Introducerea actelor biometrice – o problemă de conștiință și libertate
(sper să nu fie postat în pagină autor/atelier…)
Motor: sunt tinerr duamnă am / puță de om serios / îmi place veșnicia de la buric în jos (G. Azstalos) Texte publicate în revistele: Oglinda Literară 2007 Arcada 2008 24:ORE 2010 EgoPHobia 2011 Feed-Back 2011 Litere 2011 Familia 2011 Negru pe Alb 2014 Din întâmplare, ca orice se întâmplă :) ...iar din 2009 m-am întâmplat mai rar pe-aici. Când am început să-mi revin, m-am temut că-mi voi pierde integritatea mintală. Îmi amintesc că mama voia să-mi citească dintr-o carte pe care i-o cerusem eu, "Dincolo de planeta tăcerii", de C.S. Lewis, dar timp de două-trei nopți n-am lăsat-o să-mi citească. Până la urmă am acceptat și, după ce am ascultat-o ceva mai mult de o pagină, am izbucnit în plâns. Mama m-a întrebat de ce plâng. Fiindcă înțeleg, i-am zis. Apoi m-am întrebat dacă voi mai putea să scriu vreodată. (J.L. Borges) Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al timpurilor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu "normalii" au condus lumea, ne-au împins din treaptă-n treaptă. Dimpotrivă, normalii au fost întodeauna conservatori, preferând zonele sănătății și ale lucrului verificat. Unei șopârle normale nu i-ar fi trecut nicicând prin minte să încerce să zboare. O maimuță normală nu s-ar fi gândit niciodată să-și părăsească adăpostul din copaci și să meargă în două picioare pe pământ. Cel care a încercat mai întâi a fost fantastul, visătorul, individualistul, poetul și inovatorul din rândul maimuțelor normale. Normalii sunt, dupa părerea mea, meniți să păstreze forma existentă, un mod de viață, o rasă, o specie, s-o protejeze și s-o întărească pentru a se proteja pe ei înșiși. Fantaștii, în schimb, nu se dau înapoi să facă salturi, să viseze negânditul, pentru ca, cine știe, într-o bună zi, peștele să devină animal de uscat, iar maimuța om. (H. Hesse) E-mail: adriana_parvulescu@yahoo.com Rog a se folosi datele de contact cu discernământ și doar dacă vine sfârșitul lumii. După cum bine spune Emil Pal. http://www.youtube.com/watch?v=cNY3muPIc24&feature=related http://www.youtube.com/watch?v=cTsVrsL2JwE http://www.youtube.com/watch?v=RWKUASs9n7Q&sns=fb http://www.youtube.com/watch?v=KENqo_h8qvc&sns=fb

La începutul acestui an viața societății românești a fost tulburată de știrea introducerii actelor de identitate biometrice. Acestea diferă de actele de identitate de până acum prin încorporarea unui cip electronic de tip RFID – dispozitiv de identificare prin unde radio – care conține informații personale, între care imaginea facială și amprentele. Cipul devine astfel elementul esențial de identificare a fiecărei persoane. Hotărârea de Guvern poartă numărul 1566/2008 și a fost semnată și contrasemnată la 15.12.2005 de ministrul de Interne, Cristian David și de prim ministrul României de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu.
În ceea ce privește promisiunea siguranței acestor acte și modul în care au fost promovate actele normative corespunzătoare, dorim să facem câteva precizăr: Siguranța actelor de identitate cu cip încorporat este doar un mit și nu a fost demonstrată până acum de cei care le promovează. Orice expert în tehnologia informației confirmă faptul că nu există și nu va exista niciodată un sistem impenetrabil de protecție a datelor. Dacă periodic apar în presă știri despre adolescenți români care pătrund în serverele celor mai securizate instituții din lume – CIA, NASA, cine ne garantează siguranța actelor de identitate biometrice? In acest context, cipul biometric constituie în sine un atentat la siguranța națională a României. Dacă un hacker va clona pașaportul Președintelui României sau al șefului SRI cine va răspunde? UE?
Odată stocate informații personale în cipuri, mai devreme sau mai târziu se vor găsi persoane care nu în scopuri științifice (la conferințe despre securitatea electronică s-au făcut demonstrații de decriptare), ci cu alte obiective vor putea frauda documentele de identitate. Cine ne garantează că odată cu dezvoltarea tehnologică cipurile nu vor putea fi citite chiar de la mare distanță? Cine ne garantează că nu vor putea fi scoase și introduse date din cipurile personale fără știrea și consimțământul posesorului? Se va putea ajunge la situația ca aceste date să fie inaccesibile nouă, proprietarilor, iar cei care vor avea acces la ele, legal sau ilegal, să le poată folosi împotriva noastră.
