Poezie

Cântec de Stea

2 min lectură·10 noiembrie 2026

Mediu

– Pentru că se face tot mai întuneric,

mai noapte,

fug pe ulițele de vis ale copilăriei.

– La lumina unei lămpi,

copiez cântecele de stea.

– Aș vrea să anunț o nouă naștere,

poate nașterea mea,

dar nu se poate așa ceva.

– Nici Mesia nu se naște a

doua oară.

– Cei de lângă mine se vaită

că am lacrimi în glas.

Și colind pe la ferestre înghețate de-amintire,

Unde timpul doarme-n sobă, prins în jar și-n tăinuire.

Bat cu pumnul meu de umbră în obloanele de gheață,

Să-mi deschidă mama ușa, să-mi dea iarăși suflu-n viață.

Dar în casa copilăriei nu mai arde nicio pară,

Doar ninsoarea din oglindă îmi aduce iarna-afară,

Iar steaua de hârtie, ruptă-n colțuri de ninsoare,

Îmi îngheață-n palma goală ca o ultimă-ntrebare.

Cine-aude azi colindul unui suflet rătăcit,

Care caută-n nămeții vieții tot ce a iubit

Și își poartă-n piept lumina ca pe-o rană ce nu doare,

Când din cerul fără îngeri cade ultima ninsoare?

Nu mai cer a doua viață, nici minuni din altă lume,

Vreau doar gerul să-mi păstreze glasul viu, fără de nume,

Ca atunci când steaua-mi cade, stinsă-n noaptea cea mai grea,

Să rămână-n urma lumii doar un cântec… și o stea.

Dar din lacrima fierbinte ce-mi topește-n palmă gheața,

Se aprinde iar scânteia ce mi-a luminat cândva viața,

Căci sub bolta de-ntuneric, dincolo de nori și vânt,

Orice suflet care cântă naște-un cer pe-acest pământ.

Și-nțeleg acum, prin noapte, când lumina prinde glas,

Că nu-i capăt de cărare, ci un nou și sfânt popas,

Iar în palma mea deschisă, dincolo de ger și nea,

Steaua ruptă de hârtie bate-n piept ca inima mea.

001

Marin Corneliu Dobre. “Cântec de Stea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14206791/cantec-de-stea

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.