Adam Rares-Andrei

dimineață ne-au dat coji de pâine la prânz o zeamă dulce de porumb seara nuci de casă și noi am dat înțelegători din cap și am numit toate acestea sfânta ploaie de vară veneau șiroaie de porții

și dacă nu mă vrei o să vreau eu și pentru mâine o să te fac o victimă a propriului atac dacă e să fie artă atunci hai să ne ridicăm într-o pereche de mâini și să ne îmbătăm orbește să mă fac

ea dezbrăcată eu cu pistolul la tâmplă ea și mai goală trag primul glonț puzderie de lăstuni numismatică ochi larg deschiși și-o venă neîncepută nechinuită ea tolănită eu tremurând ea

bună andrei eu sunt tipa pe care o visai când erai mic și care îți întindea mâna fără să o cunoști fără să ai habar de ce soarele e doar o lumină care vine din dreapta precum un umăr drept mai

sufletul meu în pielea goală e ca două mâini de fier ce nu te pot cuprinde, iar tu stai sub copacul ăsta zicând, sunt stângace, nu te pot privi cu ochiul drept, sunt stângaci, iubito, de-asta am

douăzeci și cinci de tineri au fost uciși în timpul unui atac terorist pus la cale de douăzeci și cinci de tineri mai vârstnici care nu mai credeau în tinerețe și care au fost învățați de alți

în marea nopții sunt stăpân, vâslesc de-atâția ani și anii-n vâsle mă rețin, iar tu nu mai apari. stăpân pe ape: nu zâmbesc. tălpile-mi vor pământ. aș sta și-aici, în barcă doar, de-ai coborî prin

așa că fă-ți cruce din înjurături și coboară-te idol pe cearcănele dimineții fii dumnezeul de plasmă cu nările degerate și oprește-te în fața prăpastiei. de acolo retrage-te în

în centrul oricărei mâini de iubită e un om care se uită fix nu poți desena nu poți cresta nimic m-am gândit am să-i cer mâna și-am să mă uit mereu la omul din ea iar ea din iubire își va pune

prin ochii păsărilor mapamondul este acoperit de praf ca de niște valuri interminabile de culoare gri dacă ne-am scutura de praf planeta ar rămâne la fel cu aceleași culori cu aceleași

fetița se uita la el era mai mare ca ea pe atunci ochii lui alergau printre scaune aștepta să i se picure în ochi cu întâmplări aștepta ca oricine de vârsta lui o corabie pe podea cu care să

sex. totul se închină la sex, de la enoriași până la patriarh de la cel care dă pâine, până la cel care primește. toți scriu despre sex. până și poeziile care nu sunt despre sex, ascund asta în

știu doar că ea era pe undeva și toate casele cu oameni se lăsau în jos să se vadă soarele. se auzeau tocuri. puteam să sper că ar fi vreo păpușă voodoo pe picioroange sau o pasăre de metal

văd singura femeie privind în oglindă propria-i femeie dată cu ruj. stau de atâtea dimineți în fața fiecăruia din tine și sper să fie la fel dar se pare că nu tac decât în fața propriului sistem

în marea noastră problemă mondială din singura noastră rețea fără cuvinte pe propriul nostru facebook de culoare roșie cu dungi vernil pe propriul nostru facebook care nu se cheama

de la o vreme îmi doresc ca toate femeile să fi studiat medicina. asta pentru că doctorițele au un apetit sexual ridicat. așa îmi place să cred. de la o vreme în mintea mea fiecare dintre ele

cine nu vrea nu vrea iar faptul că suntem două specii înseamnă că vrem și vom intra în complexul rezidențial vom lua liftul până la ultimul etaj vom inhala mirosul blocurilor de beton iar cand

toate rugăciunile au în comun un dumnezeu care se roagă pentru el însuși. toți dumnezeii au în comun niște oameni cârpiți și cusuți cu ață. asta pentru că orice cusătură din mileul mamei mă face

avionul cu motor are un stomac imens însă un suc gastric care nu ne poate afecta și zboară atât de repede încât niciodată nu rămâne timp să ne vomite de la înălțime