Într-o zi
mi-am descălțat sufletul
și am pășit pe iarba-ți verde,
N-am știut
că pășeam cu călcâiul lui Ahile.
Nu,...n-am știut.
N-am văzut spinii rozelor
ascunși sub roua de himeră.
Am crezut
Mă biciuie-ntrebarea
Unui amurg pierdut
Ce îmi frământă zarea
Clepsidrei de trecut.
Nisip de amintire
Din vieți ce nu au fost,
Îmi suflă în neștire
Cu vise fără rost.
Îmi sângerează cerul
Suntem doi călători rătăciți
Într-un vis de gutuie amară
Ca doi copacii desfrunziți
De-a gândului rece povară.
Parfumul visului ne poartă
Lumini și umbre de făclie,
Dar zarea noastră e prea
Am obosit!
Mă dor cuvintele din sânge.
Cu talpa gândului rănită
Îmi calc pe-o inimă zdrobită,
Ce miezul moale-ncet și-l frânge.
Am obosit!
De-atâtea frunze spulberate,
Mă dor copacii mai
Pe autostrada inimii mele
Sentimente zboară-n stele,
Dar la intersecția gândului amar
Îmi frânează iar și iar.
Carambol sper să nu facă
Pân\' ce mintea o să-mi tacă,
Și de ai
Mă privea haosul printr-un ciob de sticlă,
Iar Tu mă chemai pe nume
Atunci...demult,
Când cerul era doar o pată de cerneală,
Iar noi eram două condeie aruncate-n aceeași călimară
Nori sângerii îmi întunecă privirea:
De ce-mi retezi zborul?
De ce mă arunci în mocirla dorului amar?
Nu vreau sa pic pe pământ arid,
Nu vreau sa rodesc otravă.
De ce nu mă lași să dansez pe cer
Valuri de gheață se sparg de ziduri întinse,
În hăuri de vise amare, înpinse
De focul ce arde cu roșii văpăi,
În apa de gheață ce urlă prin văi.
Și gheața te arde, iar focul te-ngheață,
Chiar
Am luat marea și am strecurat-o printre gânduri
Și-am văzut că,de fapt,peștii erau morți,
Și doar valurile îi făceau să pară vii.
Am luat cerul și l-am puricat bine,
Dar erau atâția
Pe-un imaș cu animale
Plânge-o oaie nătăfleață,
Cică tare îi e jale
Că berbecul n-o răsfață.
Însă-o vacă mai cornută
Trece-agale dând din cap:
\'- Lasă soro,...nu fi tută!
Că și boul... -
M-am rătăcit de-atâtea ori printre cuvinte ascuțite
Julindu-mi genunchiul în gânduri nemărginite,
Și-am răscolit albastrul cu roșii întrebări,
Căutând răspunsuri albe-n cele patru
Freamătă apa-n talazuri
Orbită de vise nătânge
Răsunând in cascadă,
Bizar și răzleț călător,
Întinsă ți-e pânza de jar,
Dospind în cuptorul de alabastru
Dogoarea visării își cântă
Eterna-ți
Patru albe stele
Lucesc în mistere,
Patru felinare
Þi se-aprind în cale.
A visa - visare,
A cânta - cântare,
A mări - mărire,
A iubi - iubire.
Cu visare a iubi,
Prin cântare a
TRÃDARE
Cică,...pădurea se-nțelegea cu un izvor:
\'-Văzuși măi frate ce-nseamnă trădător?
I-am dat pe fiul meu Stejarul,să-și facă coadă la topor,
Și-acum mă zbuciumă amarul văzând copiii mei
AMOR DE FRUNZÃ RUGINIE
Amor de frunză ruginie -
Nu te cunosc,dar zborul meu te știe.
Ciudată poartă străvezie -
De ce zăvorul tău mă-îmbie?
Oglindă mută a munților mei -
De ce-mi prefaci
NECUVÂNT
Pe o aripă de fluture ți-am scris,
Dar ochiii tăi nu mai privesc fluturii demult.
Într-o petală de nufăr,o sărutare am ascuns,
Dar buzele-ți arse nu mai simt
Dulcea catifea de
Într-o dragă dimineață,
Se trezi întreaga zare
Că-i scăldată de verdeață,
Și că poartă-n flori visare.
Și strigând spre-nseninare
Florile să își trezescă,
Soarele zâmbind mai tare,
Începu
Plouă-n neștire cu lacrimi de sfinți răstigniți
Pe crucea aripilor de îngeri adormiți,
Plouă pe timp cu clipe de-argint brut
Exorcizând vremea-împietrită în lut.
Șterși sunt de ploaie și pașii
Te blestem cu-o poezie
Dintr-un zbor de ciocârlie
Înălțată spre lumină,
Și-ți doresc o viață plină!
Te blestem c-un cântec fin:
Să ai cerul cel senin,
Și în ochii doar bucurie-
Împliniri
AC