157
de Michelangello Buonarroti(2015)
1 min lectură
Mediu
Când, doamnă, sunt cu tine,
al vieții duh dispare
din piept spre mădulare:
un mișcător și un prea dulce bine,
că sufletul se-abține
în calea lui firească
și de atâtea bucurii mă lasă.
Dar când te duci, el vine,
prea plin, să-1 locuiască -
un ajutor mortal în propria-i casă.
Când te întorci, mă-apasă
plecarea lui din pieptu-mi, ca o jale.
Astfel, torturi egale-s
și răul și-ajutorul sau norocul:
când prea iubești e cel mai rău mijlocul.
Traducere de C. D. Zeletin