s-a ales praful de pietre
sub ploaia de iluzii

n-a rămas nici o urmă
sub valul de umbre

ca și când n-aș fi fost niciodată aici...

plutesc încă la o palmă de mare
mă las încă atrasă de soare...
și nu mai doare.

își ghicește cafeaua viitorul
în zațul de pe fundul inimii
și știe că moare...

se agață de fiecare pulsație
și-mi evadează în sânge
trăindu-mi prezentul
cu fiecare mișcare.