Poezie

Murind, nevenind vremea

1 min lectură·17 martie 2009

Mediu

Ne naștem atât de vii

Și trăim atât de amorțit,

Încătușați în blocurile gri,

Într-un oraș mizer și prăfuit.

Cum am ajuns aici,

Acum, nici nu mai știm,

Cu visuri mari dar cu pași mici

Ne-am oprit aici ca să murim.

Ne este frică dar, mai rău ca proștii,

Nu mai știm să căutăm drumul înapoi,

Îi împovărăm, însă, pe copiii noștri

Să ardă ei ce aveam noi, de ars, în noi.

Ne plângem neputința,

Oricui vrea să ne asculte,

Ne înăbușim dorința

În câteva versuri mute.

Îngenunchem, a rugăciune,

Pe Dumnezeu îl luăm părtaș

Și așteptăm să facă o minune,

Pe care o cerem, pe bani, printr-un răvaș.

Murim încet, nevenindu-ne vremea,

Așa, calm și calculat,

Ascunzându-ne, în suflete, durerea

Și renunțând să ne-ntrebăm cum s-a-ntâmplat.

002.259

Adela Onete. “Murind, nevenind vremea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adela-onete/poezie/1827915/murind-nevenind-vremea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.