Poezie
Nebuloasa Dorului
1 min lectură·
Mediu
Din nebuloasa dorurilor mele
Se-ncheagă câmpuri, se aprind și stele
Răsar și munți, cu harnice izvoare
Răsare lună sau apune soare.
Afară-i zloată, dar în gândul meu
E primăvara vie a lui Dumnezeu.
Când gerul a-nghețat orice mișcare,
La mine-n suflet respiră vară, soare.
Se cerne timpul în clepsidre-albastre
Și cade noaptea peste ochi și pași,
Dar o lumină dincolo de astre
Ne lasă-n suflet îngeri pătimași.
Căci tot ce doare se preschimbă-n stele,
Iar ce-am pierdut devine-un vis mai pur,
Purtăm în răni chemarea către ele
Și ne-nălțăm cu sufletul în azur.
Și când tăcerea va cuprinde gândul,
Iar lumea toată va părea un scrum,
Noi vom rămâne-n versuri, precum cântul,
Ce dăinuie prin veacuri, peste-al vremii drum.
Și-n marea trecere ce-o să ne poarte
Spre alte lumi dincolo de apus,
Vom înflori în pagini, ca o carte,
Ca un răspuns la tot ce nu s-a spus.
Căci nicio zloată nu ne poate stinge,
Cât timp purtăm în piept acest izvor;
Suntem lumina care-n stele ninge,
Și veșnicia caldă dintr-un dor.
007
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marin Corneliu Dobre
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 172
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Marin Corneliu Dobre. “Nebuloasa Dorului .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14206750/nebuloasa-doruluiComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