În al doilea rând, ni s-a spus că libertatea pentru care s-a murit în decembrie ’89 va fi garantată pe deplin odată cu integrarea în structurile euro-atlantice. Or prin legea actelor biometrice și prin cea privind corespondența electronică și convorbirile telefonice, tocmai libertatea ne este afectată. Prin amprentarea tuturor cetățenilor cu toții suntem considerați suspecți de activitate infracțională. Întregul sistem de supraveghere electronică reprezintă o invadare a vieții private într-o măsură nemaiîntâlnită până acum în istorie. După 20 de ani în care ne-am luptat pentru a aduce la lumină dosarele Securității în care eram încătușați fără voia și știința noastră, noile acte de identitate biometrice deschid drumul pentru inițierea unor noi dosare mult mai detaliate.
Apărarea libertății este o problemă de demnitate și de existență națională și individuală. Noile legi reprezintă începutul unui proces de restrângere a libertăților individuale și de intruziune în viața privată și contravin art. 8 și 10 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la protecția datelor cu caracter personal și la libertatea de conștiință și articolelor 23, 25, 26, 27, 29 și 31 din Constituția României privind garantarea libertăților și drepturilor cetățenilor. Să fim conștienți că pierderea libertății ne va afecta pe toți, indiferent de poziția pe care o avem în ierarhia socială!
Mai există un aspect pe care un creștin îl va considera de maximă importanță. Cercetând informațiile tehnice despre acest tip de acte, gândul nostru se îndreaptă imediat către descoperirea din Apocalipsă privind pecetluirea tuturor oamenilor, în vremea sfârșitului lumii, pe mâna dreaptă și frunte cu ceva fără de care nu se va putea cumpăra și nu se va putea vinde, dar care va constitui semnul Antihristului și lepădarea de Hristos (Apocalipsa 13, 16-18). În zilele noastre se cunosc deja cazuri de persoane cărora li s-au implantat cipuri pe mâna dreaptă din motive de securitate, medicale sau economice.
Pe baza învățăturii Bisericii înțelegem două aspecte. Mai întâi faptul că primirea actelor în forma actuală nu reprezintă pecetluirea finală.
Al doilea este conștiința că primirea lor este unul din ultimii pași înaintea pecetluirii finale și că această primire are drept consecință intrarea pe un drum al cărui capăt este acceptarea pecetluirii pe mână și frunte și apostazia. Dacă primim acum pașapoarte și carnete de conducere cu cipuri, vom primi începând cu 1 ianuarie 2011 (conform OGU 184/2008) și cărțile de identitate cu cip. Peste câțiva ani vom accepta fără probleme de conștiință îmbogățirea cipurilor cu noi informații, care ne vor ușura legătura cu diverse instituții medicale, informaționale, comerciale; apoi ne va părea firească unificarea lor într-unul singur, care să încorporeze și cărțile de credit. Peste alți câțiva ani se va spune că, pentru a preveni pierderea și furtul, este mai eficientă implantarea cipului în trupul omului. Va mai trece încă o perioadă și se va ajunge la concluzia că, pentru buna funcționare a societății, este strict necesar ca toți oamenii să aibă implantate aceste cipuri pe frunte și pe mâna dreaptă. Ce vom face atunci?
Să fim încredințați că va fi mult mai greu de rezistat atunci decât acum, când nu ne aflăm în ultima fază! Obișnuindu-ne cu toate comoditățile asigurate de viața bazată pe o infrastructură controlată prin cipuri, ne va fi extrem de greu să renunțăm la toate înlesnirile pe care le avem.
Nu este pentru prima dată când, în numele unor intenții bune, țări întregi pășesc în ceea ce se va dovedi o tragedie națională. Corifeii comunismului au propovăduit începutul unei ere noi în istoria umanității. Au promis că toate nedreptățile anterioare vor fi înlăturate, că se va instaura o epocă a libertății și egalității oamenilor, că prosperitatea și pacea vor cuprinde omenirea. Noi, cei ce am trăit în comunism, cunoaștem mai bine decât occidentalii rezultatul: zeci de milioane de oameni uciși, extinderea corupției la nivelul întregii societăți, conștiințe siluite într-o măsură nebănuită. Așa cum utopia comunistă a eșuat în atingerea promisiunilor făcute, și utopia binelui prin restrângerea libertății și prin control, care ni se propune acum, va eșua. Nu vom avea parte de pacea și fericirea făgăduite, ci de o nouă dictatură căreia nimeni nu i se va putea împotrivi.
