Batalia s-a sfârsit, soldatul ramas pitulat într-o masca Undeva departe pamântul geme Gata sa urle, gata sa nasca. Deasupra cerul gol si

Odată am ucis o vrabia Am tras cu praștia-n ea și am lovit-o Pe urmă o zi Și-o noapte întreagă Am tot plâns-o și am tot jelit-o Nu m-a bătut

Copacii, prea negri, ne ies in drum. Umbrele lor clatinate sunt fum. O spaima tacuta ne-nvaluie rea. Poate vantul ne poarta prin lume ori poate

Ast’ noapte-am fost pe câmpuri cu visele duium Și nu m-am întâlnit, prin flori, cu nici un duh, Dar am simțit salcâmii cădelnițând parfum Și

Unii-mi spun ca esti inca frumoasa Eu nu te mai vad azi in nici-un fel Altadata vietuiam in coliba Si visam ca traim in castel Poti sa ma duci

Privești: prin lanurile verzi se pierde Un fir de vânt și-o dungă de lăcustă Și ierburile prind ca să-ți dezmierde Picioarele și tivul de la

Mi-ești atât de aproape și totuși Atât de departe, atât de departe! Nu ne desparte Decât iazul cu lotuși. Numai iazul cu lotuși al cerului ne

Amurgul se întoarce Amurgul se întoarce cu zvonuri largi de clopot Și clatină’n grădini măslini cu roade sfinte, Se schimbă vorba noastră

Când ai trecut Florile și-au întins gurile, ochii, Pentru sărut. Plopii-au băut Fumul sălciu al zării. Înalți se clatină la marginea

Eu sunt soarele tău și fără mine Tu nu poți să trăiești. Eu sunt aerul tău și fără mine Tu nu poți să trăiești. Eu sunt apa ta și fără mine Tu

Luna cu cerc roșu, cireșii Copleșiți în fum alb - și noi doi. Seara cu cirezi se-ntorcea De la țărmul apusului roșu. Luna cu cerc roșu, - și

(...) Poate stelele sunt flori, numai flori, Pe care nimeni nu le rupe, Ori poate sunt fructe prea coapte, mustoase, gustoase Și-așteaptă

Departe, departe cade amurgul, Vânăt păun cu penele veștede. Ploaia de cenușă a nopții Ne va cădea peste creștete. Poate se vor aprinde

Inima mea e plină de vis și de iubire, Cum e încărcat de flori un ram de măr în mai, Un ram cu candeli albe pufoase, unde vin Albinele s-adune

Tu, nor de vară , rumen, belșug de-argint și apă, Ce treci prin slăvi de vis ca o năframă fină, Cum stau trudit și singur încovoiat pe

Când nici luceferii nu sunt eterni Ce rost are cuvântul \"întotdeauna\"? Trecem ca șipotul vântului, Putrezim ca firele ierburilor. În corola

Cirezi blajine pasc trifoiști lângă ape Și-și nalță în văzduh, cu muget , botul ud Când, seara te presimt plutind sfios pe aproape, Când pașii

Tristețea ce-mi răsare în inimă amurg, Când apele sunt albe sau galbene ca norii, De nu va mai fi vorba ta blândă s-o alunge, Eu veșnic voi fi

Eu sunt soarele tau si fara mine Tu nu poti sa traiesti. Eu sunt aerul tau si fara mine Tu nu poti sa traiesti. Eu sunt apa ta si fara mine Tu

Aurul toamnei căzut în noroi Îl zdrobim în călcâie, în tălpi Þinem pe umeri ca niște stâlpi Zările vinete amândoi. Sângele ni-l adună

Soarele a căzut în panere, Albastru, violet, auriu, Soarele dealurilor mele, Soarele dulce pe care îl știu. Strugurii mei, luminile mele, Mor

Am ridicat spre cer împreunate mâini, Și Dumnezeu în noapte mi-a fost atât de aproape, Că slava i-am cules-o în ulcioare, din fântâni, Și i-am

O toacă sună-n soare, și inima îmi bate Asemeni unui clopot de bronz străvechi ce-ar vrea Să stingă plânsu-amar al lumii întristate Cu dangătu-i

Am prins în mâini , în zori, o stea care cădea, Să nu lovească-n aripi, în aer o albină Ce se-ntorcea grăbită, în zor, cu cofa grea, Către prisaca