Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

noi suntem cei care privesc înapoi

2 min lectură·
Mediu
în lipsa ta un copil a trecut ilegal strada
îți scriu de la locul faptei
copilul ăsta duce o cruce pe umeri prea stă aplecat
prea se uită înapoi
în lipsa ta au loc evenimente ciudate se aleg președinți e clar oamenilor le place să fie conduși
le plac revoluțiile ei le încep ei le termină
ei ling rănile ei le crăcănează mai rău până devin cratere
ce răni domnule
ce răni
noi n-am aflat leacul la cancer și nu ne-am sortat încă gunoaiele
plastic la plastic hârtie la hârtie sticlă la sticlă
în lipsa ta un copil m-a arătat cu degetul
el e omul cu ochiul de metal spunea arătând spre mine
și privea înapoi
și priveam și eu înapoi
până când am înțeles că tu ești undeva înapoi
prea se uită toată lumea înapoi
prea ne ducem crucile aplecați și tu te încăpățânezi să lipsești
nu ți-am zis eu oare
nordicii au reușit să își topească toate gunoaiele și noi râvnim la aceeași femeie exact atunci când lipsește
e timpul să aprind o revoluție
să-mi crestez un fel de vâslă în spatele ochilor
el e omul care privește înapoi spunea copilul
lui trebuie să-i sucim gâtul și limba maternă și gândurile
în lipsa ta era nevoie de cineva care să te caute
iar eu
privind înapoi
am trecut ilegal strada care mă îndepărta de tine.
002.327
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
227
Citire
2 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Adam Rares-Andrei. “noi suntem cei care privesc înapoi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adam-rares-andrei/poezie/14077765/noi-suntem-cei-care-privesc-inapoi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.