Ora de disectie
Pentru prima data intram in morga cuvintelor. Nici nu stiusem pina atunci ca exista cuvinte care mor. Si iata-ma aici la prima sedinta de disectie. Totul parea lugubru in jur. Chiar si fetele colegilor de la universitate imi pareau palide. Venisera si unii de la teatru. Pe o usita din spate intra profesorul. In spatele lui asistentul impingea o masuta metalica pe rotile. Pe ea se afla cuvintul defunct. Atunci l-am vazut.
Am incremenit pe loc. Avea chipul meu. M-am uitat in jur, cautand reactii pe fetele celorlalti. Poate mi s-a parut. Nimeni nu intoarse capul in directia mea. Dimpotriva. Priveau acel cuvant gol, prin pielea caruia se desluseau vagi urme de litere vinetii. Stiam ce sunt, dar nu eram hotarat sa impartasesc nimanui secretul meu. La urma urmei, in ochii lor nu era decat cadavrul unui cuvant oarecare. Ar fi insemnat sa-mi acord importanta, or, in acele conditii, ma simteam incapabil sa deschid gura, daramite sa rasucesc bisturiul in ceea ce stiam ca este, deopotriva, si rana lor. Halatul meu alb, dintr-o data, se impregna de sudoarea albastra. Cerneluri reci se prelingeau de pe fruntea mea pe cea a mortului nerevendicat. Intelesesem subit ca aveam fata de el, cel putin o datorie morala. Urma sa ma intorc, la miezul noptii.
Literele nevazute ma chemau. Simteam cum poetul din mine isi scria scrioarea de adio...La miezul noptii am ucis toate cuvintele. Esti cuvant din cuvant, suflet din suflet, trup din trup... O lacrima sangerie se prelingea absent pe obrazul desfigurat de zambet, de cuvinte, de toate umbrele ce si-au sfarsit clipele...Azuriul sters al cerului isi revarsase plansul fara lacrimi asupra orelor.
Gandul fara inteles al inimii se intreba: ce sunt fara mine? Ce esti fara mine, cuvantule? Liniste... plang si nu stiu de ce.
Urma sa uit totul: de mine, de timp, de spatiu, de... Si plang, plang ...
Daca aceste lacrimi ar putea reda viata, as zice, dar, sunt lacrimi moarte. Moarte. Ma apropii de cadavrul cuvantului, crestez pielea subtire, ca de pergament - manuscrisul destinului meu obscur. Imi inving repulsia de a citi, prefacandu-ma a-mi sterge broboanele de pe frunte cu maneca inmuiata din greseala in formol. Zumzaitul sinistru al unor muste imaginare imi aduce aminte de vara in care cred ca am murit si de tot ceea ce trebuie ca s-a intamplat dupa aceea. Vreau sa spun ca nu-mi amintesc foarte bine, dar caut aici, in trupul acesta rece, dovezi incontestabile. Caut.
- Daca ai vazut vreodata un cuvant mort, ar trebui sa poi indura tot ceea ce urmeaza, spectacolul sinistru, disectia propriuzisa. Nu iti acoperi ochii, mirosul starvului intra pe nas. Nu iti astupa narile, imaginile terifiante, ca niste aschii, sar direct in ochi. Mai bine pregateste-te, incepem, zise profesorul, ivit pe neasteptate.
Am tresarit si cred ca pentru cateva momente inima mi s-a oprit in cusca pieptului. “Am crezut ca sunt singur, domnule profesor… Am vrut doar sa…” “Taci, nu e nevoie sa explici nimic. Stiu ce se intimpla in tine. Asa este intotdeauna prima data. Imi aduc aminte de prima mea sedinta de disectie. Era vara, la fel ca acum. Sunt treizeci de ani de atunci. Dar parca a fost ieri. Era chiar dupa razboi. Stii,… revolutia culturala. Multe cuvinte au murit atunci. Si imi aduc aminte primul cuvant mort pe care l-am vazut…”
„Statea intins si radea. Dedesubtul lui, parca vad si acum, cadavrele altor cuvinte, in putrefactie. Mirosul imi patrundea in nari, in piele, in creier. Rasul ala strident ce venea de undeva de dincolo, ma innebunea. Nu imi amintesc momentul cand am prins in palma dreapta cutitul, doar lama aceea lata si ascutita taind cu furie in toate directiile desenul unei vieti. Nu stiusem pana atunci ca exista cuvinte care traiesc si dupa moarte”
- E sinsistru, nu-i asa?, chicotea profesorul, uitandu-se la mine doar cu coada ochiului. Revolutiile astea culturale...sunt de neiertat! Uite ce fac din cuvintele inocente! Eu ma pisam pe mine si astuia ii ardea de gluma.
fara sa ma nunte, scoase un bisturiu. era ciudat, probabil ca nu lectii despre asemenea instrumente chirurgicale nu se predau in universitatile de medicine, poate ca nici in cea de medicina cuvintelor...
vazandu-ma surprins de ciudatul bisturiu se uita o clipa la mine, de parca ar fi vrut sa intarzie disectia cadavrului.
