poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3650 .



Intuiție și Zen (preprint)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sextus Empiricus ]

2011-10-19  |     | 



Gorun Manolescu, octombrie, 2011. Orice citare, preluare a unor idei sau a unor fragmente din acest text trebuie să menționeze sursa.
NOTA: Acest text este doar un preprint. El dezvoltă unele idei pe care deja le-am enunțat în „Eseu despre sursele adevăratei cunoașteri în Logica Budistă”, ed. Cartea Universitară, 2006; dar adaugă - sper - și unele noi. Textul este postat doar pentru a fi supus discuției și de a primi, eventual, unele reacții care să mă ajute la definitivarea și finisarea lui. În acest sens avertizez cititorii că unele date istorice nu au fost bine verificate. Și, de asemenea, că lipsesc din el, în majoritatea cazurilor, indicațiile bibliografice precum și notele de subsol care vor întregi versiunea finală care va fi mult mai amplă și mult mai bine argumentată.
Textul a fost prezentat și pe 15 oct. a.c. orele 11.30, la „Școala de Înțelepciune C. Noica”.
0. Preambul
Despre «intuiție», în contextul nostru European, se vorbește în fel și chip. Aproape nici unul dintre acestea ne având de a face cu «intuiția» din Zen. Poate doar fenomenologia se aproprie, într-o oarecare măsură, de ceea ce vreau acum să transmit.
Excursia pe teritoriul culturii extrem-orientale și, în speță, al intuiției Zen presupune, pentru noi occidentalii, acceptarea îmbarcării într-un vehicul ciudat pe care, probabil, puțini vor dori să-l folosească, acuzându-l de târârea în «iraționalitate». E vorba, în alt sens, de un cod aparte, de un «idiom» greu de însușit de către noi. De aceea chiar unii occidentali, cum ar fi Teodor Scherbatsky sau chiar Sergiu AlGeorge (inclusiv Eliade) care au pătruns destul de mult în meandrele culturii Extremului Orient, atunci când încearcă să-l «traducă», folosesc concepte familiare nouă, inadecvate spiritului extrem-oriental, cum ar fi „metafizic”, „realitate”, „existență”, „lucru în sine”, „epistemologie” (Stcherbatsky) sau „Unu și Multiplu”, „semioză”, „simbol” (AlGeorge), „sine”, „substanță”, „subconștient” (Eliade), ocultând și mai mult sensuri care și așa sunt greu de descifrat. Poate doar câțiva extrem orientali, printre care se numără, în primul rând, D.T. Suzuki și, mai recent, Bhagwan Shree Rajneesh (acesta folosind, mai ales, un limbaj de multe ori poetico-metaforic) au reușit mai mult într-o astfel de traducere.
Este aproape o sinucidere cu ochii mari deschiși încercarea mea, în raport cu numele ilustre citate, de a mă aventura pe acest teritoriu. Dar merită încercarea. De dragul riscului. Prin urmare, în cele ce urmează, voi folosi toate mijloacele de care dispun puținele mele puteri, mergând de la eseistică, la povestire și oarece metaforizare, limitându-mă la îngustimea item-ului pe care îl propun („Intuiția Zen”) care, cred, constituie unul dintre aspectele care diferențiază cel mai pregnant cele două culturi.
Mai adaug că – și cu asta termin această introducere care și așa s-a lungit în raport cu întinderea textului ce va urma - voi folosi doar denumirea de „empiric” care mi se pare a avea multe conotații comune celor două contexte culturale, fiind vorba de cele cinci simțuri și ele comune. Cât despre ceea ce depășește empiricul, pentru a nu intra în tot soiul de speculații, voi utiliza sintagma neutră: „ceea ce se află în backgroundul empiricului”.
1. Rețeaua lui Indra
“The Avatsaka Sutra” („Flower Garland Sutra”/ „Flower Adornment Sutra”/ „Flower Ornament Scripture”) este reprezentativă pentru a treia perioadă a Budismului (cea de maturitate) și care combină, la sfârșitul sec. III și începutul sec. IV (lucrurile nu sunt, totuși, extrem de clare) un număr important de scripturi, unele vechi, independente, de diverse proveniențe, combinație-sinteză realizată probabil în Asia Centrală când Budismul ajunsese și în China sub formă de Ch’an (precursorul Zen-ului japonez).
