Zaharia Stancu›Poezii

Ast’ noapte-am fost pe câmpuri cu visele duium Și nu m-am întâlnit, prin flori, cu nici un duh, Dar am simțit salcâmii cădelnițând parfum Și

Privești: prin lanurile verzi se pierde Un fir de vânt și-o dungă de lăcustă Și ierburile prind ca să-ți dezmierde Picioarele și tivul de la

Amurgul se întoarce Amurgul se întoarce cu zvonuri largi de clopot Și clatină’n grădini măslini cu roade sfinte, Se schimbă vorba noastră

Luna cu cerc roșu, cireșii Copleșiți în fum alb - și noi doi. Seara cu cirezi se-ntorcea De la țărmul apusului roșu. Luna cu cerc roșu, - și

Cirezi blajine pasc trifoiști lângă ape Și-și nalță în văzduh, cu muget , botul ud Când, seara te presimt plutind sfios pe aproape, Când pașii

Tu, nor de vară , rumen, belșug de-argint și apă, Ce treci prin slăvi de vis ca o năframă fină, Cum stau trudit și singur încovoiat pe

Soarele a căzut în panere, Albastru, violet, auriu, Soarele dealurilor mele, Soarele dulce pe care îl știu. Strugurii mei, luminile mele, Mor

Tristețea ce-mi răsare în inimă amurg, Când apele sunt albe sau galbene ca norii, De nu va mai fi vorba ta blândă s-o alunge, Eu veșnic voi fi

Am ridicat spre cer împreunate mâini, Și Dumnezeu în noapte mi-a fost atât de aproape, Că slava i-am cules-o în ulcioare, din fântâni, Și i-am

O toacă sună-n soare, și inima îmi bate Asemeni unui clopot de bronz străvechi ce-ar vrea Să stingă plânsu-amar al lumii întristate Cu dangătu-i

Am prins în mâini , în zori, o stea care cădea, Să nu lovească-n aripi, în aer o albină Ce se-ntorcea grăbită, în zor, cu cofa grea, Către prisaca

Spre ziuă , stele-n roi s-au năruit în munte Ca să le prindă-n ramuri și-n coarne brazi și cerbi Ori ca să nu lovească-n somn gâzele mărunte Și

Te-aștepta căsuța în lumină Să-i aduci în dar un fir de glas, Drumul ca să-ți șerpuie sub pas Și hamacul ca să-ți dea hodină. Ai venit din

Dac-ai veni-n grădină, ți-aș arăta în zori Albinele cum se roagă smerite și se închină Pe fiecare dintre sălbaticele flori, Ca-ntr-o bisericuță de

Visez: în miez de codru, lângă izvoare melci, Și cer căzut prin ramuri cu soarele-n amiază, Lung părul inelat șă ți-l desprind din spelci Când

Cicorile culese de tine în mănunchi, Umblând pe malul gârlei, le-am aruncat pe ape Și-am stat lângă o rugioară de ceară în genunchi, Să-i scutur

Iarbă a fiarelor, poezie. Deschide-mi inima ei. Noaptea înaltă și albăstrie Și-a făcut din luceferi cercei. Iarbă a fiarelor, rupe

Port pe obraz, port pe obraz, Puful zilei care-a trecut, Și pe grumaz, da, pe grumaz O amforă din care n-am băut. Port pe genunchi, da, pe

Azvârli în colț ghiozdanul supărată Că azi ai căpătat o notă rea. Lepezi rochița ta numerotată Și-mbraci o iie proaspătă, de nea, Îmi faci un

În mare, rod de stele, și peste câmp copoi. Din crengile amiezii mi-am făurit un flaut Dar cântecul stă simplu în noi și lângă noi, Îngemănat

În măceșii roșii, în mătasea porumbului, În coaja mesteacănului, în măceșii roșii, În toamna cu vulpi roșii văd părul iubitei, Numai părul

Da: am crescut cu macii și strugurii pe câmp. Da: mai păstrez, ca iarba, și-acum, sub pleoape rouă. Da: m-am scăldat în râul cu cânepi la

Cerul nu e decât un uriaș iaz, Mă plimbă pe apele lui corabia norilor. Încotro mă întorc văd același obraz, Aceiași ochi mirați, ca ai

Vechile mele poeme, Poemele mele mai noi Toate pe fruntea ta, steme De rouă, de trifoi. Poemele mici din trecut, Poemele-nalte de