'când adormeam înainte de seară'

De ce lumina se albește cu maiul pus între tine
și valurile de aer? buzele vechi au miasma derby
- mallul despărțirilor, borcanele înalte de dulcețuri,
criptele micuțe confiate, moara de plastic ținută
strâns la obraz.
Înainte de seară toate se prind într-o aură de cală
înflorită; mișcarea e luată pas cu pas, tenul e grăbit
să-și ungă crăpăturile, să-și țeasă pânza de stele
pe care o va pune peste el de muchia întunericului.

Doar către seară au fost două ploi. Am așteptat
bătaia lor să se audă înăuntru: o priză cu soclul
fierei, căpăcelul de colagen întins ca o plapumă de
pene, foenul lipit de spate
- mi-am înnodat clipa asta târzie cu brățara verde
de magneziu, inelele ei înguste cu iernile polare;
nesiguranța degetelor pe numele cărții.
De ce m-aș mai duce-nainte pe coridorul ăsta,
de-a veșniciei lui stridente? o pană subțire dezlegată
pe gură, am spus au! am spus au! au! auuu!
pereții lui de sticlă-s arcuiți în sus pentru urzeala
lumii- prind porul ăsta deschis în vârful capului
să-l umezesc pentru o viață, măcar una.
Nu o să mor o dată înmulțit la mult.