Având în vedere considerațiile de mai sus, credem că cea mai bună soluție este să refuzăm actele biometrice, asumându-ne consecințele mărturisirii adevărului. Cei care nu au puterea să facă aceasta și le primesc, să fie conștienți că se află pe un drum greșit care, dacă nu îl vor părăsi, va avea ca finalitate pecetluirea și apostazia.
Totodată, este nevoie să solicităm respectarea legilor în vigoare privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului și a drepturilor cetățenilor României. Astfel, în virtutea art. 23-31 din Constituția României privind libertatea persoanei, respectul vieții private, libertatea de conștiință și accesul la informație, considerăm noile prevederi legale abuzive și cerem cu fermitate respectarea dreptului fiecărui cetățean de a accepta sau respinge actele de identitate biometrice, pe temeiul respectării libertății convingerilor și a conștiinței religioase. În virtutea acestor prevederi, să cerem ca legea privind noile acte de identitate să dea posibilitatea să refuzăm actele biometrice și să putem opta pentru actele de tip vechi, fără ca aceasta să conducă la discriminări economice sau sociale. Reamintim că o prevedere asemănătoare s-a aplicat până nu demult pentru actualele cărți de identitate: „persoanele care refuză cartea de identitate din motive religioase primesc buletine de tip vechi” (Ordinul 1190 din 31 iulie 2001 al Ministerului de Interne, acum scos din circulație). Solicităm instituțiilor statului, Parlamentului, Guvernului, Bisericii Ortodoxe Romane precum și organizațiilor non-guvernamentale cinstite si responsabile, să deschidă o dezbatere publică la nivel național, pentru ca societatea în ansamblul ei să conștientizeze implicațiile introducerii noilor documente electronice. Până se va lua o decizie în cunoștință de cauză, care să reprezinte voința majorității poporului român, cerem suspendarea aplicării actelor normative OGU 94/2008 și HG 1566/2008 privind pașapoartele electronice, a Directivei UE 126/2006 privind standardele pentru permisele auto și a OGU 184/2008 și OG 69/2002 privind cărțile electronice de identitate.
Prin aceasta nu ne opunem progresului științific, dorinței de bunăstare și siguranță a societății și nu negăm structurile de conducere statale. Dar nu dorim ca, după lipsa de libertate din perioada comunistă, să ne facem părtași unei noi îngrădiri a libertății și unui control al oamenilor mult mai eficient decât cel de atunci. De aceea cerem cu fermitate conducătorilor politici să apere cetățenii de amenințarea pierderii libertăților dacă refuzăm buletinele cu cipuri și să nu se instaureze un control totalitar de tip Big Brother ale cărui consecințe pe termen lung vor fi dintre cele mai rele.
Odată cu efortul pe care îl avem astăzi de făcut pentru a înțelege corect ceea ce se întâmplă și cum trebuie să acționăm concret să luăm armele noastre cele duhovnicești: postul și rugăciunea, împreună-sfătuirea, smerenia și sinceritatea cu care vom cere ajutor de la Dumnezeu. Nu cunoștințele teoretice ne vor ajuta să ne păstrăm în credință, ci trăirea cât mai profundă a vieții duhovnicești. Tot binele pe care îl poate face omul izvorăște din legătura cu Dumnezeu. Dacă-L avem pe Hristos, Hristos ne va dezlega toate întrebările și ne va ajuta să biruim ispitele la vremea potrivită. De aceea principala noastră strădanie trebuie să fie dobândirea harului Duhului Sfânt. Dacă nu avem agonisit harul, la vremea încercărilor, oricât de bine informați am fi, nu vom avea putere să rezistăm și ne vom lepăda de Dumnezeu.
În aceste momente dificile, toți cei ce dorim binele României trebuie să ne unim în jurul Adevărului care este Hristos („Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” – Ioan, 14, 6), să depășim disensiunile, să nu ne lăsăm dezbinați de orgoliile personale. Grecia (în 1997) și Serbia (în 2008) au reușit să respingă introducerea actelor biometrice prin unitatea cu care poporul a acționat.
