Adela Popovici

Fie ca primavara sa va aduca tuturor numai bucurii si iubirea sa va fie mereu acel oaspete care nu se mai lasa dus :)

Ma consider norocoasa de a ma fi aflat ieri seara printre poezistii de pe agonia. Initiativa acestor intalniri este mai mult decat laudabila si in special faptul ca ele vor fi organizate saptamanal cred ca se poate numi pe drept a fi de bun augur. Sunt convinsa ca numarul particiantilor va spori cat se poate de repede. Ma alatur lui Andrei spunand ca, da, voi cei care, din varii motive, nu ati fost cu noi aseara, aveti de regretat o intalnire de o rara frumusete. Ca atare, imi va fi imposibil sa stau acasa sau oriunde as fi, in fiecare duminica de la ora 16:00 :)
Sa va povestesc de ce? Cu ce sa incep ?...Stam la masa, noi, cei care ne cunoastem (sau nu) de pe site. Se leaga conversatia instantaneu. Una foarte vie si plina de continut. Se discuta despre poezie, despre literatura, ce am mai citit, ce ne-a impresionat ; nu in ultimul rand despre ce am scris. Intre timp, Radu deschide intalnirea. Cuvinte calde de bun-venit, menite sa ne mai dezghete putin stinghereala si, da, mai ales teama ca va trebui sa ne urcam pe scena, sa ducem microfonul la buze si sa recitam. Complicata treaba! Dar...cum se poate descrie oare in cuvinte atmosfera care a inceput usor sa ne stranga asa, ca intr-un cerc al poeziei, dincolo de care nu a ramas nimeni?
Sa evoc sunetul de chitara strecurat in pauzele dintre poeme, sau coarda jucausa insotind unele versuri rostite pe atatea voci diferite. Pentru ca trebuie sa spun lucrul asta, m-a impresionat fiecare voce in parte, v-am ascultat pe fiecare intonand si m-a bucurat simplul fapt de a va auzi rostind. Este remarcabila aceasta surpriza a descoperirii vocii din spatele versului « mut » cu care ne-am obisnuit in lectura pe site. Acesta este insa doar unul din argumentele care vorbesc de la sine pentru intalnirile din Backstage, care, sper, vor fi cat mai multe. Altele au fost enumerate deja de alti colegi, nu am sa le repet.
Ca sa inchei, am sa mai vorbesc de unul singur. Din momentul in care s-a auzit prima rostire si pana la clipa in care ultimul vers a rasunat de final, eu am avut senzatia noua si stranie si placuta ca ascult o singura, inefabila dar minunata poezie! Ieri seara poezia a trait.

Ha, Dani, vad ca ai adunat multa lume in hora ta, ma prind si eu :))))
Faina poema, sa stii ca mi-a placut, suna a tine :)
Dragutule, in ziua in care organizati cenaclul acela, oriunde ar fi el (ca vad ca se vehiculeaza multe idei), ma prezint si eu. Esti dator cu cititul unei poezii, stii tu care. Asa ca ne intalnim. Count me in too :))
Te pup.

Minunat si inspirat descantec! Alchimia iubirii surprinsa intr-un poem care curge ca un rau cand molcom cand involburat...iar finalul, intr-adevar, fara cusur. Frumoasa constructie.

Nu ma mai lansez in alte comentarii istete, ca zau daca are rost. Asta este pur si simplu o POEZIE.
Felicitari, Gabita, mi-ai taiat respiratia :))

Super!! Ma bucur ca te-am descifrat...si inca de la prima citire vreau sa spun, acea imagine mi l-a evocat pe Dali! Si eu iubesc Dali.
si, da, s-a vazut ca poemul tau e un tablou...chiar am vrut sa spun supra-realist. Dar zic Dali si-i deajuns :))
La re-citiri, evident ;)
Adela.

Frumoase si cumva...hmm, teribile imagini. Insa, va trebui sa ma opresc si eu la aspectele mai mult anatomice de care te folosesti si care aduc mai mult a...dezintegrare fizica. Exista si fiorul existentialist dincolo de aceasta fragmentare pana la pulbere a trupului tau?
Probabil ca da :) Si poate ca nu trebuie sa fie explicit, pentru ca poemul tau imi aduce a tablou. Pot vedea toate acele imagini evocate, vezi, de exemplu, creierul prelingandu-se etc. Ca un Dali cu ceasurile scurse:)

Ne citim, cum nu?
adela_popovici@yahoo.com
Eventual un messenger, ceva ;)
See ya.

Cand ne-om intalni, Daniel draga, sa nu cumva sa uiti sa aduci cu tine acest poem...si se va produce miracolul :))
Ne vedem/citim/auzim;)
Adela.

