Ursul

Ursul e o fiară sălbatică, un vârf al naturii, o încununare măreață a genelor și miraculoasele scrieri ale programelor de la începuturi, până în zilele noastre ce urmăresc lanțurile ADN, hăt de departe în negura existenței vieții pe pământ, prin celula primordială ce s-a tot multiplicat din forme primitive la începuturi, ajungând în zilele prezentului în forme din calea-afară de complexe. Noi oamenii suntem aceiași celulă primordială, conținem în ADN-ul nostru bogăția tuturor speciilor de pe planeta Terra, includem aici iarba, tigrul, feriga, carpenul sau girafa, absolut totul e în noi înscris sub forma programelor complexe de manifestare în dansului cu mediul înconjurător. Acest dans inteligent cu mediul, ia forma de luptă pentru supraviețuire, în cazul ursului, procurarea hranei, a vânatului, lupta pentru teritorii și șansa procreări, a transmiterii de gene pe mai departe, în generațiile următoare. La fel la absolut toate speciile. Tot „viul” face același lucru, fie că accepți tu sau nu, toată natura, absolut toate regnurile, speciile, indivizii, luptă pentru supraviețuire și fac sex. Cu alte cuvinte, totul se fute! Absolut totul. Este un adevăr, nu o speculație, e o sarcină intrinsecă a oricărui individ din natură, fie el bursuc, stejar, floare de colț sau jder. Supraviețuire și sex. Asta e natura, asta e ursul, acesta e și omul. În lungile noastre plimbări cu copiii prin pădure, discutăm câte în lume și în stele, iubesc aceste excursii din jurul orașului Târgu Mureș, aici în jurul grădinii zoologice, ieșim adesea în natură, pe potecile blânde ale dealurilor dimprejurul orașului. La sfârșitul săptămânii, atunci când vremea permite, adun echipa de minibaschet a clubului Together, pe Teo, Cristi, Rareș, Bogdi and company, copii în vârstă de zece, unșpe ani, mărșăluim vreo cinci, șase kilometrii, ne oprim într-o poiană, scoatem tot ce avem în rucsacuri și facem un picnic comun. După ce ne jucăm o vreme tot felul de jocuri, stăm cu burțile la soare prin vreo poiană, întinși pe spate privind cerul și norii călători. Pur și simplu e o evadare din cotidianul format din școală, părinți, îndatoriri și teme, bleah! Copiilor le place foarte mult, au ajuns să iubească copacii, florile și natura în general, căci în adâncurile lor, ei știu că SUNT natura, iar aceste mici excursii, nu fac decât să aducă natura la natural, să pună copiii, în postura de a fii liberi într-un mediu protejat – pădurea, wighwamul, leagănul vieții, sursa de hrană și apă a pământului acestuia splendid, pentru toată lumea. Iubim natura, căci suntem natură. Cum ar fi să nu o facem? Ar fi pur și simplu tâmpit, nu-i așa, să ne dezicem de noi înșine. Ai fi uimit dacă ți-aș spune câte cazuri de nebunie există, în rândul celor care consideră pădurea „murdară”, un loc unde poți fi mușcat de căpușe sau de căprioare, cine știe, poate sunt și urși…și alte asemenea aberații ale fricilor induse prin mass media, cu care unii părinți mă asaltează, în discuțiile noastre, înainte de excursie. Din fericire, la clubul nostru de baschet, am părinți „normali”, în sensul că suntem prieteni, în timp, au înțeles cum văd eu lucrurile, chiar și unii dintre ei, participă la aceste activități extra-baschet, ale clubului Together. Pur și simplu suntem fericiți și liberi, așa precum și urșii! Aceia care au mai rămas… Le vorbesc copiilor adeseori, ei ascultă, râd, sunt serioși, glumesc, și desigur pun mii de întrebări, una mai inteligentă decât alta. Copii frate, știu să pună întrebări, să te ferească sfântul să te prindă copilașii în ghearele întrebărilor lor și tu să nu fii pregătit să răspunzi sincer. E vai de puța ta! Ei nu vor răspunsuri prefabricate, așa ca cele de la școală, răspunsuri cu iz de programare, totul cu scopul aservirii programelor școlare care mai de care mai șchioape și idioate. Nu neg școala aici, ci pe cei care o aservesc, și care se presupune a o sluji, mecanismele infecte ale profesorilor actuali, limitați și unii