Poezie
Doarme un copil…
1 min lectură·
Mediu
Am obosit…
Mă așez pe o margine de lume,
să-mi odihnesc gândurile.
Þipătul lumii, însă, îmi sfâșie carnea
ca o felină înfometată.
Vreau să fug…
Un copil desculț se oprește lângă mine,
îmi arată, cu degetul, luna
și râde știrb.
Îi este foame…
Întind mâna, o culeg
și i-o așez în palme.
Copilul mușcă din lună, cu poftă,
ca dintr-un măr copt.
Și râde știrb…
Își cuibărește mâna în palma mea
și-mi face semn să-l urmez.
Nu pot să mă mișc.
Mi-au crescut rădăcini
în această margine de lume.
Vreau să plâng
dar ochii i-am dat în schimbul lunii.
Copilul ma sărută pe frunte,
îmi mângâie rănile
și mi se așează în poală.
A adormit…
Shshtt, voi, gânduri rătăcite
și, tu, lume nebună,
doarme un copil,
pe-o margine de lună.
002325
0