Adela Onete

Trei rațe, îngâmfate, moțate și împănate, au plecat la un amiaz la plimbare, spre un iaz. Cum mergeau ele, tacticoase, cu ciocu-n vânt, cu cozi întoarse, le ajunge din urmă o găină, ce se

Mă dor pleoapele de greutatea timpului ce-mi trece prin pupile și-mi plânge lacrima prăfuită, pe obrazul nins de prea multele clipe murinde în durere. Îmi îngheață privirea sub patina

Am obosit… Mă așez pe o margine de lume, să-mi odihnesc gândurile. Þipătul lumii, însă, îmi sfâșie carnea ca o felină înfometată. Vreau să fug… Un copil desculț se oprește lângă mine, îmi

Când nu poți nimic a spune Și simți cum tâmplele îți ard, Nu căta spre lumi nebune, Ci doar așează-te pe prag. Sprijină-ti visul în colțul ierbii, Necuvintele adună-le buchet, Privește cum

Cuvinte adunate - Șevalet… Tușe amestecate - Poet… Clipe pierdute - Tăcere… Șuierat de tren în gară - Mistere… Zbor frânt - Cădere… Primăvară șchiopătând - Himere… Strigăt în

Ne naștem atât de vii Și trăim atât de amorțit, Încătușați în blocurile gri, Într-un oraș mizer și prăfuit. Cum am ajuns aici, Acum, nici nu mai știm, Cu visuri mari dar cu pași mici Ne-am

Azi, m-am primenit. Shsht…!!!!!!! Am vrut să păcălesc timpul. Mi-am prins stele-n păr, la urechi, soarele și luna. Mi-am înlocuit lentilele de contact cu două picături de infinit iar buzele

Vă privesc și mă dor amintirile din ochii voștri și timpul cuibărit la tâmple. Vă iau sufletele în căușul palmei și le mângâi duios și cu teama de a nu le răni. Îngenunchez și vă sărut

E liniște la Curtea Marțială, Cu toții stau, nerăbdători, în sală, Așteaptă condamnații și sentințe, Privesc în jur și caută referințe. Nimeni nu știe ce se va întâmpla, Cine a greșit și

De voi pleca fără să-ți spun, Tu să nu-mi cauți vină, Mă voi întoarce un om mai bun, Și, poate, mai senină. Voi trece, mai întăi, prin iad, Spre a-mi mistui păcatul Și mai mult de-atât de

Am legat primăvara la ochi, ca într-un joc de-a baba-oarba. M-am apropiat, încetișor și i-am spus cât e de frumoasă. Ea a zâmbit ca o femeie cochetă și mi-a nins petale în suflet. Mi-a prins

Dintr-o rază de soare, Ce mângâia o floare, Am făcut o baghetă fermecată Și-am transformat grădina toată. Am pus mugurași în copăcei, Am colorat mulți, mulți clopoței, Am aranjat iarba în

Azi, sunt un copac batrân și arțăgos… Mă cert cu păsările ce-și caută cuiburi în brațele mele. Mă cert cu ploaia, cu vântul și cu pădurea, dojenesc un curcubeu rătăcit în zare și-mi plâng

Uneori, aș pleca să mor puțin… atât cât să mă odihnesc o clipă… Mi-aș elibera sufletul, din colivia trupului și i-aș șopti să zboare într-o pădure de mesteceni. I-aș spune să atingă

Mirările mele mă hăituiesc neobosite și eu alerg pierdută printre întrebări nepuse… negândite… și mă dor pleoapele, de la atâta alergat și mâinile mă dor, de la atâta

Colo-n vale, lângă lac, Cât e ziua de lunguță, Cu o chitară, fără trac, Dă concerte o broscuță. Oac, oac, oac, în la minor, Cânta broscuța la chitară, Do, re,

Trăia odată, ca niciodată, Într-o țară îndepărtată, Într-un palat de ciocolată, O steluță fermecată. Când seara, ușor, se lăsa, Steluța-n zbor pornea, Pe copii îi

Azi, în curte, la bunica… -Să vă spun ce s-a-ntâmplat: Grivei alerga pisica Și, țup, în față-le un brotac! Hop și, dintr-odată, Totul s-a schimbat: Și Grivei și Covată Îl

Timpul își scrie memoriile pe sufletul meu, scrijelind fără milă. Sufletul meu, un librar bătrân, le înmănunchează într-un buchet cu miros arhaic. Cerul își scutură lacrimile pe umerii

Te naști și mori. Început și sfârșit. Între ele, clipa Și zbaterea și lupta, Speranța și suspinul, Urcușul și declinul. Te naști, ca să mori. Îngenunchezi. Și zbori. Te rogi... și