de-a dreptul schilodiți sufletește și mintal, oameni cu suflet mărunt, obedienți șefilor, robi ai sistemului și simpli enoriași-votanți, orbi executanți ai ordinelor și programelor obtuze ale sistemului social. Cumplit…brrrr! Mă scutur ca de o ciumă, de aceste gânduri. Noroc că mai sunt încă dascăli, ce-i drept, puțini, dar cu atât mai valoroși, cei care strecoară povestea, în sufletul copiilor, basmul, deschid fereastra largă a fanteziei creatoare din copil, acei rari îngeri reali ai copilului, cei care-i veghează cu adevărat spiritul liber și neatârnat în veci pururi al ursului ce sălășluiește în fiecare suflet de copilaș. Ursul e acolo, prezent în fiecare om, el e demn, e vârful lanțului trofic, fără îndoială. Iar ursul Alpha, uoau, un vârf Himalayan în lanțul celor mai semețe înălțimi ale naturii. Și ursul acesta, zace ca și posibilitate, îți dai seama, în fiecare copil, în fiecare sportiv! - Băi băieți, astăzi vă vorbesc despre urs, despre semeția și curajul lui. Ursul e regele pădurilor de pe la noi, el e nobil, dârz, curajos și extrem de inteligent. Un urs se comportă ca un rege, căci are regalitatea în sânge, instinctele lui sunt treze, el e un animal deștept. Ursul acționează, nu stă în dubii niciodată, el știe când, cum și cu ce forță să atace prada. Rareori dă greș. De aceea și voi sunteți asemenea ursului pe care-l aveți în ADN-ul vostru. - Ce e aia ADN, Mihai? - Păi e un fel de cod secret, înscris în celulele voastre, care vă spune cine sunteți. Iar voi sunteți și urși, printre altele. În acel cod secret din celulele voastre, voi aveți puteri creatoare, voi puteți transforma lumea întreagă! - Da? Wow ce cool! Deci suntem urși? Ia uite ce colți am, mârâi Teo spre mine. Figurile pline de zâmbete nedisimulate ale copiilor, trădează o dezinvoltură fenomenală, gândurile copiilor sunt atât de pure, de stranii și de libere, toate într-o sinceritate și candoare cuceritoare, de-a dreptul. Eu, unul vorbesc cu copiii foarte deschis, fără ascunzișuri, pe orice temă aleg ei, uneori vorbim despre urși, alteori despre școală și profesorii plicticoși și senili, alteori despre părinți și frați, despre sex și fete, despre absolut tot ceea ce-i frământă. Căci ei sunt bureți care absorb absolut toate informațiile, le iau cu titlul de adevăruri, iar mai apoi, le verifică prin prisma propriei lor experiențe. Aflarea lor, astfel formată, produce rădăcini solide în psihicul lor, ulterior acest psihic va trece prin tot felul de situații ale vieții, succese, înfrângeri, realizări sau părăsiri, despărțiri și regăsiri. Viața e foarte bogată, niciodată nu poți știi ce urmează, ce cotituri bruște ale sorții, îți sunt destinate ca și lecții ale vieții tale. Eu unul știu asta, de aceea le spun adesea copiilor: - Băieți, verificați toate teoriile ce vi se servesc de către toți ceilalți, inclusiv teoremele mele, aveți disponibilitatea, vă rog, de a trece prin experiență absolut orice. Nu le luați drept bune, nu e neapărat necesar. Chiar vă invit să verificați, să judecați cu căpșorul vostru, să nu fiți simple animale din turmă, nici la școală, nici în viața voastră de zi cu zi. Verificați totul, căutați să vă feriți de „adevăruri” gata fabricate, pe care vi le servesc adulții. Verificați întâia oară voi înșivă. Vă conjur chiar să încercați. Nu fiți bizon de turmă, care nu judecă și pasc iarbă la nesfârșit, experiențele lor sunt limitate, terne, moarte prin așa zisul “prevăzut”. Fiți băi urși, fiți animale de pradă, e alegerea voastră, ce mama dracu’! Iar când zic fiți urși, nu ă refer la a fii violenți aici dragilor, nu mă refer la violență, un urs nu e violent niciodată, nu putem considera violența ca făcând parte din însăși natura ursească. Ursul, din perspectiva lui proprie, nu e violent, el e cum e, cum îi dictează instinctele super-inteligente, care l-au învățat să vâneze, să sfâșie prada cu ferocitatea și precizia unui chirurg. Nu, urșii nu sunt violenți, ei fac doar ce trebuie să facă, pentru