordon ombilical\" - inițial era \"împărțea cu mine același cordon ombilical și mă privea...\" - posibil să fi sunat mai bine așa. aici este motivul siamezilor, dacă ombilicalul este cel ce deranjează.
Ordonarea mi-a dat de furcă și mie. Sunt de acord că mai trebuia lucrat. Într-un viitor nu foarte îndepărtat voi reveni asupra lui în varianta reloaded.
Îți mulțumesc pentru lectura foarte atentă, te mai aștept.
Adela

interpretările și reacțiile voastre sunt binevenite, mă bucură atunci când un text reușește să provoace cititorul și să transmită și alte semnificații pe lângă cele cu care l-am înzestrat inițial.
Adela

ai dreptate, să știi. deși este un text despre inimă, a fost scris din cap :) și totul a pornit de la remarca unui coleg: \"cum scapi din viață cu viață? ca să nu te repeți, spune mai bine: cum scapi din acest perpetuum mobile al generațiilor!\"
cum spuneam și altă dată, și chiar în \"lecția\" aceasta: totul se petrece în funcție de bobârnac, adică de stimul.
Să ne citim cu bine :)
Adela

mă bucur că textul acesta te-a purtat mai aproape de tine.
Te mai aștept.
Adela

o fi de bine sau de rău, ce spui tu aici?
Oricum, bucuroasă de semnul tău.
Mai treci.
Adela

nu voi citi la Deko. sunt o persoană extrem de timidă în realitate... și știu că m-ar face arșice comentatorii profesioniști :) din condei... mai parez, dar face to face... no thanks, I still need my heart to beat safe and sound.
Oricum, mulțumesc pentru... mandat.
Adela

\"pentru o vreme nu faci nimic
nu ai nimic de făcut
nu se întâmplă nimic.
nu dispare nimic.\"

din momentul în care acționezi, ai deja de pierdut... ceva, orice. pentru că voința de a face ceva este deja un act prin care iei în posesie lumea, urmând să o modifici, pentru tine, pe bucățele aparent insignifiante (brichetă, țigări, portofel...chef, răbdare, cuvinte) la nivel de consecință.

Pentru aceasta, și pentru că este o lectură savuroasă... trebuie să îl înstelez... și să plec repede, să nu pierd autobuzul :)
Adela

din aceleaȘi motive (tastatura...)

Încep prin a critica:
\"ceai din plante de plastic\" - poate ar merge mai bine, și mai muzical în context (mă refer la ritmul în care textul curge până aici) \"ceai de plante în pahare de plastic\".
\"din țigară se scurge o nuanță pală a tenului\" - \"din țigară se scurge nuanța pală a tenului\" sau \"o nuanță mai pală a tenului\", din aceleați motive și pentru consecvența impresiei de verosimil.
Textul tău rescrie atmosfera unui oraș lipsit de oameni, realcătuit dintr-o percepție subiectivă în care singurătatea ca senzație se suprapune/transferă universului prin care se mișcă eul poetic.
Impresia cinematografică are halou suprarealist. Elementele se reconfigurează pe bucățele, în cadre fantomatice: străzile \"se deschid ca o inflorescență carnivoră\" [aici concretul \"cărnii\" este subminat de abstractul dinamic al \"inflorescenței\", \"prin vitrinele de sub tălpi vine un frig
de o eleganță nefirească\" - aici contrariezi, cititorul se pregătește, logic, pentru aburi calzi, te joci cu orizontul lui de așteptare. Gestul executat (\"mă prind de coaja copacilor\") aduce în prim-plan apelul interiorității la real, concret (iarăși). Apoi intervine descinderea nedorită în subterană (\"fața mea e mult sub pământ\") iar aici se petrece confruntarea cu Celălalt, materializat (din nou, prin elemente evanescente) în iubită. Întreaga scenă e văzută de jos în sus, ca printr-un tavan de sticlă.
Pe ansamblu, textul e bine construit, se structurează ca o poveste despre moartea-ca-apropiere. Începe de sus în jos, se continuă printr-o inversare de perspectivă și culminează cu situarea \"la mijloc\", fapt care mă face să suspectez o dedublare lucidă. Cred că sunt trei, aici: cel ce pornește în călătorie și așteaptă suspendat între cadre întâlnirea, cel ce descinde și rămâne dedesubt, contemplativ, și ea, întâlnita. Foarte posibil ca \"ea\" să fie avatarul unui fenomen, al extincției.
Și acum că am încercat să mă plimb cu tine prin orașul artificial... sper că am reușit să îi și înțeleg mecanismul... și îți acord prima mea steluță.
Dixit.
Adela

Mulțumesc mult.
Adela