Cervix sine materia

prima strofa e buna. incapsuleaza mult.

restul imi da impresia de apa indoita cu apa.
poate tocmai pentru ca in prima strofa e si nonsalanta discursiva, sunt si emotii care vin din zone ideatice diferite.

mi a mai placut inceputul strofei doi, care insa da in pretiozitate mai apoi.

iar finalul e prea moale comparativ cu felul in care textul a inceput, deci cu terenul pe care a plasat mesajul si imagisticul.

poate ca paralela amintire-iubire nu aduce cu ea atat de multe pentru ca sunt fapte simple, naturale care s-au petrecut. acestea toate sunt dublate si de intensitatea de dinainte intamplarii care se dovedeste a fi invers proportionala cu actul propriu-zis.

inteleg asta. ce spun e ca in realitatea unui text, fictionalitatea textului e ea insasi o realitate. ca s au intamplat sau nu actele pe care textul le prezinta deja importa prea putin din perspectiva textului ca lume in sine.

si se simte atunci cand granita dintre verosimil si realitate cotidiana e ignorata. realitatea ia fata textului si asta nu i face un serviciu.

ma refeream deci la cum textul alege ce si cum sa spuna. ceea ce i dincolo de el e alta poveste.

pe vremea în care eu aveam oreion
stăteam cu fratele meu în tabără
iar urșii băteau la fereastră
ce faci, măi, martine
le ziceam și râdeam cu gingiile-albastre
de-atâtea afine
ce vrei, eram bolnav
și nu-mi era rușine

atunci mi s-a părut prima oară
de ea
dar pentru că nu știam cum
i-am dat o floare cu penele roase
de-agurida fructului

nimeni nu știa
iar asta era cel mai interesant
lucru din lume

____
cu zâmbet,
pt.

madalina
ideea e ca daca realitatea faptelor din afara textului coincide cu ceea ce spune textul, atunci avem o corespondenta excta a lucrurilor simple sau complexe in sine, iar asta se vede in functie de diversitatea intensitatii textului.

petre
sa inteleg ca asta e versiunea ta, sau vroiai sa scrii o poezia si ai uitat sa o postezi?

ma rog, eu argumentam ceva despre text din perspectiva lui ca atare, adica a tehnicii, a mesajului, a imagisticii, a semanticii sale si asa mai departe.
nu intimitatea autorului ca om, zi de zi, e pentru mine de comentat.

si ziceam simplu ca textul asa cum e facut acum lesina pe parcurs, indiferent ca el consemneaza sau nu ceva real. si ca e pacat ca se intampla asa, pentru ca nu e un text rau.

cam asta.

ai dreptate tu la faza cu relatia asta abstract-concret.. dar poate ca prima mea intuitie a fost sa redau punct cu punct realitatea.. problema cu lesinatul pe parcurs a textului corespunde lesinatul pe parcurs a realitatii..

spun simplu asa: conformitatea precisa a textului cu realitatea nu legitimeaza esecul textului ca text.

ca deja o lungim prea rau.

spun si mai simplu: nu asta si-a propus nici textul si nici autorul sa cucereasca lumea cu acest poem. iar faptul ca esecul este, e o ipoteza care nu este inglobata in lumea constructului.

nu, Adame.
râdeam de încapsularea primei strofe.

versuri care susțin poezia:
* au trecut două secole și stâlpii de telegraf susțin câteva grame din adn-ul nostru (ADN-ul nostru n-are nici măcar un gram, dar versul acesta îmi place teribil);
* și aveam pat sub vie;
* suntem păsări de pradă din gips / necuvântătoare reptile (un pic forțat contrastul, dar îmi place).

versuri care nu se susțin, mai ales în risipirea palidului:
* restul.

universul nu se compune din resturi, ci din semințe.
(iar râsul meu de mai sus este și el un rest)

cu respect,
pt.

sa stii ca una peste alta imi place comentariul tau... intr-o oarcare masura