a supraviețui. Oamenii sunt violenți, unii dintre ei sunt cu siguranță că sunt. Urșii își iau partea, ei o pretind, nu o cerșesc precum niște sclavi. Ei sunt stăpânii absoluți ai pădurii, ei sunt regii, nu bizonii sclavi ai câmpiilor, carne umblătoare și mase cu sânge pentru prădători. Au și ei rolul lor, iar aici să nu mă înțelegeți greșit, bizonii au rolul lor în lanțul trofic, îi respect, ei sunt necesari în natură, la fel căprioarele, oile, sau alte rumegătoare. Fiecare animal e important, extrem de bine pregătit pentru înălțimea la care a ajuns natura, în cazul lor, pentru partea de natură din care fac parte, categoria și utilitatea regnului lor în sânul naturii. Însă urșii măi copii…uhh, urșii sunt regii! - Da, Mihai, acum înțelegem… copiii răspunseră prin ochii lor mari căscați, inteligenți, fără cuvinte. Aici nu-mi pot înfrâna un oftat admirativ, efectiv admir animalele mari, felinele, marii prădători, noblețea lor și rolul pe care îl au în natură, pentru funcțiile ce le îndeplinesc ele. Iubesc și respect toate animalele, însă fiarele sălbatice dominante, mai tare ca orice, căci le simt în mine însumi, clocotesc în fierberea sângelui propriu, la fel, exemplarul Alpha din ele, tace cuminte și înțelept în cugetul meu fin și adânc. Un Alpha nu are nevoie să-și repete că e Alpha, el doar este și gata. Un urs Alpha e stăpân pe el însuși, e sigur pe el, e conștient de faptul că e puternic, răbdător oricât e nevoie, decis atunci când trebuie, nu risipește forțele lui inutil, în acțiuni sterile. El e foarte concis în decizii, chemări instinctuale, alegeri de situații sau stări. Un urs Alpha e chintesența ursească a naturii, e tot ce natura a putut face mai înălțător, mai rafinat și nobil din regnul ursesc. La fel la lupi, la tigrii, lei sau orice alt animal, fie el pradă sau vânat, nu contează. Dar poate cel mai important element din ceea ce am zis, e faptul că un Alpha are dreptul, doar el singur în fața tuturor celorlalți are acest privilegiu de a fute. De a procrea. Genele lui sunt cele mai de soi, inteligența uimitoare a naturii, a găsit acest program, a decis fără dubii, că doar un Alpha are dreptul de a-și transmite genele generațiilor următoare. Un urs Alpha e un urs care-și asigură progeniturile, asigură programul cel mai de vârf al lumii naturale, anume acela de e a persista prin continuitate de-a lungul timpului, spre eternitate. Huh, ce splendoare! Ei bine, eu știu că avem în noi toate aceste programe, în adâncurile lanțurilor ADN. Știu asta, cunosc faptul că în mine e și bizonul de rând, șarpele și ursul, le simt profund programele, înscrise în softurile mele profunde. Asta nu se poate învăța, asta se relevă din interior, atunci când ești pregătit. Ãsta sunt eu, un coach de Alpha. - Mihai, am înțeles acum ce înseamnă urs Alpha, sunt gata să îl eliberez din mine însumi, zise Cristi, conchizând într-o propoziție splendidă, atât de frumos, toate gândurile mele. - Da, măi copii, sunteți gată să fiți urși? Ei bine, la meciurile de baschet, trebuie să fiți deciși, să luați decizii corecte, să fiți curajoși din calea-afară. Căci uneori lucrurile nu vi se dau, uneori trebuie să le luați. Uhh, iar atunci măi băieți, ursul din voi se trezește și în acel moment fantastic, vă descoperiți forța imensă ce există în voi. Un urs nu ezită în fața femelelor urs, un urs fute, băi! Teo, mă privea fascinat, simțeam că înțeleg cu toții ce ziceam, mă amuzam la culme când le simt ochișorii ăia interiori, plini de inteligență cum mă urmăresc, fiecare gest, fiecare zâmbet sau cuvânt ce-l zic lor, copiilor. - Ha ha ha! Știu de fapt că acum sădesc adânc în softurile lor ÎNCREDEREA în forțele proprii, înscriu ca și teorie deocamdată, o teorie care se va cere verificată îndelung de-a liniei vieții lor, nu-i așa? Dar hei, există o șansă, ca ei să chiar reușească în tentativele lor. Eu unul îmi fac datoria de educator, de vizionar și de deschizător de pârghii sufletești. Cunosc faptul că fetele