Adolescentul pălmuit
de Rene Char(2005)
1 min lectură
Mediu
Aceleași lovituri care îl trimiteau la pământ îl aruncau în același timp departe înaintea vieții sale, spre anii viitori în care, de-ar sângera, de vină n-ar fi nedreptatea unuia singur. Ca pomișorul întărit de rădăcini și care își strânge crengile rănite lângă trunchiul trainic, el cobora apoi de-a-ndaratelea în mutismul științei acesteia și în nevinovăția lui. În sfârșit, scăpa, fugea, și cunoștea fericirea deplină. Ajungea la pajiște și la stavila trestiilor, căreia îi mângâia mâlul și-i percepea freamătul uscat. Se părea că tot ce pământul produsese mai nobil și mai perseverent îl adoptase, drept răsplată.
Și-ar reîncepe astfel până când, necesitatea de a rupe dispărând, el ar sta drept și atent printre oameni, mai vulnerabil și mai tare totodată.