numărăm pietrele
ascultăm mișcarea staticii lor
de parcă libertatea
nu ar fi condiționată
studiem golurile pentru că
în plinuri ne împleticim pașii

vise nuanțe fără de gust
și muzica sălcie care răsună
într-o sală de așteptare
la dentist
totul pare că stă într-un clește
și-n acel instrument de tortură
pentru timpanele obosite

pentru că timpul
smulge dinții vârstelor
m-am hotărât să aleg o piatră
rămân cu ea încercând să cern
cuvintele
rămase aninate de așteptări

Anne Marie Bejliu, decembrie 2018