-credeai ca la cursuri vi se prezinta adevaratele arme?
-pai...
vroiam sa-i spun ca nu voi sti sa lucrez cu bisturiul... ca nu am facut practica... evident, vroiam sa evit. parca m-as fi disecat pe mine insumi. asemanarea cu grupul de litere de pe masa de disectie devenea obsesiva. da!, grup de litere! ca nu mai putea fi vorba de Cuvant.
vroiam sa-i spun ca nu voi sti sa lucrez cu bisturiul... ca nu am facut practica... evident, vroiam sa evit. parca m-as fi disecat pe mine insumi. asemanarea cu grupul de litere de pe masa de disectie devenea obsesiva. da!, grup de litere! ca nu mai putea fi vorba de Cuvant.
vroiam sa-i spun ca nu voi sti sa lucrez cu bisturiul... ca nu am facut practica... evident, vroiam sa evit. parca m-as fi disecat pe mine insumi. asemanarea cu grupul de litere de pe masa de disectie devenea obsesiva.
vroiam sa-i spun ca nu voi sti sa lucrez cu bisturiul... ca nu am facut practica... evident, vroiam sa evit. parca m-as fi disecat pe mine insumi. asemanarea cu grupul de litere de pe masa de disectie devenea obsesiva. da!, grup de litere! ca nu mai putea fi vorba de Cuvant.
- Mã amuzi tinere. Cuvintele nu se supun unei rigori ºtiinþifice. Poate doar în teorie. În realitate sînt cele mai viclene entitãþi. Dacã am folosi instrumentele „legalizate” s-ar adapta în cîteva zile. Dupã aceea nu ne-ar mai folosi la nimic. ªi-ar ascunde intimitatea mãruntaielor de ochii noºtri iscoditori. De aceea trebuie sã fim cu un pas înaintea lor. Sã le surprindem prin instrumente create ad-hoc. Priveºte...!
- Mã amuzi tinere. Cuvintele nu se supun unei rigori ºtiinþifice. Poate doar în teorie. În realitate sînt cele mai viclene entitãþi. Dacã am folosi instrumentele „legalizate” s-ar adapta în cîteva zile. Dupã aceea nu ne-ar mai folosi la nimic. ªi-ar ascunde intimitatea mãruntaielor de ochii noºtri iscoditori. De aceea trebuie sã fim cu un pas înaintea lor. Sã le surprindem prin instrumente create ad-hoc. Priveºte...!
- Mã amuzi tinere. Cuvintele nu se supun unei rigori ºtiinþifice. Poate doar în teorie. În realitate sînt cele mai viclene entitãþi. Dacã am folosi instrumentele „legalizate” s-ar adapta în cîteva zile. Dupã aceea nu ne-ar mai folosi la nimic. ªi-ar ascunde intimitatea mãruntaielor de ochii noºtri iscoditori. De aceea trebuie sã fim cu un pas înaintea lor. Sã le surprindem prin instrumente create ad-hoc. Priveºte...!
- Uite, dragul meu, cum sta treaba. Esti din cale afara de fricos. Si de naiv. Daca bisturiul acesta ar vorbi, crede-ma, existenta verbelor nu ar fi decat o balta de sange. Ai indrazneala sa-ti imaginezi ca nu te cunosc, ca-mi scapa asemanarea dintre tine si cadavrul asta ostentativ si ridicol. Daca ar fi dupa mine, nu mi-as pierde timpul sa scot dintr-un creier imputit fragmentele unor pasiuni abjecte, aschiile unor rataciri. Dar asta mi-e slujba. Imi pute dar ma prezint la datorie. Asa ca mai lasa matale fandoselile si pune mana pe bisturiu o data.
- aceasta este doar o repetitie... zambi profesorul si se intre noi tacerea care spune totul, fara a spune nimic. ma gandeam ce va mai urma, privindu-l cum se uita la mine amuzat, parca nevenindu-i sa creada ca nu am inteles despre ce era vorba...
- aceasta este doar o repetitie...
