Despre vopsitul lânei
din Copyright (1979)
de Șerban Foarță(2009)
1 min lectură
Mediu
În ciuda aparențelor, vopsitul lânei
și-al celorlalte materiale hidrofile
(fără excepția albului hârtiei aces-
teia, pe care o tot cernim) NU este
(considerând culoarea drept substan-
ță, iar nu un simplu atribut al ei:
\"Dă-mi o oca de galben și-un dram de
indigo!\"; un voal de doliu alta fi-
ind decât acela de nuntă, de mirea-
să, din care-a provenit) o o-per-ra-
ți-e de a-du-na-re; nu e o aduna-
re, ci chiar contrariul ei, ca una
ce e non-comutativă, - atâta timp
cât și culorile-s închise/deschise,
\"calde\"/\"reci\"..., toate scăzându-se
(și fiecare-n parte) din A L B, ca
orice număr din seamănu-i mai mare;
ca numerele dintre 0 și 1 (exclusiv)
din 1: albul fiind acesta, după cum
negrul este (sau tinde) către 0;
fapt dovedit de însăși proprietatea
celui dintâi, a albului adică, de-a
fi împărțitorul ideal, anume unul,
altul decât deîmpărțitul, ce-mparte
orice număr fără rest, fără reziduu,
nici umbră, - id est 1. Tocmai de-
colorarea, -n acest caz, fiind o în-
sumare; fie și dacă, dintr-o altă
perspectivă, ea nu pare decât sus-
tracția însăși, - astfel făcându-se
că, stând un timp la soare, o rochie
de doliu ajunge cvasi-albă (și nu
într-altfel, steagul corăbiilor-pirat).