Zaharia Stancu›Poezii

Batalia s-a sfârsit, soldatul ramas pitulat într-o masca Undeva departe pamântul geme Gata sa urle, gata sa nasca. Deasupra cerul gol si

Odată am ucis o vrabia Am tras cu praștia-n ea și am lovit-o Pe urmă o zi Și-o noapte întreagă Am tot plâns-o și am tot jelit-o Nu m-a bătut

Copacii, prea negri, ne ies in drum. Umbrele lor clatinate sunt fum. O spaima tacuta ne-nvaluie rea. Poate vantul ne poarta prin lume ori poate

Unii-mi spun ca esti inca frumoasa Eu nu te mai vad azi in nici-un fel Altadata vietuiam in coliba Si visam ca traim in castel Poti sa ma duci

Inima mea e plină de vis și de iubire, Cum e încărcat de flori un ram de măr în mai, Un ram cu candeli albe pufoase, unde vin Albinele s-adune

Eu sunt soarele tau si fara mine Tu nu poti sa traiesti. Eu sunt aerul tau si fara mine Tu nu poti sa traiesti. Eu sunt apa ta si fara mine Tu

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit, N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc. Când bate vântul peste deltă, trestiile Lin se

Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut, Totul trece ca o trombă de nori, Vine vântul și o destramă, Vântul care scutură flori. Nu te-ntrista

Hai cu mine până la capătul lumii, Poate lumea are totuși un capat. Acolo vom găsi grâu de aur, Fiecare fir va avea o mie de spice, Fiecare spic

Furtuna Furtună! Tu-mi întinzi o mână mică, Þi-e teamă și te ghemui lângă mine Sfioasă ca un pui de randunică, Și ploaia, răpăind grăbită,

Chiar după ce voi muri, dragul meu, Și voi fi-ngropată adânc în pamant, dragul meu, Deasupra mormântului meu va arde veșnic o flacără, dragul

Acum sunt un om în amurg, Fugi în munții tăi, căprioară, Nu mai râvnesc să-ți sărut buzele A doua oară, a treia oară. Acum sunt un om în

Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare, Pe pajiște, sprințar, în primavara nouă Nu căuta să sorbi lumina din izvoare, Ci potolește-ți setea