Adam Rares-Andrei

Mozart are o minima speranta de care te poate vindeca "The Cure". Nu invers. Mozart nu vindeca. Mozart salveaza. Aici, iubitul e cel care salveaza poetul de la fericire. Sau, poate, il condamna la nefericire? "in europa ninge frumos", dar zidul acesta de peste care se filmeaza toata scena exteriorului nu poate fi daramat decat prin slabire. O slabire stilistica ce poate aduce din nou zambetul ala tampit dintr-o oglinda artificiala. Zambetul ala care intreaba: "Tocanita?".

Mersi de trecere si lectura. Chiar asa.

Era vorba ca rana cainelui (care este o stare a eului) se afla pe aripa stanga a unui soim (care este o amintire, o muza, o iubita, o intamplare). Ia recititi acum!

am inteles, multumesc pentru interventie si apreciere, te mai astept.

nu neaparat confuzie, ma gandeam strict la carpa umeda si rece pusa uneori pe locul dureros. poate ai dreptate. repetitia iubitei posibil sa fie o problema. am stat ceva sa discern intre combinatia ideilor si apelativelor. ma bucur ca au avut un efect bun imaginile cu vierii, ma temeam.

la ideea matematica a textului nu m-am gandit, dar ma bucur ca ai exploatat tu aceasta latura si iti multumesc.

am dat peste termenul de biserica si mi-am zis: ah, iata inca o poezie despre vreo biserica. iar o biserica cu nenorocul de a fi plasata intr-o poezie fara nimic. insa enumeratiile care au urmat mai apoi, aproape ca nu mi-au lasat ochii sa mai se duca in alta parte. scriu in aceasta dimineata despre aceasta poezie care mi-e mi-a lasat o dara impresionanta.

am trecut cu gandul pe la orasul natal, pe la biserica natala. am vazut razboaie si lupte, am vazut un cer intunecat si doua biserici. am vazut doua biserici de culori si statute diferite, ca doua femei intre care sufletul se imparte fara sa stie ce sa aleaga.

da, acest text merita cu desavarsire aceasta stea.

va multumesc, dragii mei, pentru semnul de apreciere si lectura. intentia mea, da, este sa va pastrez mereu ca cititori :)

onorat sa primesc aprecieri din partea voastra. Vasile, nu mai e nevoie sa spun, faptul ca ai scris ceva despre un poem de-al meu, ma multumeste fata de text.
Razvan, emotia da, a fost puternica, ma bucur ca ai lecturat din nou.

si, mai ales, atunci cand corpul doare la plecarea cuiva, simti sa ii inlocuiesti partile cu orice altceva.
mersi de lectura si comentariu.

ok, am bagat la cap :))
oriucm, da, nu o sa fac cariera din tipul asta de poezii, a fost o incercare.
insa am mizat si mi-am asumat asa cum e ea.

luate singular, da, rimele nu merg. insa la lectura cursiva, rimele merg bine. de ce ti se pare ca nu se incadreaza ca ritm si masura? astept sfaturile tale. sau un exemplu chiar.

ba bine ca primesc sa va, aud si eu macar inca odata Steaua asa cum e ea?
zambesc si ma bucur ca am adus un pic de ninsoare acolo la tine :)

Textul tau, Liviu, are un intreg univers de plans. O voce colectiva vorbeste si
plange mai ceva ca o voce de batrana dupa fiul ei. Chiar si asa, Romania textului
tau este o Romanie care isi plange fiii, iar ei inteleg plansul ca o chemare la
involutie. Cred ca nu am citit niciodata o poezie la care fiecare vers sa ma doara.
Diferenta intre fiul ratacitor din arabola biblica si cei ratacitori de aici, e
ca primul vine acasa cu o intelepciune, cu o intelegere, cu o lectie pe care o va
folosi drept schema in viitorul lui. Nu si aici. Copiii ratacitori se intorc ca
niste pictori meniti sa-si vand operele pe nimic, ca niste poeti care scriu
versuri pentru bani ieftini si trecatori.

Ofer aceasta stea pentru un text bine lucrat de sufletul numit de mine "spiritus
loci", o compozitie lirica fara trimitere catre vreun loc anume, pentru ca oriunde
citirorul ar incerca sa ajunga, se regaseste in propriul spirit, regretand.

"daca ai arunca cu o piatra in mine.. razboaiele ar disparea.."
daca mi-ai spune tu nu crezi, si pentru ca nu crezi, te iubesc atat de mult.
frumoasa paralele tacita intre cum sunt si cum ar trebui sa fie.. lucrurile.
ma bucura ca are vers initial ("draga cititorule,") si final ("Cu drag, Carmen"), asta ca paralela cu scrisoare de am vorbit ultima data.

multumesc, Carmen, sa imi dai un semn, sunt mai mult decat interesat.

cititorii sa ramana.. se leaga ideea asta de personalul tau "niciodata nu am scris o scrisoare de dragoste"?

si a rasism, probabil :))

Ca o poezie sa merite sa o citesc, trebuie sa treaca de pragul critic de doua
verusuri. Daca primele doua versuri au destula substanta, ma conving sa citesc
toata poezia.

La aceasta poezie am sectionat starile in parte, fiind nevoie mai intai sa calmez euforia
primelor doua versuri. Ai zis, 'dati-mi voie sa fiu femeie'. E aici o simplitate
atat de grea, incat e foarte mult de comentat. Poate ca s-a spus de multe ori sin-
tagma asta, insa aici, nefiind nimic inainte, parca pregateste cumva cititorul
spunand, stiti, eu am doi ochi ca toata lumea, insa am doi ochi si stiu sa ii
folosesc. O forta intreaga emisa prin cuvantul femeie. Adica un poem feminin
care vorbeste despre forta cu care decizi sa te bucuri de ce ai. Simplitatea,
ajung din nou la concluzia asta, e cea mai complexa.

M-a anuntat ca voi avea de furca cu ideile acestui text si asa s-a intamplat.
"Dati-mi voie sa iubesc", practic mesajul central si fenomenal al textului este,
sunt un om, iubesc si nimic nu ma opreste sa fac asta. Omului nu i se intampla
nimic cand iubeste, insa simti ceva inauntru care corespunde in acest text cu
o membrana in plus peste ochi. SI toate lucrurile sunt asa de bine puse la punct,
chiar daca oamenii nu au un organ de strans la piept.

Pentru mine, acest text, dupa multe analizate ieri si azi, are luciditatea (chiar daca poetul se dezbraca de ea in final), naturaletea, si dinamismul
puse intr-o proportie care, iata, a avut succes. Un text care merita mult atentie.

da, parca oamenii isi doresc mai mult sa cada spre cer, decat zapada sa o faca spre pamant.