Mărturisind Adevărul vom împlini voia lui Dumnezeu și luptându-ne cu patimile vom putea mărturisi Adevărul. Să nu uităm de spovedanie, de pocăință și să nu fim creștini de formă. Dacă Dumnezeu ne-a îngăduit să trăim astfel de vremuri „apocaliptice”, când spunem binelui rău și răului bine, este pentru că noi ne-am îndepărtat de Dumnezeu și nu avem pocăința celor din cetatea Ninive.Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i întărească pe toți cei care se vor angaja în lupta cea bună pentru păstrarea demnității și libertății întru Adevăr.
Va solicităm așadar să reanalizați HG 1566/2008 a Guvernului Tăriceanu, care, conform Notei de fundamentare a Hotărârii, nu a ținut absolut deloc cont de impactul social negativ al acestui act normativ, emis fără absolut nicio dezbatere publică, într-o țară eminamente ortodoxă.
(preluare de pe site-ul www.civicmedia.ro)
În data de miercuri 11.02.2009, între orele 9-11, se va organiza în București un miting de protest împotriva aplicări hotărârii de Guvern nr. 1566/15.12.2008 privind inserarea cipurilor biometrice în pașapoarte. Se va cere ANULAREA Hotărârii de Guvern și SUSPENDAREA ei de către instanța de judecată. Mitingul va avea loc în fața sediului Curții De Apel București (Splaiul Independenței nr. 5), pentru a arăta judecătorilor seriozitatea cazului, importanța lui precum și larga susținere a populației față de această cerere de suspendare.
Pentru semnarea petiției: link
Cum sa citezi
Ligia Pârvulescu. “Introducerea actelor biometrice – o problemă de conștiință și libertate.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2009/02/introducerea-actelor-biometrice-o-problema-de-constiinta-si-libertateComentarii (17)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
(nu, nu va fi plasat textul nici la atelier, nici in pag. autor; l-am incadrat insa eu acum la personale, tu incadrasei la poezie).
ela
Ela, multam pentru semn si parere, ai dreptate. Era ora tarzie cand am postat anuntul, iar eu neatenta, deci da, personale.
Marius, asa e.
Va multumesc pentru raspunsuri, sper sa semnati cat mai multi petitia si sa veniti la miting. Prin asemenea actiuni ale populatiei, in Grecia si Serbia proiecte asemantoare au fost respinse. Sa speram ca se va intampla la fel si la noi, dar asta nu se poate fara sa facem nimic. Trebuie sa fim cat mai multi. Inca o data, multumesc.
fiind prea departe de bucuresti, nu voi participa la miting.
pe de alta parte, in chestiuni de genul asta, nu cred ca mitingurile rezolva ceva.
exista cai prevazute de lege pentru suspendarea si pentru anularea hotararilor de guvern sau a altor acte normative, dar acestea nu includ, in nici intr-un caz, adunarile populare in piete din bucuresti sau aiurea.
presupun, si vreau sa cred, ca vor fi urmate acele cai. larga sustinere sau mai putin larga sustinere a populatiei este destul de nerelevanta, intr-o tara in care se vinde ca painea calda tabloidul cu piticul porno si se mananca telenovele pe paine.
sad, but true. nivelul de inteligenta si cultura, si, in felul asta, si de implicare sociala in viata comunitatii, este in cadere libera, in romania, si peste tot in lume.
de aceea cred ca reactiile noastre sunt importante, sociatatea civila e datoare sa creeze un fond de rezistenta ca un fel de sistem imunitar al libertatii umane.
salut acest articol.
Pe de altă parte, nu pot să nu fiu de acord cu faptul că datele biometrice pot reprezenta un instrument puternic în mâna guvernanților.
Până la urmă este vorba de neîncrederea noastră în cei care ne reprezintă: vor folosi ei acest instrument doar pentru lupta împotriva terorismului și pentru a ne proteja? Istoria ne învață că tentația este mult prea mare...
Plus că aplicarea unei măsuri care afectează sute de milioane de oameni, fără o testare serioasă, în prealabil, îmi pare o măsură iresponsabilă.
Să nu uităm însă un lucru: nu tehnologia este dușmanul, ci utilizatorii ei.
Nu voi semna petiția, pentru că nu pot subscrie la \"demonizarea\" problemei, dar susțin o atitudine de scepticism îngrijorat.
