Poezie

Cum m-au condamnat la iubire

1 min lectură·14 martie 2009

Mediu

E liniște la Curtea Marțială,

Cu toții stau, nerăbdători, în sală,

Așteaptă condamnații și sentințe,

Privesc în jur și caută referințe.

Nimeni nu știe ce se va întâmpla,

Cine a greșit și care-i va fi pedeapsa,

Se privesc, cu toții, bănuitori

Dar dau din cap atotcunoscători.

\"- Să vă ridicați, vă rog - anunță aprodul,

Va intra în sală judecătorul!\"

Și, apoi, cu degetu\' spre mine arată

\"- Numele tău, să-l spui, deîndată!\"

\"- Femeie\", zic, ridicându-mă-n picioare,

Cu toții-mi aruncă priviri iscoditoare

\"Cine-i, ce-a făcut?\", se aude-n șoaptă.

\"- Femeie, mă numesc și mă declar vinovată.

Da, am strâns lacrimile tuturor,

Ale mamei, ale pruncilor - ale oamenilor -,

Le-am transformat în ape curgătoare

Și le-am lăsat să curgă-n zare.

Da, am șoptit poezii în amurg, târziu,

Am alungat boli și m-am rugat, eu știu,

Am desenat zâmbete pe nori,

De toate-s vinovată dar îndurare voi!\"

Judecătorul mă privește inert,

Ascultă, cântărește și, apoi, dispune, încet:

\"- De toate astea, da, ești vinovată

La iubire, vei fi condamnată!\"

002.444

Adela Onete. “Cum m-au condamnat la iubire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adela-onete/poezie/1827456/cum-m-au-condamnat-la-iubire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.