Poezie
Rana care respiră
A+
1 min lectură·
Mediu
Lidia nu e o femeie din carne și oase
e o rană care respiră,
o țesătură de trupuri rupte
ce refuză să moară.
Hannibal —
față cioplită-n piatră,
palma ta încă mângâie Alpii.
lutul continuă să-ți scrie numele.
în ochii Lidiei
ard rădăcinile cu adăpostul lor.
drumul mătăsii se zbate
să existe.
gurile se îneacă sub ninsoare,
fără cruci,
fără nume.
Damasc
nu mai e sete,
ci o arsură
care mușcă din mine
până la os.
04844
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Djamal Mahmoud
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 76
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Djamal Mahmoud. “Rana care respiră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/djamal-mahmoud/poezie/14199440/rana-care-respiraComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DMDragă Lidia,
îți mulțumesc pentru lectura atentă și pentru cuvintele care nu doar au trecut peste poem, ci au intrat în respirația lui. M-a bucurat felul în care ai simțit tensiunea dintre memoria biblică și filtrul personal, acolo unde, de fapt, poezia încearcă mereu să se nască din nou.
Dacă titlul te-a atras, iar rândurile ți-au permis să te regăsești printre ele, atunci drumul de mătase nu a fost scris în zadar. Poezia există cu adevărat abia atunci când cineva o locuiește pentru o clipă.
Semnul tău de recunoaștere luminează, la rândul lui, acest drum.
Cu prețuire,Djamal
îți mulțumesc pentru lectura atentă și pentru cuvintele care nu doar au trecut peste poem, ci au intrat în respirația lui. M-a bucurat felul în care ai simțit tensiunea dintre memoria biblică și filtrul personal, acolo unde, de fapt, poezia încearcă mereu să se nască din nou.
Dacă titlul te-a atras, iar rândurile ți-au permis să te regăsești printre ele, atunci drumul de mătase nu a fost scris în zadar. Poezia există cu adevărat abia atunci când cineva o locuiește pentru o clipă.
Semnul tău de recunoaștere luminează, la rândul lui, acest drum.
Cu prețuire,Djamal
0
DMÎți mulțumesc pentru lectura atentă, Dan.
M-a bucurat observația ta despre ultima strofă, uneori poemul își găsește adevărata respirație abia la final, acolo unde tensiunea se adună . Dacă textul cere recitirea, înseamnă că și-a deschis deja drumul către cititor.
Cu prietenie și respect
M-a bucurat observația ta despre ultima strofă, uneori poemul își găsește adevărata respirație abia la final, acolo unde tensiunea se adună . Dacă textul cere recitirea, înseamnă că și-a deschis deja drumul către cititor.
Cu prietenie și respect
0
se înghesuie milioane de suflete.
drumul mătăsii în mine
se zbate doar să existe.”
Desigur, numele m-a atras și m-am lăsat citită printre rândurile tale. Dincolo de titlul care mi se pare genial, viu, mișcător am găsit idei biblice recunoscute cât și proiecții personale care așteaptă lipite, întregite poate chiar suflate să prindă viață din nou din amintiri și răstălmăciri trecute prin filtre proprii. Las un semn de recunoaștere care să-ți lumineze drumul de mătase a poeziei lidiene.