Pe usa se zarea deja domnul asistent. Profesorul nu i-a acordat nici un fel de atentie, asa ca el a intrat tinand in doua degete o fraza, in care parea ca se zbate un articol hotarat. O puse usor pe masa de "tortura", spuneam noi, din laboratorul alaturat, si veni tacut sa se alature asistenTei. Nimeni nu indraznea sa priveasca "acolo", stiam ca maine ne astepta o experienta complicata, din care uite, face parte si un articol, poate ca treceam la gramatica...deja? Stiam ca facem de-abia in semestrul al doilea disectii pe reguli de asociere...in fine, uneori ne emotionau mai tare asemenea...incursiuni in ziua de maine, decat experienta reala din decursul orelor de laborator de astazi...Domnul profesor se uita la mine adeziv...am luat un cleste departator si m-am apropiat...Tine - mi-a spus, trebuie sa ridicam incet metafora asta, altfel nu vom afla de ce a murit. Manusile imi erau pline de ganduri, insa mainile nu-mi tremurau. Cu tocul strans am inconjurat zona fatidica, apoi mi-am strecurat degetele subtiri pe sub arcada.Am tras incetisor in sus, iar apoi profesorul incepu sa descrie cu lux de amanunte savoarea momentului.Mie imi venea sa vars... sub metafora principala, acordul frant isi tremura rastignit aroma vinetie...Era atat de moale, de fragil, incat orice zgomot il facea sa freamete, incat aveai senzatia acuta ca acest cuvant inca mai traieste. Era insuportabil. "...Trebuie sa aveti taria sa priviti neutru!" -se auzi o voce in adincuri... Insa eu eram sus, de tot, pluteam deasupra norilor, intr-o discutie d-a surda cu Dumnezeu...Doamne, de ce l-ai mai facut, daca a trebuit sa-l mori asa?...Noaptea aceea am simtit pentru prima data disperarea ingerilor... insa nu pentru mult timp.E ciudat, la un moment dat, nu stiu care din ei, la marele proces de constiinta infiripat in visul meu, un inger simplu a venit, si i-a luat apararea: " Acest cuvant nu a murit degeaba, eram acolo, ...el a facut o fata sa zambeasca! Privirea ei s-a umplut de dragoste, si chiar daca mai tarziu isi va da seama ca acest cuvant a murit, ceva din aripa Ta a atins-o... si Te va cauta mereu...Am citit aseara in cartea cuvintelor si nici un alt cuvant nu va indrazni sa schimbe asta..." -"Copii, astazi ati invatat ceva despre timp", mai spuse profesorul, parca de sub o retina uriasa care ne invaluia pe toti... "Maine ne vedem la aceeasi ora. Caietele de obvservatii le vreau insa dimineata, pentru ca am niste examene de tacere si le pot studia si corecta pana veniti la laborator. La revedere!"
- nu, aceasta este doar o repetitie...
Pe usa se zarea deja domnul asistent. Profesorul nu i-a acordat nici un fel de atentie, asa ca el a intrat tinand in doua degete o fraza, in care parea ca se zbate un articol hotarat. O puse usor pe masa de "tortura", spuneam noi, din laboratorul alaturat, si veni tacut sa se alature asistenþei. Nimeni nu indraznea sa priveasca "acolo", stiam ca maine ne astepta o experienta complicata, din care uite, face parte si un articol, poate ca trecem la gramatica...deja? Stiam ca facem de-abia in semestrul al doilea disectii pe reguli de asociere...in fine, uneori ne emotionau mai tare asemenea...incursiuni in ziua de maine, decat experienta reala din decursul orelor de laborator de astazi...Domnul profesor se uita la mine adeziv...am luat un cleste departator si m-am apropiat...Tine - mi-a spus, trebuie sa ridicam incet metafora asta, altfel nu vom afla de ce a murit. Manusile imi erau pline de ganduri, insa mainile nu-mi tremurau. Cu tocul strans am inconjurat zona fatidica, apoi mi-am strecurat degetele subtiri pe sub arcada.Am tras incetisor in sus, iar apoi profesorul incepu sa descrie cu lux de amanunte savoarea momentului.Mie imi venea sa vars... sub metafora principala, acordul frant isi tremura rastignit aroma vinetie...Era atat de moale, de fragil, incat orice zgomot il facea sa freamete, incat aveai senzatia acuta ca acest cuvant inca mai traieste. Era insuportabil. "...Trebuie sa aveti taria sa priviti neutru!" -se auzi o voce in adincuri... Insa eu eram sus, de tot, pluteam deasupra norilor, intr-o discutie d-a surda cu Dumnezeu...Doamne, de ce l-ai mai facut, daca a trebuit sa-l mori asa?...Noaptea aceea am simtit pentru prima data disperarea ingerilor... insa nu pentru mult timp.E ciudat, la un moment dat, nu stiu care din ei, la marele proces de constiinta infiripat in visul meu, un inger simplu a venit, si i-a luat apararea: " Acest cuvant nu a murit degeaba, eram acolo, ...el a facut o fata sa zambeasca! Privirea ei s-a umplut de dragoste, si chiar daca mai tarziu isi va da seama ca acest cuvant a murit, ceva din aripa Ta a atins-o... si Te va cauta mereu...Am citit aseara in cartea cuvintelor si nici un alt cuvant nu va indrazni sa schimbe asta..." -"Copii, astazi ati invatat ceva despre timp", mai spuse profesorul, parca de sub o retina uriasa care ne invaluia pe toti... "Maine ne vedem la aceeasi ora. Caietele de obvservatii le vreau insa dimineata, pentru ca am niste examene de tacere si le pot studia si corecta pana veniti la laborator. La revedere!"
Pe usa se zarea deja domnul asistent. Profesorul nu i-a acordat nici un fel de atentie, asa ca el a intrat tinand in doua degete o fraza, in care parea ca se zbate un articol hotarat. O puse usor pe masa de "tortura", spuneam noi, din laboratorul alaturat, si veni tacut sa se alature asistenþei.