În „Avatsaka Sutra” se regăsește și “Rețeaua lui Indra” care sună așa:
“Departe, în Reședința Cerească a Marelui Zeu Indra, există o neasemuită rețea care se întinde indefinit în toate direcțiile, fiind realizată de un ciudat/ascuns Făuritor. Făuritorul … a atârnat câte o piară prețioasă în fiecare nod; și deoarece rețeaua însăși este infinită ca dimensiuni și întindere, numărul de pietre prețioase este și el infinit … Dacă acum vom alege, în mod arbitrar, una dintre aceste pietre prețioase și o vom privi cu atenție vom descoperi că pe suprafața ei fin polișată se reflectă toate celelalte pietre prețioase ale Rețelei, infinite ca număr. Nu numai atât, dar fiecare piatră prețioasă se reflectă, la rândul său, în toate celelalte, dar și în ea însăși. astfel încât procesul reflecției este infinit.”
Trebuie să recunoaștem, citind acest text, că Borges cu al său «Aleph» este doar un mic copil față de autorul (colectiv) al „Rețelei lui Indra”.
2. Doctrina Cauzalității Globale și Doctrina Existenței/Realității Instantanee.
Ele au stat la baza „Logicii Budiste”. Care s-a definitivat aprox. în sec. XII – XIII mai mult în Tibet, în special prin Dharmakirti și Drahmamottara cum ne informează Stcherbatsky. Și s-a definitivat în Tibet de către unii învățați indieni ajunși acolo datorită persecuțiilor islamiștilor ce pătrunseseră în India (dar islamismul indian este mult diferit de cel original, având mai mult o tentă sufistă; cel original este, mai ales, de sorginte sunită și șiită – a se vede H. Corbin).
Doctrina Cauzalității Globale spune, în principiu că, spre deosebire de cauzalitatea (noastă locală) liniară - cauzele bine delimitate conduc la apariția de efecte idem bine delimitate (de aici și previziunea precisă prin extrapolare pe termen scurt, mediu și lung) - cauzalitatea budistă este una globală - orice efect este rezultatul totalității infinite de cauze care acționează la nivelul Întregului ducând la o lipsă totală a predictibilității (a se vedea actuala «Teorie a Haosului» în cadrul căreia orice neglijare a unei mici cauze inițiale conduce la efecte ulterioare cu totul neașteptate: „orice bătaie din aripi a unui fluture din Arizona, de exemplu, poate provoca un tsunami în Japonia” Ruelle). În plus – și aici intervine „Doctrina Existenței Instantanee”: orice efect al unei cauzalități globale devine instantaneu și una dintre cauzele globale, ansamblul infinit al cauzelor schimbându-se astfel tot instantaneu.
3. Sinteza: „Rețeaua lui Indra” + „Doctrina Cauzalității Globale” + „Doctrina Existenței/Realității Instantanee” (+”Karma” [doctrina ei] + „Doctrina lipsei de existență inerentă a oricărui lucru”).
Să ne închipuim acum cam cum ar arăta această sinteză
(a) „Rețeaua lui Indra” «acționează» în backgroundul Empiricului, într-un topos cu o infinitate de dimensiuni, ce conține infinitatea de noduri și arce ale rețelei și un rudiment de timp: «instantaneitatea». Și condiționează Empiricul.
(b) Ea este formată din cauze/efecte infinite (globale) – nodurile rețelei – și arce care leagă toate aceste noduri într-un „Întreg” infinit.
(c) Datorită jocurilor instantanee cauze-efecte, atât infinitatea arcelor cât și cea a nodurilor, precum și configurația întregii rețele se schimbă tot instantaneu.
(d) Orice previziune, în acest caz, este abolită.
(e) Rețeaua se «proiectează» în Empiric, un topos cu «timp-durată» și «spațiu-cu întindere».
(e) Ceva, totuși, rămâne constant, atât la nivelul Rețelei din backgroundul Empiricului cât și în cadrul proiecției rețelei în Empiric. Această constantă e dictată de „karmă”; ea păstrează un „timp” (dacă se poate spune așa și dacă privim Rețeaua lui Indra din Empiric - spre ea) șiruri de noduri înlănțuite. Cât timp? Până atunci când o karmă a unui șir e «arsă». Și aici intervine acum o nouă doctrină. Cea a „Lipsei de existență inerentă a oricărui lucru”. Adică, orice lucru se naște, există și moare.
