Adam Claudia

Povești nemuritoare suntem toți De la bunici pân\' la nepoți, Eu sunt, tu ești, El este - Același verb, altă poveste. Ca pietrele-ntr-o albie străină Întrezărim prin ape o lumină, Și anii

Mi-e sufletul învolburat de roua neputincioaselor trăiri de piatră. Vulcanii, greu își poartă lava spre țărmuri albe de granit, Și-n iadul ăsta,... poezia - o picatură amăruie ce-și sfârâie

Stau albastru și gândesc maro- Firide de întrebari iși ițesc hăuri sângerii ce-mi rânjesc sufletul spre tenta verzuie a bălții cu ape statute. Mi-am priponit inorogul rozaliu de-o galbenă

M-a-ntrebat odată unu Care e valoarea mea Însă nu știa nebunu Că balanța-i ființa sa Câte grame de lumină Crezi,măi frate,c-aș avea? Ori câți litri de iubire Poți cu mintea-ți măsura?

Sunt atâtea lucruri pe care le gândesc,... Și totuși nu știu DE CE te iubesc. Ies afară și mă privesc pe geam ca pe-un străin, Și vad că-n piept îmi înflorește dureros un crin. Și-atunci mai

- Þine-ți coasta înapoi Și dă mărul naibii ‘ncoace. Ne-om vedea în viața de apoi Când Iubirea ți s-o coace. - Eu cu Cain și tu cu Abel, Tu cu sabia, eu cu mărul, Eu născând, tu la

Mi-e iarași dor de ochii tai, Și-n mine ard mocnind văpăi Toți zburătorii de-nceput Ce au râvnit să fie lut. Pășind agale printre spini De tâmple vise îmi anini, Și cerul tot mi-l

Îmi iau visele și le zidesc printre cărămizi de suflet. Poate că într-o zi nimic nu se va mai nărui. Și-atunci va fi ziua judecății mele, când sufletu-mi va sta drept privindu-se în ochii pe

Ninge ! Un fulg efemer îmi așează pe pleoapă o sărutare de gheață,...apoi se topește, Un gând tresare și se prinde în învolburarea albă de fulgi - Are chipul tău. Gândurile se topesc pe pleoapa

Astăzi l-am rugat pe soare Să-ți dea el o-mbrățișare Dimineața când răsare Peste cerul dumitale. Apoi l-am rugat pe vânt Ca să poarte al meu gând Pân\' la capăt de pământ, Peste tâmpla ta

Odată am întâlnit un înger - Era trist. M-a privit pierdut și a zâmbit. În ochii mai purta încă un petec de cer senin. Avea o aripă frântă - un copil tocmai îl lovise cu-o praștie, crezând că

Într-o zi, un fir de jar Sufocat în cenușar, Întâlni un vânt pribeag Ce i se lovi de prag. Fiind un element de foc, Jarul iniție un joc, Iar vântul, curios din fire, Își dădu foc la

Þi-am pus în palmă curcubeul meu, Dar ai crezut că-i doar un vis, Și i-ai zdrobit culorile ca un ateu Ce ușa către cer și-a-nchis. Þi-am pus pe tâmplă-o dimineață, Dar ai crezut că-i doar un

Părinte-al meu,...privește-mă ! Sunt EU - fiul cel rătăcitor; Aprinde focul și-ncălzește-mă Și adă-mi apă din izvor. Aprinde lumânare în pridvor Să vadă cerul c-am venit acasă, Căci, obosit

Mă gândisem spre sfârșit, Unde,când și ce-am trăit. Și-mi zisesem eu în minte că ce-i cald nu e fierbinte. Și-mi venii așa deodată să-i dau vieții o corvoadă, și-i spusei eu cam așa : Uite,

Pentru tine muza mea, Visul mi-l voi upgrada, Căci lumina ți-am găsit Și nu vreau s-o compromit. Pentru tine gând pribeag, O să-mi las dorul pe prag Și-o să-mbrac cerul cu stele În lumina

Simt cum îmi zace poezia agățată de ramurile gândurilor, ca un liliac într-o veche catredală. Pândindu-mă pe mine, eterna sete-i crește sub aripă ca o icoană de cristal. În noaptea ce-o să

Ca un sfinx fără picioare, Ochiul meu înfinge-n zare O privire scrutătoare Peste-a muntelui visare. Piramida ființei tale Îl îmbie cu cristale Și cu stele ancestrale Din trecute vieți

Sub vălul greu al propriei mele lașități, te-am ascuns iubire bine. Te-am ascuns și te-am pierdut ca pe-un vis de clopot mut. Și de ce acum țâșnești cu flori albe din povești? Oare nu știi tu

Vino iarnă, mai curând Să-mi îngheți acest pământ, Și-n zăpada de pe câmp Să-mi îngrop tâmpla adânc. Și să-mi torni în sânge ger Prin fereastra mea de cer, Să-mi răsară flori de gheață Peste

\"- Orișicine are-un preț Mai real sau mai răzleț \", Zise-odat\' un înțelept Ce-și avea prețul în piept. Și tot căuta de zor Prețul florii din pridvor, Ca s-o vândă în obor Pe vre-un vis,

Toamnă - vrajă de cristal, Þi-ai întins bruma pe deal, Iar pădurii i-ai șoptit Pân\' ce frunza s-a topit. Tu - amanta ideală, Ai băgat poeții-n boală, Și în sânge le-ai turnat Plânsul tău cu

Prin pădurile copilăriei mele Căutat-am eu mistere, Și pe dealurile-n floare Rătăceam plin de candoare. Iar în luminișurile toate Eu vedeam albe palate Ce-mi primeau pașii mereu Răspunzând