dimineață ne-au dat coji de pâine
la prânz o zeamă dulce de porumb
seara nuci de casă și noi am dat înțelegători din cap
și am numit toate acestea sfânta ploaie de vară
veneau șiroaie de porții
motto:
"volumul ăsta l-aș putea numi simplu 'femeia'."
mă uit în ochii mariei, maria nimic.
îi despic cerul, îi împart pământurile, mă vând satanei,
mă fac orient express de noapte și de
și dacă nu mă vrei
o să vreau eu și pentru mâine
o să te fac o victimă a propriului atac
dacă e să fie artă
atunci hai să ne ridicăm într-o pereche de mâini
și să ne îmbătăm orbește
să mă fac
ea dezbrăcată
eu cu pistolul la tâmplă
ea și mai goală
trag primul glonț puzderie de lăstuni
numismatică ochi larg deschiși și-o venă
neîncepută nechinuită
ea tolănită
eu tremurând
ea
pe orice trotuar e un basorelief de pași,
pe orice columnă de pași e un basorelief de păsări de plumb.
dar treptat am renunțat la amante
și la pictoriale cu bateriști,
basiști și pictori
bună andrei eu sunt tipa
pe care o visai când erai mic
și care îți întindea mâna fără să o cunoști
fără să ai habar de ce soarele e doar o lumină care vine din dreapta
precum un umăr drept mai
sufletul meu în pielea goală e ca două mâini de fier ce nu te pot cuprinde,
iar tu stai sub copacul ăsta zicând,
sunt stângace, nu te pot privi cu ochiul drept,
sunt stângaci, iubito,
de-asta am
douăzeci și cinci de tineri au fost uciși
în timpul unui atac terorist
pus la cale de douăzeci și cinci de tineri mai vârstnici care nu mai credeau în tinerețe
și care au fost învățați
de alți
fiecare om defrișează un copac.
eu îl defrișez pe al meu și-l ascund sub pernă:
cândva o să crească un fruct roșu în vis
și-o să mă trezesc ca din coșmar
mușcând cu-atâta poftă din mine.
în marea nopții sunt stăpân, vâslesc de-atâția ani
și anii-n vâsle mă rețin, iar tu nu mai apari.
stăpân pe ape: nu zâmbesc. tălpile-mi vor pământ.
aș sta și-aici, în barcă doar, de-ai coborî prin
așa că fă-ți cruce din înjurături
și coboară-te idol pe cearcănele dimineții
fii dumnezeul de plasmă cu nările degerate
și oprește-te în fața prăpastiei.
de acolo retrage-te în
în centrul oricărei mâini de iubită e un om care se uită fix
nu poți desena nu poți cresta nimic
m-am gândit
am să-i cer mâna și-am să mă uit mereu la omul din ea
iar ea din iubire
își va pune
prin ochii păsărilor
mapamondul este acoperit de praf
ca de niște valuri interminabile
de culoare gri
dacă ne-am scutura de praf planeta ar rămâne la fel
cu aceleași culori
cu aceleași
fetița se uita la el
era mai mare ca ea
pe atunci ochii lui alergau printre scaune
aștepta să i se picure în ochi cu întâmplări
aștepta ca oricine de vârsta lui o corabie pe podea
cu care să
sex.
totul se închină la sex, de la enoriași până la patriarh
de la cel care dă pâine, până la cel care primește.
toți scriu despre sex.
până și poeziile care nu sunt despre sex,
ascund asta în
știu doar că ea era pe undeva și toate casele cu oameni se lăsau în jos să se vadă soarele.
se auzeau tocuri.
puteam să sper că ar fi vreo păpușă voodoo pe picioroange
sau o pasăre de metal
eu încă te aștept
în ciuda traficului infernal de pe magheru și a claxoanelor
în ciuda mirosurilor amestecate din șaormerii
eu încă te aștept
și pare a fi toamnă sau un soi de zonă populată
văd singura femeie privind în oglindă propria-i femeie dată cu ruj.
stau de atâtea dimineți în fața fiecăruia din tine
și sper să fie la fel
dar se pare că nu tac decât în fața propriului sistem
în lipsa ta un copil a trecut ilegal strada
îți scriu de la locul faptei
copilul ăsta duce o cruce pe umeri prea stă aplecat
prea se uită înapoi
în lipsa ta au loc evenimente ciudate se aleg
în marea noastră
problemă mondială
din singura noastră
rețea fără cuvinte
pe propriul nostru
facebook
de culoare roșie
cu dungi vernil
pe propriul nostru facebook
care nu se cheama
de la o vreme îmi doresc ca toate femeile să fi studiat medicina.
asta pentru că doctorițele au un apetit sexual ridicat.
așa îmi place să cred.
de la o vreme în mintea mea fiecare dintre ele
cine nu vrea nu vrea
iar faptul că suntem două specii înseamnă că vrem
și vom intra în complexul rezidențial
vom lua liftul până la ultimul etaj
vom inhala mirosul blocurilor de beton
iar cand
toate rugăciunile au în comun un dumnezeu care se roagă pentru el însuși.
toți dumnezeii au în comun niște oameni cârpiți și cusuți cu ață.
asta pentru că orice cusătură din mileul mamei
mă face
avionul cu motor are un stomac imens
însă un suc gastric care nu ne poate afecta
și zboară atât de repede
încât niciodată nu rămâne timp
să ne vomite de la înălțime