Fruntea ca un drapel pierdut, Te târâsc când sunt singur, Pe străzi reci, Odăi negre, Strigând în chinuri. Nu vreau să le dau drumul Mâinilor

Pământul e albastru ca o portocală Nicio greșeală cuvintele nu mint Ele nu te mai motivează să cadențezi La cotitura auzitului de

Tu te scoli apa se liniștește Tu te culci apa înflorește Tu ești apa întoarsă din genuni Tu ești pământul prinzând rădăcină Și unde toate își

Tunetul s-a ascuns după mâini spurcate. Tunetul s-a spânzurat de poarta mare Focul nebunilor nu mai e bântuit de stafii e un biet foc Furtuna

Din tot ce spus-am despre mine ce rămâne În dulapurile goale am păstrat false comori O navă inutilă leagă copilăria mea de

Nu pot fi cunoscut Mai bine decât mă cunoști Ochii tăi în care dormim Amândoi Au făcut luminilor mele de bărbat O soartă mai bună ca nopților

Noaptea din ajunul morții Fu cea mai scurtă din întreaga-i viață Și gândul că trăiește încă Îi aprindea sângele-n vene Povara trupului său îl

Lacrimi ale ochilor, dureri ale năpăstuiților, Nenorociri neluate-n seamă și plânset fără de culoare. Nu vrea nimic, nimic nu cere, deși nu e

Soare de pradă prizonier al capului meu, înalță colina, înalță pădurea. Cerul e mai albastru ca niciodată. Libelulele strugurilor Îi dăruie forme

Ce vreți era lăcașu-ntreg păzit Ce vreți era zăvoru-nțepenit Ce vreți era pe străzi să ieși oprit Ce vreți era orașul umilit Ce vreți era

(din La vie immédiate, 1932) Simulează Umbra-nflorită a florilor suspendate primăvara Cea mai scurtă și din an și noaptea eschimoșilor Agonia

De tavanul libelulei S-a spânzurat un copil nebun Privește țintă iarba Ridică ochii-ncrezător Ceața ușoară se linge ca o mâță Care se

On ne peut me connaître Mieux que tu me connais Tes yeux dans lesquels nous dormons Tous les deux Ont fait place à mes lumières d\'hommes Un

À Jean Paulhan À mi-chemin du fruit tendu Que l’aube entoure de chair jeune Abandonnée De lumière indéfinie La fleur ouvre ses portes

Un visage à la fin du jour Un berceau dans les feuilles mortes du jour Un bouquet de pluie nue Tout soleil caché Toute source des sources au fond

À Yvonne Zervos Bouche folle ou sage Il te faut parler Bouche ouverte ou close Il te faut rêver Plus haut que ton souffle Paroles paroles

Jours de lenteur, jours de pluie, Jours de miroirs brisés et d\'aiguilles perdues, Jours de paupières closes à l\'horizon des mers, D\'heures

Un coq à la porte de l’aube Un coq battant de cloche Brise le temps nocturne sur des galets de promptitude Un lancer de ramages Entre deux

Main dominée par le cœur Cœur dominé par le lion Lion dominé par l’oiseau L’oiseau qu’efface un nuage Le lion que le désert grise Le cœur que

Le hibou le corbeau le vautour Je ne crois pas aux autres oiseaux La plus lourde route s’est pendue Toutes les tours à paysage au jeu des

What else could we do, for the doors were guarded, What else could we do, for they had imprisoned us, What else could we do, for the streets were

Elle est debout sur mes paupières Et ses cheveux sont dans les miens, Elle a la forme de mes mains, Elle a la couleur de mes yeux, Elle

I À moitié petite, La petite Montée sur un banc. II Le vent Hésitant Roule une cigarette d’air. III Palissade peinte Les

La hache la façon de tenir un verre brisé La négation d’une fausse note les clous les fards Le sens commun les algues les ravins l’éloge tout ou