poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 917 .



Gândul lui Titan
proză [ ]

Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [samsungul ]

2015-06-05  |     | 





Se trezi cu greutate, ochii-i erau împăienjeniți, privirea stăruia între cele două lumi, cea reală și lumea visului din care cu foarte mare ezitare se despărțea. Era unul din acele momente de crepuscul, când soarele nici nu era răsărit, dar nici noaptea nu renunța la umbra ei albastră cu care se agăța de copaci. Întredeschiși, ochii lui nu își conturaseră încă clar oul vederii, cu pleoapele grele, clipea cu dificultate și nu-i venea să renunțe la lumea mirajului.
Doamne, ce bine putea fii! Pădurea albastră se întindea până la orizont și chiar hăt, dincolo. La acest timp al zorilor, pădurea nu putea fii decât albastră, viermii încă nu se culcaseră în peșterile de deasupra. Nu le plăcea albastrul, nu-l puteau vedea, era o culoare pe care monstruoasele vietăți nu o puteau nici măcar considera culoare, văzul lor era diferențiat din punct de vedere cromatic, albastru, violet, bleumarin, purpuriu și toate culorile din această zonă a culorilor, apăreau cam ca un fel de negru întunecat pentru ei. Pădurea inteligentă, își ferea instinctiv ramurile prețioase de voracele vietăți. Puteau deosebi umbrele și formele doar la culorile deschise, alb, galben, portocaliu, roz și toate celelalte. De altfel, nimeni nu se îmbrăca în costume împodobite cu aceste culori, nimeni nu îmbrăca galben în acești ani ai trezirii.
Unde întârzia oare, Xor’xe? Era timpul deja pentru începerea vânătorii. Singurele clipe când se putea trece la aprovizionarea tribului cu hrană. Depindeam de noo’vi pentru a putea rezista celor patru sori. În micile vietăți era destul ser pentru a putea face față radiaților emanate în atmosfera Iunonei. Așa era rânduit traiul pe această planetă. Viermii uriași sunt și ei condiționați de consumul de noo’vi, îi prind din zbor cu gura larg deschisă creând un vârtej imens, în care absorb micuțele vietăți, cam ca într-un aspirator gigantic. Nu e singura lor hrană, însă, cam tot așa cum pentru marile balene de pe Terra, planctonul din oceane asigură cam 90% din totalul hranei lor, restul fiind krill, pentru viermii de pe Iunona, noo’vi asigură acestora suficientă energie pentru înșurubarea zborului prin straturile cu densități diferite de aer , în schimb ce viermii eliberează planetei, mirodenia galbenă. O simbioză perfectă. Umbrele duble ale viermilor zburători sunt date din seninul și înaltul nopții, de către lumina celor două luni, Ho și In, situate în conjuncție, îndepărtate cale de un cer una de alta la capătul celor două mari puncte cardinale, Nord și Sud. Aici, noaptea are aportul frumuseții și romantismul celor doi aștrii ai cerului nopții, îndrăgostiții poartă costume simple, albastre, culoarea pielii oamenilor s-a transformat de la sine, prin consumul de mirodenie, în albastru, chiar și ochii copiilor e de un albastru închis, bleumarin.
Cine sunt eu? Din perspectiva ta, nu știu cine sunt, îmi pot vedea gândurile, uitându-mă până hăt departe, pe cerul minții mele pline de potențial. Uriașul câmp mental nu se termină niciodată. Pur și simplu sunt înmărmurit la câte mă pot gândi. Gândurile nu se termină niciodată, nici măcar noaptea, când stau întins în pat și dorm adânc, lumea viselor mă împresoară. Ce e gând în timpul zilei, noaptea ia forma imaginilor care se perindă nebune pe cerul visului meu. Flash-uri, secvențe, stereotipuri, regii ale mele și ale altora, visele și conținutul lor imaginativ sunt incontrolabile, refulări ale stărilor de trezie sau mai știe naiba ale cui. Pe toate le pot vedea limpede sau mai neclar, gândurile vâjâie cu o frenezie de neoprit. Tot ceea ce poți face e să le observi cu detașare. Asta, dacă poți! În majoritatea viselor te trezești transpirat, intensitatea cu care ele vin și uneori chiar revin stereotipic în mintea ta, e aceeași intensitate cu care ești conceput să funcționezi. Naiba știe!
