Who the fuck am I?

Azi vorbim despre ego... probabil ai tot auzit de cuvântul acesta, ai rumegat sau nu prea asupra a ceea ce semnifică el. EGO-ul e o identitate. E acea impresie despre căcum - căce - căcine ai fii tu, însușită din părerea celorlalți, adesea a familiei, rudelor, prietenilor, învățătorilor, preoților, în general a societății asupra identității tale. E o construcție mentală ce ți se face încă din fragedă pruncie. Ca și orice perspectivă, aceasta convingere ce ți se face în mod artificial, e foarte greu a se vedea ce e, în toată goliciunea ei. Căci ego-ul, e fals. Identitatea ce ti se atribuie, dar pe care tu ti-ai însușit-o e atât de puternică, încât individul e în stare să ucidă pentru păstrarea atașamentului de ea. El chiar crede că e acel ce a devenit. TU, chiar nu ești ego-ul tău, nu ești construcția falsă a societății și culturii tale. Ceea ce ești, iar asta NU ți-o pot spune eu, căci realmente NU ȘTIU, rămâne căutarea vieții tale. Ba mai mult, pot doar să-ți zic ceea ce NU ești. În fapt, unica întrebare ce e necesar să fie pusă, e întrebarea: - Who the fuck am I? Iar la aceasta numai tu poți răspunde eliminând rând pe rând ne-identitățile. E începutul căutărilor tale, e începutul oricărui căutător al adevărului real și sincer. EU sunt acesta, e cea mai tricky afirmație. Îți simți pulsul în tâmple, îți poți număra respirațiile într-un interval de timp, poți chiar și număra de câte ori soarele răsare într-o perioadă de timp mai lungă, iar aceste apariții ale astrului luminos în număr de trei sute șaizeci și cinci de ori, ai denumit-o la înțelegere cu ceilalți un an. Mai corect zis, ai acceptat asta tacit, încă de mic copil, idee ce ai considerat-o ca fiind exactă și plină de adevăr. Ai creat o convingere beton! Oricine ți-ar zice că un an e altfel, că ar fi trei zile ca și în basmele lui Ispirescu, i-ai răspunde ceva de tipul: - Mai du-te bă în pula mea! Mie îmi spui tu mie ce e un an? Unde pizda mă-ti ai făcut școala, la FF? Convingerile create în copilărie, încă din ziua nr.1 a vieții tale sunt atât de solid ancorate în noua gândire a ta, încât ești gata să te bați cu oricine pentru susținerea acestora. Ești ca și un rege, un pașă ce-ți apără reduta. Cel mai adesea până la sfârșitul vieții tale. E cumplit! Când erai copil mic, undeva în jurul vârstei de trei ani, mama ta a sosit cu un tort și trei lumânări și toți ceilalți copii au cântat “La mulți ani, Marcele!”. Cum pizda mamii mă-si ai putea să zici nu, la aceasta? Cum să-i spui mamei tale, pe care o percepi ca fiind TU însuți: - Mamă, nu sunt Marcel, sunt eu, miezul și esența tuturor lumilor posibile, nodul inteligent al creației, unicul dumnezeu posibil, coordonatorul și creatorul tuturor lumilor, creația și creatorul universului care se întâlnesc în mod miraculos în acest mic trup perfect, fără cusur, inimaginabil de inteligent, bază de date vii a tot universului creației. Eu sunt. Iată manifestarea, uită-te adânc în ochii mei mamă, cel căruia îi spui convențional Marcel, e om atât pe cât e și ferigă, fulg de nea, dinozaur, bursuc, leu sau urs, stăpân al pădurilor nesfârșite, mineral sărat al pământului, rază de soare inteligentă, electron și zimbru. Marceluș al tău e esența însăși a întregii creații pe care o conține, pe care o desăvârșește triumfal, pe care o generează din poziția creatorului?! Cum ai putea oare să-i spui așa simplu și firesc: - Sunt ceea, ce tu numești Dumnezeu. În ochii mei poți citi mamă dragă nemărginirea, acordurile ultime ale oricărei simfonii, armonica muzică și geometrică a sferelor, dansul celest al planetelor și inteligența traiectoriilor tuturor asteroizilor ce călătoresc prin spații nelimitate. Eu sunt însăși GRAVITAȚIA! Eu sunt IUBIREA, înflorirea delicată a nufărului în mâlul dens al haosului. Eu sunt BUNÃ mamă, chintesența creației. Mama ta nu ar putea înțelege desigur aceasta, ea ar zice probabil: - Da, iubitul mamei, nu prea înțeleg eu ce zici, dar iată, îți voi zice acum Marcel, da? Să nu te superi pe mine, dar eu atât am fost învățată, atâta știu eu și doar asta îți pot oglindi acum. Nu te dezamăgi fiule, noi toți ăștialalți, atât putem în acest moment, astea sunt convingerile noastre creatoare. Noi atât înțelegem. Dar tu dragul mamei, caută, nu te opri din căutat niciodată, cercetează, zbate-te și nu te zbate, află, scormonește, neagă și acceptă, rând pe rând lucrurile, nu te lăsa, luptă pentru a afla adevărul a ceea ce ești. Pentru aceasta iată, îți înmânez această haină a identității provizorii, se numește EGO. Iar mai departe va continua cu : - Ți-o dau cu o condiție. E o haină provizorie, o îmbarci pe parcursul acestei vieți, să o dezbraci însă rând pe rând atunci când la întrebarea ce ți-o pui din când în când „cine sunt eu” o să răspunzi cu „asta cu siguranță NU sunt”. Te rog fiule. Bine, dragul mamei? Înțelegi ce zic puișorule? Eu își dau această haină de cerșetor ca să mascheze strălucirea ta de împărat. E necesară în aceste lumi joase. Te numesc Marcel și nu prințul lumilor, tocmai ca să trăiești această experiență magnifică a limitării, tocmai ca să te descurci în societate, doar de-aia, puiul meu drag. Te iubesc nespus, dar NU ȘTIU exact cine ești, aceasta e căutarea ta, iubire mică cu stele-n priviri. Te iubesc dragul mamii! Coachzen