După bătălie
de Victor Hugo(2005)
1 min lectură
Mediu
Părintele-mi, eroul cu zâmbet cald și blând,
Cu un husar din oaste, ales mai de curând
Pentru ne-nfricoșata bravurii lui văpaie,
Mergeau călări, spre seară, pe câmpul de bătaie.
Cădea pe morții luptei al nopții văl cernit,
I se păru c-aude un zgomot năbușit:
Un Spaniol din oastea zdrobită de-mpăratul,
Târât în praf și-n sânge, zăcea gemând soldatul;
Și horcăind, cu glasul pierit ca și pierdut,
Șopti: \"Vă fie milă... și dați-mi de băut.\"
Mișcat, al meu părinte se-opri la bietul om.
Husarului i-ntinse ploscuța lui de rom,
Și-i zise: \"Dă-i să soarbă o bună-nghițitură.\"
Deodată, când husarul plecat înspre-a lui gură
Îi da să bea, rănitul, o namilă de Maur,
Ridică-ncet pistolul căzut lângă coclaur,
Scrâșnește scurt: \"Caramba!\" și trage-n tatăl meu.
Pe-aproape-i trece glonțul, chipiu-i cade, greu,
Iar calul saltă-n lături și-l clatină pe șea,
Dar tatăl meu rostește: \"Și totuși, dă-i să bea\"...