Rafael Alberti›Poezii

În umbra plopului negru, iubito, în umbra plopului negru, nu La trunchiul plopului, da, al plopului alb și verde. Albă frunză, tu, verde

O, întoarce-te, da, revino în diminețile-acelea scăpărătoare ale colinelor, tu, goală, fierbinte-n singurătăți de nisipuri, ca un mare talaz de

Pirat de mare și cer voi fi, de n-am fost cumva. De n-am furat aurora, de n-am furat-o, ei bine, o voi fura! Pirat de mare și cer,

Noi credem, dragostea mea, că peisajele-acelea au stat pierdute în somn, ori au murit laolaltă cu noi, la vârsta și-n ziua în care ne fură

Sînt fiul veacului? Nu știu. Al viitorului sînt poate, ori poate prea tîrziu născut al veacului care-a trecut. Nu poți mereu, mereu să

Se equivocó la paloma. Se equivocaba. Por ir al norte, fue al sur. Creyó que el trigo era agua. Se equivocaba. Creyó que el mar era el

MARINERITO delgado, Luis Gonzaga de la mar, qué fresco era tu pescado, acabado de pescar! Te fuiste, marinerito, en una noche lunada,

¡Bañado del Paraná! Desde un balcón mira un hombre el viento que viene y va. Ve las barracas movidas del viento que viene y va. Los

Las tierras, las tierras, las tierras de España, las grandes, las solas, desiertas llanuras. Galopa, caballo cuatralbo, jinete del pueblo, al

Dejé por ti mis bosques, mi perdida arboleda, mis perros desvelados, mis capitales años desterrados hasta casi el invierno de la vida. Dejé un

I bimbi di Estremadura vanno scalzi. Chi gli ha rubato le scarpe? Li ferisce il caldo e il freddo. Chi gli ha strappato i vestiti?