Toate drepturile
de Paul Eluard(2015)
1 min lectură
Mediu
(din La vie immédiate, 1932)
Simulează
Umbra-nflorită a florilor suspendate primăvara
Cea mai scurtă și din an și noaptea eschimoșilor
Agonia vizionarilor toamnei
Parfumul trandafirilor savanta pișcătură a urzicii
Întinde rufe străvezii
În luminișul ochilor tăi
Arată ravagiile focului lucrările lui inspirate
Și paradisul cenușii lui
Fenomenul abstract în luptă cu-arătătoarele pendulei
Rănile adevărului jurămintele care nu se pleacă
Arată-te.
Poți ieși în rochie de cristal
Frumusețea ta nu se-ntrerupe
Ochii tăi varsă lacrimi mângâieri și surâsuri
Ochii tăi n-au taine
N-au margini.
Traducerea: Virgil Teodorescu