Unul dintre cele mai frumoase poeme pe care le-am citit pe aceasta pagina de agonie :)
Foarte dens in imagini, excelent structurat, curgere fluviu a cuvintelor. Descrierea prea-frumoasei, o nimfa-amazoana-sirena-zana-narcisa...Si dincolo de frumoasa ta, idei, multe idei cu care rezonez la un nivel profund. De exemplu \"inima lui odata din carne
acum creata de umbre
profunde si negre.\"
Si mai trebuie sa mentionez si tonul! Tonul vocii tale asa cum il aud eu citind aceste versuri...
Mi-ar placea sa te aud recitandu-le :)
La re-citire,
Adela. :)

Acusi te vad. Mai cu intarziere, dar decat de loc ...
Nu mai repet in amanuntime ce si cum, dar mi-a placut foarte mult acest poem al tau.
La re-citire! :)

Sau te poti gandi la felii din tot felul de bunataturi pe care damele ti le ciugulesc din palma ;)
Astazi mi se intampla ceva interesant: imi sunt furate buchetele de zambete. (ma folosesc de expresia cuiva care chiar asa mi-a spus, chiar daca nu e prea ...pretentioasa). Iar tu esti un hot priceput :))

Adica ...am trecut testul? ;)
Eu cred ca imaginea ta nu are nici o problema. In plus, scrii poezie din inima...Si o scrii minunat.

Cumva imi pare rau ca a trebuit sa explici \"Polul Nord al sufletului tau\", pentru ca e atat de evident...:)
Iarasi \"linia unde rasaritul face orizontul sa cada\" e o trimitere destul de clara :)
Iar \"desi imi apartii mai presus de rasarit si apus\" mi se pare o expresie de o rara frumusete. Poemul tau este o nestemata! E greu sa-mi gasesc cuvintele, sper sa ma ierti pentru asta. Este un fruct parguit, o paine aburinda, este iubire, este viata! Apreciez si simetria constructiei, care pare sa opuna rasarit-apus, cald-rece, iar in final, un soi de ...si cu toate aceste aparente opozitii, suntem topiti unul in celalalt... in apele vietii.
Sper sa nu ma certi prea tare daca am gresit :)

Ieri mi-a fost iposibil sa intru pe site...astazi insa, dau buzna si te gasesc iarasi vorbindu-mi. :)) Multumesc de amabila ta ospitalitate.
Si, bineinteles, nu ar fi bucurie mai mare pentru mine sa te intalnesc la un cenaclu pe aici, pe care si eu il tot astept si nu mai vine. (Dar daca vii, ma anunti si pe mine, te rog? Cateodata genul asta de anunturi imi scapa pur si simplu, si ma trezesc ca am aflat la o saptamana dupa ce a avut loc evenimentul.) E de ajuns sa spui \"vin\" la adela_popovici@yahoo.com :)

Daca m-ai cunoaste, ai sesiza la mine o combinatie ciudata intre timiditate si curaj:) (De multe ori acest amalgam - coincidentia oppositorum - dicteaza evolutia demersurilor mele fata de oameni. Si se intampla cateodata neintelegeri.) Am tinut cumva ca admiratia mea sincera si neumbrita de absolut nici un alt gand sa fie inteleasa ca atare. Si nu stiam cum sa transmit lucrul asta...
In fata poemelor tale am trecut de la una la alta...repede si iute, cand am fost impulsiva, cand mi-am dus mana la gura si am zis \"taci!\". Acum ma bucur ca nu am tacut, si ma bucur sa primesc in dar cuvintele tale:)
Si pentru ca am permisiunea ta, am sa mai adaug la textele tale, din cand in cand, un zambet, pe care sunt sigura ca mi-l vor aduce. Dar, asa, fara sa abuzez de ospitalitate...:)

Daca mi se permite, am sa las si eu o urma timida a admiratiei mele pe aceasta pagina, inscrisa cu un poem atat de plin :)
Mi-a trebuit ceva curaj, recunosc, sa iti scriu...il tot adun de atunci de cand m-am intalnit cu varianta beta a mielului, care m-a ...cutremurat, insa nu as fi gasit probabil niciodata cuvintele potrivite pentru a-ti spune cat de mult, si am preferat sa tac pana astazi :)
Sper ca nu am indraznit prea mult.

Cu parere de rau...ca nu am vazut acest mesaj al tau, altfel as fi venit cu siguranta. Era chiar aproape aproape de unde lucrez :( Alta data ma uit mai atent.

Incerc sa fac abstractie de muza ta reala sau nu :) pentru ca, desi textul ii este dedicat, eu ma plasez diametral opus fata de ea, fiind anume cititorul care s-a bucurat sincer de singuratatea in doi cu acest text al tau. Imi plac trecerile interesante de la o idee la alta, care mai de care mai frumoasa.
Ce remarc la stilul scrierii tale este cumva impresia ca formulezi sentinte. Solitudinea e...., singuratatea e...:)Nu ca as avea ceva de obiectat, dimpotriva, mi se pare ca ai reusit sa deslusesti foarte inspirat anumite nuante.
Si tot la final ajung, cu toata abstractia mea :) pentru ca e musai sa spun ca tare mi-a placut acea imagine \"tu ma reintregesti mereu, asa cum iarna, apa izvorului reintregeste in tacere si migala, gheata pura\".

Draga Cosmin,

si mie tare mi-a placut sa te citesc astazi :)Cred ca cel mai mult m-am legat de acel text care introduce poemul-puzzle. Si, bineinteles, de ideea caleidoscopului, care imediat m-a impins spre coridurul labirintic al lui Hermann Hesse, acela cu nesfarsite si misterioase usi inchise. Daca ai curajul sa le deschizi si sa pasesti dincolo de ele, te regasesti intr-o alta realitate ca un altfel de lup singuratic :), reflectand fragmente reale sau posibile ale propriei identitati.
Ma regasesc intru totul in aceasta idee :)
Si tu frumos ai dat expresie acestei imagini!
Adela.