XXXI
de Victor Hugo(2011)
1 min lectură
Mediu
Fiindcă-n crâng ne cheamă împodobitul mai,
Te-aștept! Deopotrivă în sufletu-ți să ai
Câmpia-neintătoare, umbrișuri de pădure,
Lumina lunii pline pe somn de valuri sure,
Drumeagul care-ncepe unde s-a-nchis cărarea,
Văzduhul, primăvara și, nesfârșită, zarea,
Pe care lumea-și pune, umilă, ochii vii,
Ca un sărut pe trena eternelor tării!
Te-aștept! Clipitu-acestor neprihănite stele
Ce ne-a ajuns pământul prin străvezii perdele,
Copacul plin de cântec și de mireasmă trează,
Suflarea grea, fierbinte, a zilei la amiază
Și soarele, și umbra, și undă, și verdeață,
Și darnica natură ce-n raze se răsfață
Să-ți înflorească, astăzi, cu toată strălucirea
Pe frunte frumusețea și-n sânul tău iubirea!
21 mai 1835
(trad. de Ionel Marinescu)