Ziua, când gândurile tale își ocupă încă primele secunde după trezire, trecerea de la starea de vis la cea de trezire e fenomenală. Visul cu imaginile sale se retransformă în gânduri. Trecerea e fantastică, trebuie să recunoști. Uneori, cu chiu cu vai te scoli din pat, te scuturi, te ștergi cu palmele uscate pe față și încerci cu greutate să alungi vălul orelor de dinaintea trezirii. Uneori, pur și simplu nu poți să te trezești, lumea înfățișată ție în imagini e prea seducătoare ca să poți reveni din mrejele ei. Cea căreia îi spun realitate, adică cea convenită de tine, de mine, noi doi împreună cu toți ceilalți, că ar fi cât de cât reală și stabilă, lumea așa cum e acum, în acest moment, te împresoară cu miliardele ei de biți informaționali. După ce te-ai frecat pe ochi, te-ai spălat pe față încă adormit la baie, ți-ai dat cu apa rece pe față și ai desfăcut nodurile tale de percepție asupra realității, sau poate asupra alto vise, hei! Asta nu poți știi cu siguranță. În orice caz, pereții camerei, lumina ce pâlpâie schizofrenic din neonul cu starterul defect, imaginea formei ce o întrevezi în oglindă, aparatul de bărbierit, mă rog, toate elementele acestei realități căreia tu îi dai titlul de adevăr, încep să se repeadă spre tine și să abunde cu informație. Mii și miliarde de unități informatice, biți, care zugrăvesc în culori cunoscute deja și stocate undeva în spațiul memoriei tale, lumea în care trăiești. Nici o informație nu e nouă, deși tu așa crezi, pur și simplu noianul gândurilor, totalitatea gândurilor tale, sunt gânduri deja gândite de către umanitate la un moment dat. Nici un bit de informație nu e nou. Cum ar putea?
Nimic nou sub soare! Toate gândurile sunt deja gândite, tu nu faci decât să le rotești în câmpul mintal. Așa zisele noutăți, un meteorit de lângă luna lui Saturn, sau coada cometei Halley, e deja imaginată, tu nu faci decât a le repeta, în cazul în care cumva, printr-o întâmplare, cazi într-o discuție cu cineva, despre subiectul despre care vorbim aici. Ai pe parcursul unei zile, cam 50-70 mii de gânduri dintre care mai de care, pe unele le materializezi, pe altele nu. Materializezi în viața ta, doar acele vise cărora pe lângă doza de imaginar, tu le dai consistența energetică a conștienței. Cu alte cuvinte ești creator full, un total și permanent arhitect al viselor tale, ordonator lucid și vibrant, care poate transforma cu ușurință zeiască, formele gând în particule materiale. Nu creezi doar forme, ci și energii, situații și vortexuri de lumină ce alcătuiesc spirale materiale cu rația geometrică în pasul numărului de aur a plantelor, animalelor și tuturor lucrurilor, cu o varietate incredibilă. Toate visele tale au la bază, geometria, matematica perfectă a formelor armonice. Visul este matematică, visul este poezie. La fel orice gând pe care îl ai, sau pe care îl poți aduce din marele câmp mental, baza de date a universului, așa zisu-lui Akasha. Sunt sigur ca ai citit sau ai auzit și tu termenul acesta. Zona unde coexistă toate gândurile tuturor, halou plin de informație din jurul Terrei, din jurul tuturor, dar absolut tuturor lucrurilor, ființelor, vietăților, a tot ce există. Informația are ca și sursă conștiința, inteligența universală, matricea în care lucrurile capătă sens, în care gradele de entropie scad vertiginos de la haos la formă. Conștiința e tot ce există, sau altfel spus, tot ce puteam vedea percepe, imagina sau în vreun fel concepe, traduce în simțuri, e conștiință.
Ei bine, dacă în ce am zis mai sus în locul cuvântului “conștiință” pui în propoziție cuvântul „dumnezeu” e același lucru, evident. Însă sensul afirmațiilor sunt percepute deja diferit, căci în memoria oamenilor preexistă un tipar de gândire religios, bazat desigur pe trecut, șabloanele de gândire indică celui care aude sau citește fraza, un alt șir informațional bazat pe istoria religiilor, dramele cauzate de inchiziția creștină sau alte abuzuri și tipare religioase, făcute în numele vreuneia dintre religii. Observi cum propoziția „Conștiința e totul, iar totul e conștiință”, se transformă imediat când spui “Dumnezeu e totul, iar totul e Dumnezeu” ? Deși sensul mental al acesteia, ideea logică, rațională a afirmației, este pur și simplu aceiași. Totul ia altă turnură, noi, cu felul minții noastre îi dăm alte sensuri, deși cuvintele sunt sinonime.