4. Ce se întâmplă în lumea noastră în momentul de față?
4.1. La nivelul subcuanticului, adică în backgroundul Empiricului (subatomicul, i.e. cuanticul fiind totuși cuprins în Empiric), o serie de teorii fizice, în special cele ce pornesc de la „stringuri” (superstringuri, brane, hub-uri) încep să semene izbitor cu sinteza prezentată la punctul 3, care plecă de la „Rețeaua lui Indra”. Ele sunt deja confirmate experimental, e drept indirect, prin contrazicerea experimentului mental ERP (Einstein, Rosen, Podolsky) care miza pe viteza luminii ca viteză limită în universul nostru. Această contrazicere arată, simplificând lucrurile, că două particule elementare care au interacționat o dată, orice acțiune ulterioară asupra uneia dintre ele se resimte «instantaneu» asupra celeilalte, indiferent dacă una este, de exemplu, pe pământ și alta în lună. Experimentul fizic care a infirmat ERP-ul a fost realizat de un cercetător cu numele Aspect. El demonstrează că viteza luminii nu este una limită în Empiric. Și mai semnifică că, la un nivel mai profund, cel al subcuanticului, lucrurile sunt corelate «instantaneu».
4.2. La un prim nivel macro, cel al nostru de toate zilele, odată cu explozia comunicațiilor (tv, telefonie mobilă și, mai ales, internet etc.) o proiecție a unei rețele de tip Indra începe să capete concretețe. Prin urmare, orice eveniment-efect (mai mult sau mai puțin major) apărut într-un nod al rețelei (de comunicații) se răspândește, aproape fulgerător (apropriat din ce în ce mai mult de instantaneitate) în toată rețeaua, devenind cauză a unor evenimente ce vor urma. Apare astfel impredictibilitatea, cel puțin pe termen mediu și, mai ales, lung. Prin urmare oricare dintre noi care ne aflăm într-un astfel de nod, ori acționăm (în timp util – adică apropriat de viteza schimbărilor din rețea) ori, exagerând, pierim. Și, mai mult sau mai puțin, pierim în două situații: (a) dacă nu reacționăm; (b) dacă acționăm în dezacord (nu ne adaptăm) cu/la cauzalitatea globală. Întrebarea este: cum se poate acționa în acord cu o astfel de cauzalitate? Ea pare a nu avea un răspuns. Și totuși, măcar unul, pare a fi dat de o abordare de tip «Intuiție Zen», așa cum se va vedea mai departe.
5. Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan (2. D.T. Suzuki, “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996 (traducerea îmi aparține)
„Koan-ul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native.
Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koan-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen.
Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare.
Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu «aruncarea sinelui în prăpastie» sau «pierderea sprijinului».
În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. Această transformare abruptă apare frecvent prin intruziunea unui sunet sau a unei viziuni sau o formă de activitate motorie. O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care koan-ul smulge secretul.”
6. Și acum, două studii de caz
6.1.Brainstorming Torpilă
Primo tempo
Se povestește… Se povestește că în timpul celui de al doilea război mondial nemții îi înnebuniseră pe americani cu submarinele. Care le torpilau vasele de război.
O ceată de inițiați în ale războiului naval (azi, ca și atunci, numiți "analiști" ) pun mâna pe un amiral american. Și se pun pe capul lui mai rău ca la un interogatoriu al unui terorist (de azi).
Dacă îți vine torpila din față (presupunând că observi, la suprafață, siajul ei când se aproprie) ce faci? Fac manevra cutare a navei ! Dacă vine din spate? Fac manevra… Dacă vine lateral? Fac… Dacă vine pe partea ailaltă? Fac…Dacă vine oblic ? Dacă.. ? Fac… Dacă….? Fac… Dacă…? Fac… Dar dacă vine șerpuit, pe furiș, pervers și nu știi unde va lovi ? Exasperat, amiralul: urinez pe ea!
Legenda spune că așa au fost inventate jeturile subacvatice anti-torpilă. Iar ședințele de tipul respectiv au căpătat numele de "Brainstorming-torpilă".
Secundo tempo
Nu vi s-a întâmplat niciodată ca în stare de stres să găsiți, pur și simplu, printr-un "insight" soluția salvatoare ? Mie da. Și chiar de mai multe ori.
