Afară noaptea e guvernată
de Rene Char(2005)
1 min lectură
Mediu
Popor de trestii brune, buze de sărăcie, dantele gâfâind la ivirea dârei lui înalta intrare în flacără,
Sărut locul de așezare al cărnii sale temeinice.
Dincolo de geam, toate febrele strivite zumzăie, se rafinează.
Laureat al ochilor pierduți,
Până la torent pentru a-i linge adâncul faliei.
Scutură-te, infirm vânt de hamal,
Tu ce apeși dăunător peste comerțul gradelor.
Grumazul tău n-a renunțat la frunzișul lămpii.
Legăturile se desfac. Insula pântecelui său, treaptă de pasiune și culoare, pleacă.
Prăjina de drapel a macului, revoltă și floare, piere în grație.
Oricare liniște e-o tânguire, un sfârșit, o bucurie.
Fiară care-ți arunci călduțul humus în primăvara orașului său,
Ventuză răsturnată peste coapsa încuviințării cerului,
Îngăduie să-ți fim extremii pelerini,
Semănători îngropați în labirintul piciorului tău.