Preexistența unui tipar de gândire schimbă totul. Creierul nostru compară gândurile în procesare, cu cele deja arhivate în ram-ul de memorie, iar acolo avem stocate toate soiurile de pattern-uri de gândire, de la primele idei prinse din zbor în copilărie și întipărite atunci, trecând prin toate download-uri posibile din adolescență, mai apoi din viața adultă, absolut tot este stocat sub forma tiparelor. Gândurile noastre ne modelează, ne determină.
Ești ceea ce gândești – e o afirmație adevărată, fără îndoială! Uh, greu cu gândurile astea, nu-i așa? Dacă înțelegi aceasta, e foarte bine, dacă nu, ei bine, ai tot timpul să experimentezi justețea afirmației mele. Deși suntem setați de către un tipa de gândire să acceptăm faptul că noi gândim, este puțin probabil să se întâmple aceasta. Mai curând gândul ne gândește și ne formează. Propriile gânduri ne alcătuiesc încă din pruncie, ne determină cu o precizie matematică, fără cusur. Suntem ce suntem în ziua de azi cum suntem, ceea ce suntem, doar din cauza tiparelor mentale ale părinților și înaintașilor noștri, a culturii vărsate cu dărnicie în softurile și pattern-urile noastre mentale. Aici mai e ceva ce pe mine cel puțin mă fascinează, anume cine gândește? Dacă gândul ne formează, înseamnă că suntem un produs al gândului nostru.
Tot ce ne înconjoară e o lume a gândurilor. E la fel în cazul veveriței, a ferigii sau a boului moscat, la fel la chinez, la turc sau țugulanul rumân. Toți sunt produsele propriilor gânduri. Nu știu despre boul moscat prea multe, nu cunosc tiparul gândirii sale. Pot bănui doar că e o ființă nobilă care este formată de gândurile sale despre păscut, luptatul pentru locul în cireadă, supraviețuire și sex, reproducere. Nu intru prea profund în problematica boului moscat, căci efectiv nu știu, nu am văzut niciunul vreodată, decât la televizor, iar aceasta e o informație preluată în softul meu de undeva. Ea nu e o experiență nemijlocită a mea. Eu nu sunt format de către gândul despre boul moscat, ci National Geografic poate e. Not me! Eu preiau doar o părticică din această autoformare.
Omul e un produs al felului în care gândește despre sine și lume. Un produs al calității și justeții acelor idei ce le are. Nici nu-ți poți imagina ce adevăr profund zace în asta. Iar mai departe, calitatea și justețea acestor gânduri este dată de felul tiparelor în care ai fost învățat să judeci, să apreciezi și să validezi propriile gânduri. Practic tot ce gândești despre tine și lume te formează, și totodată, ce gândești tu e deja gata stocat și arhivat pe pattern-uri de gândire în memoria akashică cumulativă, în toate lucrurile din juru-ți. Formezi și ești format la rându-ți! Iată, observatorul devine observat, tu nefiind separat nicio clipă de gândul tău, gândul de fapt se autoobservă pe sine. Asta înseamnă că gândul este inteligent. Mintea lumii este conștientă de sine. Cu alte cuvinte, tu nu ești, doar gândul este. Tu ești gândul, “eu”- l nu mai există .
Totuși, lumea nu poate funcționa fără acesta. Dar e oare chiar așa? Nu cumva, eu-l acesta nu a existat de la bun început, cine oare l-a introdus în ecuația gândirii? Dincolo de gânduri, există gânditorul. Sau, nu e așa?
Păi nu…, nu e chiar așa, căci tocmai am demonstrat că nu ești separat de gândul tău, că tu nu exiști, doar gândul există, așadar lumea așa cum e, se pare că nu prea e chiar așa cum e. E cum e gândul tău despre ea. Cu alte cuvinte, lumea pare a fi determinată de gândurile tale. Iar aici poți să zici liniștit acestora, credințe, convingeri, idei imuabile despre, irefutabile despre etc și a.m.d., lumea este în forma ei actuală așa, doar prin perspectiva a ceea ce ni s-a spus despre ea. Am luat de bune tot programul acestei lumi, cu toate informațiile ce decurg de aici, le-am stocat în memorie și desigur, am fost determinați de către memorie. Cu toată justețea pot afirma că suntem produsul amintirilor noastre, suntem cum suntem, datorită trecutului. Noi suntem trecut.
