când pictezi
îmi întorc o parte din ochi către mine privind către tine
iar roșu descrie cu negru cum galben ajunge să verde și galben
când iei o pauză
rămâne totul înghețat iar o parte din ochi
într-o zi mă vei blestema
și toate femeile pe care mi le-am închipuit
îmi vor crește din barbă ca niște picioare lungi
până când de greutate
am să mi le lipesc de piept.
iubita mea a ratat rapsodia română.
a ratat bătălia de la rovine și carul cu boi,
iubita mea a lipsit până și la marea unire sau la revoluție.
iubitei mele dumnezeu i-a pus carne în loc de
scările rulante mă duc într-un subteran
în care tigri își ling rănile
și își desfac amintirile să le ningă pe geamuri
trenul acesta mă va duce departe
atât de departe încât
cântecul roților îmi
ea nu este pentru mine,
ea nu aleargă pentru ea, pe sub, printre, pe deasupra,
în largul cercului și limbilor,
nebună ca și mânzul din ea,
curând și târziu, nicăieri...
e un platou cu petale
astăzi am învățat să fiu un bloc cu zece etaje
să urc prin venele mele sângele
ca și cum aș urca locatari
aici pe scara mea pasc câini vagabonzi
și porii mei ascund rufe pe sârme
ca ferestre cu
el i-a spus
avionul străin decolează
ea știa că avionul străin e o pasăre moartă pe acoperișul din țiglă
el a insistat că pasărea moartă a înviat ca prin minune
însă ea a tăcut
chiar și așa
o
ai dat cu pumnul în mine nu știi că atunci când dai cu pumnul e ca și cum ai da cu o pasăre
nu știi că ciocul ei nu se poate hrăni cu carne și sânge
iar găurile făcute în mine nu pot respira aer
Motto: "Uneori mă simt ca un taximetrist: de fiecare dată când vreau să te cunosc, primesc o comandă."
pentru cei mai mulți din mine,
aripile legate cu sârmă într-o catedrală, nu diferă cu
am găsit un obiect
pare a fi un biberon
sau o pană de scris
sau un baston
ceva
obiectul ăsta știe să zboare
să treacă pe roșu
să nu creadă în dumnezeu
și să se opună preferințelor
și
pe vremea aceea aveam oreion
și milu îmi aducea porumbei lângă pat ca să văd cât de mari au crescut
pe vremea aceea trebuia să stau trei zile în casă
și mâncam supă și te iubeam.
au trecut două
urâțenia pământului potcovește bărbații apți de război și le pune coame albe
ca sângele să se vadă de la distanță
urâțenia pământului lasă oamenii în pielea goală
și confiscă florile primite de
*
noi avem lumea noastră sub fotoliu
se deschide o poartă cu flori de metal
învață să scrii cu majuscule
până când ceasul de la mână cade într-un somn greu,
până când ți se dilată pupila
dimineața în jur de 6 sunt trezit de camioanele
ce-mi fac cafeaua
sorb până la ultima picătură oamenii matinali
cu cizme în zăpadă
cu linii în loc de mâini
ca să știu că toată zona e o
când am o armă nu știu sigur dacă mi-e dor de tine
sau de o crimă
nu știu dacă mă face soldat
sau criminal în serie
faptul că mi se pare drept să moară cineva
când se face întuneric
sau când
aici s-au ciocnit două căi lactee
s-au devorat mai întâi până la gânduri
s-au știut
aici vei naște prunci cândva
pentru orișicare om important
mai important de-atât
pare că-mi întinzi mâna
să
pentru toate momentele în care cerșim sau în care ridicăm un stâlp și proștii îl numesc lăcaș de cult
pentru toate clipele în care întindem mâna
sau dacă n-avem mâini
atunci când ne pierdem
mai exact aveam în iris un pluton de execuție
și toată privirea se întindea de-a lungul podelei.
ca să însemni femeie
duhul sfânt te-a plămădit incestuos timp de o zi
iar timpul la mine a fost un
dumnezeu cu gaură în piept pictează oameni cu găuri în inimi care iubesc pe jumătate
care dau flori și nasc în spitale goale
care mor de ajuns și lasă moșteniri în avans
dumnezeu pictează
iar
m-am hotărât să te caut.
nu pentru că știu ce simți când vorbești unui om
ci pentru că din punct de vedere economic
iubirea mea are aripile zdrelite
iar spațiul dintre ea și ea însăși se
la început ne-am spus câteva cuvinte
aveam destule
iar ele spuneau despre noi și făceau semne în aer
fost-a om trimis de la dumnezeu
spuneau ele
pe noi nu ne trimisese nimeni
noi vorbeam
e ultima șansă cand poți să mă împarți în 30 de mii de inele
e ultima ta galaxie...
țin minte când mă prăbușeam
la gleznele tale și-ți savuram antenele,
iar tu ca o insectă te mulțumeai să
alerg cu stânga și dreapta în auz,
mă împiedic de tine și de pietre,
mă cunosc mai bine decât bate vântul
și fluviul.
acolo nu depășesc rațiunea, ci adorm
în sternul ei dogoritor
așa cum