Poezie
Când dragostea se-ntâmplă
1 min lectură·
Mediu
dacă se întâmplă dragostea
undeva între noi doi se nasc non-spații
ea întotdeauna se întâmplă acum
nu mâine
nu ieri
piere timpu-n inimă
mor de dragoste
sunt într-o stare vecină cu nebunia
nu mă mai tem
sunt dincolo de teama lucrurilor
ma azvârl ca un îndrăgostit în înălțimile cerului
sfidând gravitația
curajul abandonului meu e
în fața fricii de înalt
am încetat să-mi sparg capu-n nuferi
atunci când am eliberat frica parfumurilor
dintre umerii tăi
din glezna ta fină
îți sărut delicat genunchii
oasele mersului și ale închinării
în temple
te iubesc oh
iubita mea din cerul minții
coachzen
23 oct.2013
002288
0