În timpul unor sărbători de Paști conduceam mașina spre mănăstirea Curtea de Argeș. Din față îmi venea un nebun cu 120 la oră. Din spate se angajase alt nebun în depășire. Aveam și eu cam 80 la oră. L-am observat, pe cel care mă depășea, prea târziu ca să mai pot frâna și să-i fac loc. Mi-a acroșat aripa din stânga față. Instinctiv am tras lin de volan spre dreapta și m-am oprit, frânând încet, abia ciupind pedala, pe miriște. În timp ce îmi reveneam din șoc, fumând o țigară, am reconstituit "rațional" lucrurile. Dacă, atunci când m-a acroșat, aș fi tras brusc de volan stânga, probabil (sigur) aș fi pierdut controlul și ar fi ieșit o ciocnire frontală. Dacă aș fi ținut direcția spre înainte și aș fi frânat brusc, m-aș fi răsturnat. Dacă aș fi păstrat direcția spre înainte și aș fi frânat încet, poate scăpam. Dacă… Dacă….Dacă….Atunci de ce dracu' mai am nevoie de «rațiune» dacă toate astea nu mi-au venit în «minte», cu ajutorul ei, instantaneu ? și ACUM nu aș putea s-o utilizez decât post-mortem (presupunând că ar fi posibil)? - m-am întrebat (hamletian). A fost, pur și simplu, o «oprire» a minții («raționale» ) și un «flash» absolut inexplicabil. Și asta în condițiile în care, pe vremea aceea (dar nici acum), nu dispuneam de o mașină echipată cu tot soiul de senzori care să culeagă și transmită, în «timp real», diverși parametri unui cip. Iar acesta, automat, să ia decizia optimă în «condiții de avarie». Pur și simplu scurtcircuitându-l pe subsemnatul. Și chiar și atunci mă îndoiesc că nu s-ar fi ales totuși acea soluție cu menținerea direcției de deplasare spre în față și cu frânare ușoară. Care părea a fi «cea mai rațională» dar nu lipsită complet de riscuri. În plus, menționez (și subliniez) că abia luasem, de câteva săptămâni, permisul de conducere. Deci nici vorbă de «intuiție» pe bază de «experiență» anterioară. Era, pentru mine, o situație de o noutate absolută.
Terțio tempo
Ședințele pe care azi le numim de "brainstorming" au fost «inventate» de niște călugări budiști-zen. Și asta cu cel puțin o mie și ceva de ani în urmă. Cu toate că, pe la noi, se zice că au fost introduse de un anume Osborn prin anii ’30.
Atunci s-au instituit și regulile (pentru ședințele standard).
1. Maximum 12 participanți (de ce 12, nu știu nici eu și nici specialiștii de azi).
2. Participanții să fie de același rang social pentru a nu se inhiba unii pe alții.
3. Tema să fie anunțată în prealabil.
4. În timpul ședinței cel care ia cuvântul să nu-i contrazică pe ante vorbitori; poate însă prelua idei emise și să le rafineze (ceea ce azi se numește "gândire laterală", sau "combinatorică", sau "analogică", etc. ) sau să emită idei absolut noi; ideile trebuie exprimate cât mai succint, fără a fi argumentate.
5. Moderatorul trebuie să fie absolut neutru; el dă, la început, cuvântul într-o ordine oarecare (de la stânga la dreapta, sau invers, sau cum îi vine chef); când lucrurile se precipită și apare, să-i zicem, «sinergia», dă cuvântul aleatoriu celui care ridică mâna.
6. Ședința încetează atunci când începe să lâncezească, după ce a atins o intensitate maximă; și asta se întâmplă cam după trei sferturi de oră.
Nu mă pot împiedica să nu observ că «maximul» unei ședințe standard ar cam corespunde momentului în care se găsește soluția în cadrul unei ședințe torpilă (pe care călugării budiști au avut lipsa de imaginație să nu o inventeze); numai că în cazul standard, aparent, nu mai este vorba de un stres în care să acționeze «supraviețuirea» - dar asta este numai o aparență pentru că Zen-ul urmărește, de fapt, tot un fel de ceea ce am putea numi, greșit, «supraviețuire». Și greșit deoarece, aici (în Zen), se urmărește doar prezentul/viețuirea continuu/continuă - instantaneitatea, fără «trecut» (ce-a fost, a fost, nu se mai poate repara și, în plus, cunoașterea nouă, creativă, nu înseamnă re-amintire a unor experiențe deja consumate care nu produc nici un fel de noutate «absolută» ) și fără viitor (pentru că viitorul înseamnă dorință - deci acumulare de karmă ).