Victor Potra
Victor, nu e textul meu, e un memoriu care abordeaza problema din toate punctele de vedere, pentru a primi adeziunea a cat mai multi oameni. Nu stiu daca faptul ca nu-ti place un argument din atatea desi cu problema de fond esti de acord, ar fi un motiv indreptatit sa nu semnezi si prin urmare sa accepti cipurile, desi, paradoxal, nu esti de acord cu ele... E alegerea ta si trebuie respectata.
Va multumesc.
\"Mărturisind Adevărul vom împlini voia lui Dumnezeu și luptându-ne cu patimile vom putea mărturisi Adevărul. Să nu uităm de spovedanie, de pocăință și să nu fim creștini de formă. Dacă Dumnezeu ne-a îngăduit să trăim astfel de vremuri „apocaliptice”, când spunem binelui rău și răului bine, este pentru că noi ne-am îndepărtat de Dumnezeu și nu avem pocăința celor din cetatea Ninive. Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i întărească pe toți cei care se vor angaja în lupta cea bună pentru păstrarea demnității și libertății întru Adevăr.\"
Compromisurile, chiar într-un scop nobil, au o limită... de aceea am spus că nu cred că e bine că se amestecă problema libertății cu cea a religiei...
Confiscarea protestului în numele religiei este un lucru la care nu pot adera...
Victor
ioana matei
Ca tot ati postat pe poezie.ro textul si petitia, daca semneaza Herinean, semnez si eu. Nu pentru ca e sefu\', ci pentru ca e cam singurul de pe aici care mereu a avut o viziune clara si corecta a viitorului indepartat.
:)
Indiferent ca suntem crestini, musulmani sau atei,
dupa parerea mea nu conteaza,
important e sa fim oameni
si nu o religie sau alta ne impiedica,
ci (pe langa alte lucruri)
cantonarea in niste fagase inguste.
Repet - parerea mea.
Ioana, multumesc de citire si (sper ca si de) semnare.
Victor, dacă intri pe site-ul unde este postată petiția, vei vedea că nu menționează motive religioase, ci pur și simplu legate de viața privată. Cred că ar trebui o petiție legată explicit de aceste pașapoarte biometrice. Și, la urma urmelor, ce rău este în faptul că există și o motivație religioasă? Între altele, așa cum menționează și articolul de mai sus, Constituția \"garantează\" și libertatea credinței. Am dreptul să refuz ceva care cred eu că este în contradicție cu religia mea (cred!...)
Interesant comentariul lui Marius Nițov, privitor la deținuții care vor drepturi, după ce ei au încălcat drepturile altora. Să mai menționăm aici că statul român cheltuie cu fiecare dintre ei, lunar, mai mult decât acordă alocație unui copil? CÂȚI copii au asigurate 3 mese (consistente) pe zi, din alocația aia de 25 de lei? Câți șomeri își permit acest lucru, din ajutorul de șomaj? Deținuții din România nu au grija aceasta, nici alte și alte griji, se ocupă statul de ei... Că au și ei drepturi, ca tot omul...
Semn apocaliptic sau nu, această lege este un atentat la drepturile și libertățile individuale...
Semnul meu de lectură vine târziu, când mitingul respectiv a fost consumat de mult. Participarea a fost slabă, din câte știu. Acum, când scriu, sunt strânse 21.663 de semnături. Multe, puține? Extrem de puține, după părerea mea...
Ne-a \"educat\" bine Ceaușescu, ne-a intrat în sânge chestia asta cu urmăritul și supravegheatul, fapt banal înainte de 1989... se pare că și după... ce mai contează că au murit oameni, ce mai contează pentru ce au luptat și au murit... ne mutăm comod de sub ochii unui Big Brother sub ochii altui Big Brother, tâmpiți, blegiți, imbecilizați, idiotizați, abrutizați... Suntem ca \"boul ce sărută jugul ce-l strivește\", vorba lui Bolintineanu...
Las și o stea, pentru atitudine și, mai ales, pentru poza-motto, foarte inspirată :-)
Numai bine,

ceilalti, care simt ca ceva e in neregula planteaza flori, recita poezii si fac mitinguri. E la fel de amuzant ca si cha-cha-ul in ploaie ! Pana nu o sa ne nasca o adevarata revolutie si nu un schimb nuantat de dictaturi, romanul va fi, in totalitatea ignorantei pluraliste care il defineste, foarte prost.