sunt acum, reprezintă pentru băieții de doișpe ani, o fascinație, știu că hormonii zac acum pregătiți de asalt în micile lor corpușoare de ursuleți. Fiind așa de deschis cu ei, le dau posibilitatea să fie absolut liberi în comunicarea stărilor lor, a gândurilor lor cele mai intime, fără frica de a fi judecați sau criticați, spre mine, dar mai ales le dau posibilitatea de a fi ei înșiși, de a se auzi ceea ce spun. Este aici o poartă psihologică uriașă, pe care eu o deschid elevilor, sportivilor mei. Copiii sunt foarte inteligenți, ei deosebesc ușor vulgul de comunicare estetică profundă. Chiar dacă îi las să înjure cu ce le vine la gură, eu știu că ei pot face diferențele alea, care la unii adulți, zac sub forme mizerabile ale preconcepțiilor și barajelor educaționale ale turmei. Fie ea creștină sau enoriașo-votantă de orice tip. Brrr…urât urât… ! Copiii nu-s vulgari, orice porcărie zic, rostesc. Ieri de exemplu, Pedro, băiețelul în vârstă de opt ani, de la grupa mică a sosit la mine înflăcărat, cu bujori în obrăjori și-mi zice: - Mihai, Radu mi-a zis că-s o pizdă! M-am abținut cât am putut să nu râd și i-am zis copilului scurt. - Lasă bă Pedro, că și el are momente când e așa. Nu te necăji, probabil nu știe ce zice. După care, Pedro vizibil satisfăcut de răspunsul primit, probabil își zise ca a fi “pizdă”, nu e chiar așa de rău, în fond și la urma urmei, nu-i așa? După care, copilul s-a răsucit pe călcâie și s-a dus ață înapoi pe teren, reluându-și locul în echipă, a continuat fără nicio greață sau fiță, să paseze cu Radu și să dea coșurile ce trebuiau marcate. Unde e vulgarul aici? Să fim serioși! Dar pornisem de la urși parcă, iată, poveștile se învălmășesc cu duiumul la ușa imaginației mele, una mai frumoasă și mai simpatică decât alta. Vorbeam deci despre urși și îi aveam parteneri inteligenți pe Teo, Cristi și Rareș, copiii isteți , componenți ai echipei mele de baschet. Vai doamne, ce încântare! Un real deliciu. Având în minte toată discuția asta, să îți povestesc ce s-a întâmplat la un meci al echipei noastre, la turneul de baschet, ținut la Cluj, primăvara aceasta. Lucru mare! în timpul unui joc de mare importanță pentru calificarea de pe prima poziție a grupei în care eram, la acest turneu în care participau mai multe echipe, jucam cu U Mobitelco Cluj, una din echipele favorite ale turneului, eram înaintea meciului și făceam pregătirea psihologică a trupei, îi simțeam copleșiți puțin de înălțimea adversarilor, mai lungani decât micuții mei, mai zdraveni parcă fizic, noi eram în schimb mai abili, mai siguri în aruncările la coș de la distanță, mă rog, ai prins tu ideea. Ei bine, stăteau adunați în cercul puterii, umăr după umăr, toți membrii echipei, stăteam aplecat și eu, ca să fiu la înălțimea lor, să fiu parte a echipei, cu dreptul și obligații egale. Un antrenor, e parte a echipei, nu-i așa? La un moment al înaltei comunicări, le spuneam să aibă curaj, să fie deciși, tari pe picioare, ce zice un antrenor de obicei copiilor, asta pe lângă indicațiile clasice de joc, apărare, pase, dribling și aruncări curajoase spre coșul de baschet. În acel moment, în care toți băieții ăștia frumoși, curați și dornici de aventură, păreau descumpăniți de adversari, îmi aduc aminte de discuția noastră din pădure, acolo unde copiilor le-am povestit despre urși. M-am uitat scurt spre Teo, liderul echipei și le-am zis, adresându-mă tuturor: - Bă copii, voi sunteți urși bă, rețineți?! Și ursul e rege bă, în pădure! Teo, ia zi-mi, ce face ursul în pădure, băi! Iar Teo, dragul de el, avea o față ușor speriată, gânditoare și preocupată în fața începerii meciului decisiv al turneului, dintr-o dată, pe chipul lui angelic, un zâmbet larg și-a făcut apariția, iar în liniștea dinaintea începerii partidei, arbitrii și părinți de pe marginea terenului, dar mai ales clujenii, adversarii noștri, au auzit un glas de copil răcnind din toți rărunchii. - Fute, Mihai. Futeeeeeeeeeeee! Coachzen 19.mai2015