Și mai știu (acum), cu «mintea» mea «occidentală», din studii statistice (pe baza unor lucruri trecute atunci când studiile respective s-au finalizat și au fost publicate) că:
- Testele de «inteligență» pe baza cărora se stabilește celebrul coeficient "IQ", urmăresc rezolvarea unor probleme cu o singură soluție, dar cu căi multiple de aflare a acesteia; cei cu "IQ" ridicat găsind calea cea mai rapidă de rezolvare.
- Testele de «creativitate» (mai puțin cunoscute și care seamănă dar nu sunt identice cu cele de «inteligență emoțională») urmăresc, în schimb, rezolvarea de probleme care admit soluții multiple și căi multiple de a ajunge la fiecare soluție; iar cei cu «creativitate ridicată» găsesc, prin gândire «laterală» + «asociativă» + «analogică» + «combinatorică», soluția optimă, precum și calea cea mai directă de aflare a acesteia.
- Persoanele cu "IQ" ridicat au un indice scăzut de «creativitate»; în schimb, persoanele «creative» au un "IQ" mediu, dacă nu chiar sub-mediu.
Din cele de mai sus, trageți singuri concluzia asupra «specializării» înguste, limitate și limitative de care, încă, se mai face atâta caz în toate domeniile de activitate. Considerându-se că cei ce posedă o astfel de «specializare» dau dovadă de «seriozitate», «perseverență» și, în ultimă instanță, de «competență». Și nu pot acum să nu-mi vină în minte unii tâmpiți geniali (autiști) care au abilități ieșite din comun. Cum ar fi extragerea rădăcinii (pătrate sau nu) dintr-un număr cu nu știu câte cifre. Precum și faptul că, un «specialist» de «excepție» tinde, la limită, spre un tâmpit genial (cazuri, de multe ori, patologice).
Ce alege (și ce poate) fiecare, e treaba lui. Ideal ar fi să «fim» niște tâmpiți geniali creativi. Dar, de unde nu e…asta e!
The End
P.S. În legătură cu pățania amiralului american, se mai povestește (cu fereală) cum în timp ce enunța ultima propoziție a izbucnit într-un hohot homeric («văzând» – asta nu se mai știe și n-are cum se povesti – cum un vapor imens urina cu jeturi fantastice pe torpilele care explodau într-o veselie; și realizând, instantaneu, că găsise soluția; fără a ști însă că rezolvase ceea ce orientalii numesc un „koan”; lucru care te duce cu gândul – „navi-gând” – la autoapărarea din artele marțiale; care, la rândul lor, derivă din Ch’an-ul chinez și din varianta sa japoneză, Zen-ul). Și se mai spune (cu și mai multă fereală) cum «analiștii» îl priveau condescendent, cu zâmbete subțiri, ironice, crezând că râde aiurea de un banc prost pe care tocmai îl debitase.
6.2. Bufonul
1.
Într-un excelent text al lui Isaac Asimov, intitulat „Bufonul”, se povestesc, pe scurt, următoarele: exista un cerc restrâns de hiper-super dotați și un hiper-super computer. La care hiper-superii și așa mai departe erau singurii care aveau acces. Pentru a pune tot soiul de întrebări de ale căror răspunsuri, date de calculator, depindea soarta omenirii. Unul dintre hiper-superi a început să alimenteze, într-o veselie, hiper-superul cu o grămadă nesfârșită de bancuri. Pe care obișnuia să le spună cui vrea și cui nu vrea. De aceea fusese poreclit „Bufonul”. După ce a ghiftuit bine mașina, a hotărât că a venit timpul să afle răspunsul ei la trei întrebări:
1. De unde vin bancurile (având în vedere că nu reușise să identifice sursa lor, ele circulând flokloristic, din gură în gură)?
Răspunsul 1: Sunt de origine extraterestră.
2. În ce scop sunt spuse?
Răspunsul 2: Sunt teste la care este supus animalul „om” pentru a se vedea cum reacționează (așa cum oamenii testează pe „cobai” tot soiul de chestii).
3. Dacă se va afla răspunsul la primele două întrebări, ce consecințe vor apare în legătură cu „omul”?
Răspunsul 3: Se va renunța la acest tip de teste și se vor inventa altele.
*
De atunci, nici un animal «om» n-a mai putut spune bancuri. Fiind astfel identificați adevărații bufoni ai Universului. Iar umorul nostru, adevăratul umor cu care părea a fi înzestrat doar «omul», fiindu-ne inoculat din afară, ne-a fost luat. Singurul drept care nu ni s-a luat și nici nu avea cum pentru că provenea din interior, a fost de a produce calambururi.
