poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2475 .



Noapte de toamnă
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sache ]

2012-11-12  |     | 




Sperasem mult în noaptea aceea, părea că totul este posibil, gândurile de peste ani se lipeau de gândurile prezentului și desfăceau lacăte și porți, altădată doar le atingeam și scârțâiau sinistru, prea multe ispite și renunțări s-au strâns acolo ca o rugină uscată. Era noapte, în fața mea, femeia, un fel de operă de artă neterminată, o statuie ce aștepta împietrită s-o ating pentru a căpăta perfecțiunea, așa credeam eu, că mă așteaptă pe mine, că desăvârșirea ei stătea în puterea mea, mă simțeam un Midas contemporan, la fel de lacom ca bătrânul rege legendar.

Am spus vorbe mari în noaptea aceea, nu mai ridicam canoane artificiale, filtre care să rețină cuvintele-adevăruri, ți-am zis, atunci totul părea posibil și nu aveam motive să nu fiu eu însumi. Gratiile le-am simțit mai târziu, au apărut de nicăieri, dintr-un metal dur și rece, aveau conștiință, erau lucide, mi-am lipit fruntea de ele și febra mea se scurgea prin ele în pământ, dispărea și atât.

Încolțit de gânduri am pășit în criptă, era răcoare și întuneric, înaintam călcând în picioare vorbe împrăștiate pretutindeni, nu ale mele sau, mă rog, nu numai ale mele, erau multe vorbe, erau șoapte, priviri, lacrimi, zâmbete nu! Mergeam fără să-mi pese că nu lăsam repere pentru mai târziu, habar n-aveam drumul de întoarcere, era noapte și călcam peste scrisori, peste flori presate în volume de versuri, călcam peste poezii, fotografii, gânduri, bilete de intrare și meniuri prinse în coperți din piele și note de plată ca niște concluzii de final, era acolo întregul arsenal tenebros al romantismului târziu, legile firii sau cum vrei să le zici.

Sperasem mult în noaptea aceea, eram infantil în gânduri și-n cuvinte pentru că simțeam dorințe acumulate în jumătatea de secol de liniște, de pofte sufocate și minciuni. Apoi am simțit iarăși îndoiala, starea mea de normalitate, nu știu momentul când am redevenit eu, poate atunci când catifeaua degetelor tale s-a dezlipit de fața mea, când bolta ochilor tăi s-a ridicat de pe ochii mei albaștri ori poate când m-am rotit pe călcâie și am plecat pe drumul de întoarcere pe care nu-l doream să-l regăsesc și am călcat iar peste vorbe și șoapte și scrisori și versuri și bilete de intrare și peste toate ce cuprind viața unei femei, la sfârșit am ieșit pe aceeași poartă, lacătele s-au încuiat cu zgomot sec în spatele meu și gata.

Au urmat ore de întuneric, au ținut zile, au ținut nopți, ore de confuzie, speranța de care ți-am povestit dispăruse, ca și romantismul acestui secol unde doar cifrele contează, magia nu, magia a fost dinadins îngropată pentru a fi redescoperită peste mii de ani, parcă îi auzeam pe arheologi, în trecut, bărbatul și femeia se iubeau, iubirea fiind o stare ciudată care îi făcea pe amândoi mai buni, mai frumoși, era un sentiment fără formulă chimică stabilă.

În orele acelea am auzit sunetul telefonului, scârțâitul frânelor de autobuz și voci, multe voci, am auzit cifrele ce loveau în geamuri ca niște ciocuri de păsări de noapte și glasul meu îngropat de viu măsura întruna distanța dintre viață și moarte, speranța se scufunda oricum în adâncul pământului și purta un număr pe care nu mi-l amintesc, era un cimitir al speranțelor ucise, numerele stăteau lungite ca într-o carte de telefon, cifră lângă cifră, fiecare speranță cu numărul ei. Țărâna despărțirii îmi cădea peste față, peste ochi, peste gură, nu mai auzeam vorbe, șoapte, întunericul sugrumase magia și dorința și iubirea. Se făcuse liniște.

Telefonul pierduse semnalul și transmitea doar un țiuit continuu, sinistru, una după alta credințele se stingeau, energia mea supranaturală din noaptea în care sperasem prea mult se dilua și tot ce gândisem odată se întorcea acum asupra mea ca o ploaie murdară și rece.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!