Puteam să fiu un dandy brit...
de Șerban Foarță(2006)
1 min lectură
Mediu
Puteam să fiu un dandy brit
pe vremea unui rigă George,
de vagi aleanuri adumbrit
ca de rumoarea unei orgi,-
chiar dacă Gainsborough m-ar fi
vrut rob violei lui da gamba...
M-aș fi privit întreaga zi
\'n oglizi, parfum fiindu-mi ambra.
Romantic, iar nu rococo,
în ciuda pasului și-a taliei,-
ca Byron, Shelley, Keats& Co,
aș fi fost mirele Italiei
prin care, palid musafir,
aș fi plimbat un spleen albastru,
purtînd inele de safir
pe degete de alabastru...
Ci vremii noastre-i sîntem slugi,
cît nu vrem să ieșim din uz:
The Blue Boy poartă, astăzi, blugi
și se îmbată cu un blues.
