Rosarium (III)
din Dilema veche, nr. 321, 8-14 aprilie 2010
de Șerban Foarță(2010)
1 min lectură
Mediu
Avea aspectul unei prăjituri:
când al unui tort în stil baroc,
când al unei fine fondante rococo.
Simțind că ți s-ar fi topit în
gură, salivai, – cum salivează,
prea trampată, savarina; salivează,
vreau să zic, în sine însăși
(mai înainte de-a o face și bucal).
Stând, nu o dată, alungită, pe
recamieu-i din budor, în poziția
preafrumoasei Doamne Jeanne Françoise
Julie Adélaïde, avea aerul unui
ecler (din galantarul unei confiserii
selecte), glazura căruia e, îndeobște,
roz. Trecând pe lângă ea, aveai
irepresibilul impuls să-i zgârii,
cu unghia nu importă cărui deget,
luciul trandafiriu și lis, – nu din
sadism, ci din legitima dorință de-a
cunoaște ce anume-i dincolo de el.
S-ar fi putut să fie, din păcate,
ceea ce este sub scheletul exterior,
sub (comparabilă cu o „glazură“ inocentă)
platoșa diverselor insecte, de la, să
zicem, scarabaeus sacer la blata
orientalis: un soi de mâzgă albicioasă
repulsivă. – Intenția mea nu e, în nici
un caz să vă tai pofta de ecleruri,
nici apetitul de fondante, ci să vă
amintesc imperativul (echivoc, ba chiar
indecidabil, – și, la rigoare, apocrif)
al celor două case britanice rivale și
în dihonie, Lancaster & York, –
anume CAVE ROSAM!