La bancuri – glume spontane – se râde sănătos; uneori în hohote.
La calambururi, doar se ricanează. Cu un rânjet complice și superior; care-l face, pe cel ce le debiteză să se creadă extrem de inteligent, mult deasupra gloatei. Iar pe complici, idem.
*
Din aceste cauze, care n-ar fi imposibil să apară la un moment dat, prefer bancurile. Și detest calambururile.
Calambururile – «jocuri de cuvinte», mai mult sau mai puțin reușite; de cele mai multe ori, anoste.
Bancurile - «jocuri de limbaj» (Wittgenstein II). În care concluzia (subînțeleasă spontan) dă peste cap premisa (fără să fie un sofism care să demonstreze că „omul este măsura tuturor lucrurilor”), provocând un râs din toată inima.
Forma superioară, extrem de subtilă, a bancurilor, este cea de tip „koan”. Koan care, atunci când ești pregătit, îți provoacă un imens hohot homeric, interior. Eliberator.
NOTA: aici vor fi înserate și alte studii de caz care sa ilustreze și mai bine ceea ce aș putea spune într-un stil discursiv, sec, mai mult sau mai puțin. «academic»
7. Un alt aspect al koan-urilor.
” Jocul omului cu Natura nu poate fi câștigat de om; dar nici pierdut” (C. G. Jung)
În Contextul nostru cultural aserțiunea de mai sus pare un fel de a vorbi discuții. Pentru că imediat ni se cer precizări. Cum definim Natura ? În sens panpsihic (Dumnezeu, care a creat Natura, este în afara ei dar se regăsește în ea, i.e. Natura este un sistem deschis dar numai într-un sens) și atunci aserțiunea lui Jung este un non-sens pentru că omul nu poate fi niciodată Dumnezeu, chiar și dacă ajunge în Paradis după moarte; sau în sens panteist (Dumnezeu este inclus în Natură aceasta fiind, în acest caz, un sistem închis) si atunci ajungem la tot soiul de încurcături metafizice/ transcendentale și/sau teologice!.
În schimb, în Budism (în Zen), ceea ce afirmă Jung, cu tot aspectul contradictoriu al afirmației, poate fi un fel de Koan. Și aceasta deoarece: “Dacă unui muncitor incult din Tokyo cineva i-ar spune: Ești muritor pentru că…, va replica: Berabome! (Ești idiot!) înainte ca acesta să-și fi putut termina fraza. Raționamentul analitic este insuportabil, prea greu pentru orientali, din cauza învățăturii intuitive tradiționale….Se cuvine să exprimăm numai concluzia, în mod sintetic și în cuvinte precise și cât mai puține cu putință”, cum ne spune un gânditor contemporan de origine japoneză, Sakurazawa Nyoti. Și aceasta deoarece, spre deosebire de Contextul nostru cultural (analitic până la Dumnezeu si dincolo de El), Contextul cultural Budist a privit și privește lucrurile holistic, fără a face distincții nete între Transcendent, Casa conștiinței (Budeitate) și Empiric, acestea interpătrunzându-se în cadrul Totalității.
Ca la români? Pentru că:
”Existența românească nu cuprinde numai lumea de aici, ci și lumea de dincolo… Lumea de dincolo are pentru român o situație stranie față de cea de aici. Te-ai aștepta s-o găsești despărțită printr-un hotar spațial: aici, dincolo. O afli despărțită printr-o schimbare de fire a ființei. Lumea de dincolo, nu e pentru noi «afară» din lumea de aici. Ceea ce ne desparte de ea este un fel de opreliște internă, de vamă (cenzură transcendentă în termenii lui Blaga), de deosebire de domeniu existențial, de experiență a ființei.
Lumea de dincolo o cuprinde și pe cea de aici. Ea este un receptacol deschis care cuprinde lumea de aici în toate părțile, o pătrunde, o umple și o împlinește. Lucrurile nevăzute sunt ca și cele văzute, chiar dacă nu sunt date în spațiu” (Mircea Vulcănescu). (A se vedea și Noica „Devenirea întru Ființă” despre care Surdu ne informează convingător că pleacă de la „Dimensiunea românească a existenței” a lui Vulcănescu).
Că tot ne aflăm INTRE. Occident/Orient.
Nici una și nici alta. Occident și Orient. Simultan.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!