Eu sunt trecut. Hmm, oricât de ciudat pare, e un raționament corect, eu propag realitatea/lumea din trecut înspre viitor. Niciodată prezent, gândirea umană este de fapt trecut proiectat. Trecutul, iar aici mă refer la ceea ce eu cred că e trecutul, care nu are nicio consistență, e propagat într-un viitor nesigur, poate chiar improbabil. E o absurditate desigur, conform gândirii acesteia sub forma liniară, trecutul trecând prin prezent și orientat în viitor. Dar oare acest principiu este chiar așa? Am o anumită senzație că nu. Cel puțin pentru mine nu mai e valabilă această percepție aproape cvasiunanimă. Cum a fost posibil așa ceva. Doar și eu sunt gândul acestei lumi, nu-i așa? Da și nu, mai curând ambele, oricât de paradoxal pare a fi, înțelegând faptul cum că eu sunt gândul meu despre mine, ceva sau cineva, de fapt chiar gândul a ceea ce reprezint, suferă o mutație de plan. Observatorul devine observat, gândul este gând, pur și simplu așa cum e, renunță la acțiunea lui de a-și forma o părere “despre”. Toate aceste lucruri se întâmplă înăuntrul gândirii, propriul gând al lumii despre ea însăși, își revendică continuitatea. Gândul meu are pretenții asupra continuității lui , se agață de fapt de această proiecție, cam ca și norii de vârful munților semeți. Trecutul este rapace, el devorează cu frenezie totul. Tot gândul tău e astfel acaparat de a-și propaga programele sale asupra realității.
Cu alte cuvinte, tot ceea ce eu văd ca fiind parte concretă, formă fermă din lume, încerc din răsputeri să proiectez în viitor. Aici este implicată memoria, desigur. Nimic nu-i scapă acesteia. Se zicea despre indienii americani, cum că înainte de momentul debarcării conchistadorilor spanioli, ei vedeau marea mișcându-se, vedeau valurile mării înspumate de parcă ceva mare înainta spre ei, încet, încet corăbiile spaniole au intrat în realitatea oamenilor simplii, complet neavizați despre existența unor asemenea mașinării, la fel caii și ditamai namilele de soldați îmbrăcați în armuri de oțel. Realitatea spaniolă, a devenit realitatea amerindiană prin faptul că a proiectat gândul său asupra unei lumi noi. Gândul are o forță teribilă, gândul impune realitatea, nu invers. Pui pariu cu mine că mările de metan de pe Titan, una din lunile lui Saturn, nu existau decât după ce cineva le-a gândit înainte, abia ulterior au impus existența unui gând despre acestea, ele au intrat în realitate generală prin mass-media, care a redat brusc, cu lux de amănunte descoperirea făcută de către cercetătorii de la Universitatea Cornell. Ele nu au fost văzute, să ne înțelegem, ele există datorită gândurilor imaginative ale unor cercetători de pe Terra. Universul întreg este gândul nostru despre univers. Noi suntem creatori, tot noi suntem creația, cercul se închide, observatorul își întâlnește observația. Nu putem descoperi vreodată ceva ce nu există deja în mintea noastră ca și posibilitate, rămâne doar să o aducem în concretețe. Cum? Păi aici e aici, putem crea orice lume dorim, putem aduce în manifestare absolut orice, nu doar în viața noastră, ci chiar în viața planetei noastre, fără nicio îndoială. Realmente suntem foarte puternici. Există însă o condiție, fără de care această dimensiune akashică să prindă cheag real în viețile noastre, ale tuturor.
- Condiția e …huh, am uitat!
- Ce-o mai fi făcând Xor’xe, de ce nu vine odată?
Iată, cei patru sori își mijeau ochii gălbui de dincolo de linia orizontului. Ultima coadă de vierme se retrage leneșă dincolo de apusul celor două luni gemene, în peșterile stâncilor plutitoare de deasupra. Bancurile de naa’vi plutesc leneșe, precum uriașe ghemuri de ace, în aerul dimineții. Fețele albastre ale indienilor, reflectă smead și lucios, cvadruplu răsărit, de o frumusețe fără seamăn.
Sosise vremea marii treziri.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!