Poezie
Înainte
Saice
2 min lectură·
Mediu
Mă cheamă-n vârfu-acesta- tu-mi iei întâiul mu!
ciorapii plini de scame, creasta hanoracului bej și
buza de sus.
Între acestea, s-au spus de mult mierile, s-au scurs
din mâna soarelui ce-a mângâiat petalele lor, puful
încet al albinei ce-a stat cu piciorușele-cumpănă.
Mă cheamă-n vârful pelerinei tale- în mesteacănul
cu flori sălbatice, tundra cruda a păsărilor de câmpie
-în micuțul gând ce se-mparte între casă și deșert.
Atâta jale să spună mugurilor că vor cădea la toamnă.
Mă-ndreaptă, mă duce deasupra- pe acele uscate de
vreme, în filmul lor ușor brăzdat de holograme în
evantai, sub arcușul crăpat în două.
Mă cheamă-n vârful de vara al nopților care se
trădează pe mâna mea micuță și surdă.
Chemarea-i ajunsă de-o țeavă care taie, penița-i frântă
în ureche, dopul meu e scurs și stricat- pieptul, părăsit
pentru înainte. Aici mă cheamă, mă duce
deasupra. Nu le lasa să m-acopere,
rotundele ace, trestiile culcate de vânt, malurile verzi
și sinistre, cu libelule și păsări acvatice
-mă cheamă, dincolo de praștia de stânjenel cu care
ștergi vadul de pești.
Se știe, între acestea s-au pus de mult solzii, pielea,
aurul, să treacă peste
- miezul din care scurge încet amiaza cu lumina
ei ca panza.
001748
0