Lucian Blaga›Poezii

Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând, dar cocoși au cântat de trei ori în noapte – și-a trebuit să strig : Doamne, Doamne, de cine m-am

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn cum bate ca o inimă un clopot și-n zvonuri dulci îmi pare că stropi de liniște-mi curg prin vine,

Am înțeles păcatul ce apasă peste casa mea ca un mușchi strămoșesc. O, de ce am tălmăcit vremea șizodiile altfel decât baba ce-și topește cânepa

Porumbii-proroci își scaldă aripile înnegrite de funingine în ploile de sus. Eu cânt – semne, semne de plecare sunt. Din orașele

Îl duc de mână prin păduri. Prin țară lăsămîn urma nostră ghicitori. Din când în când ne odihnim în drum. Din vânăta și mocirloasa iarbă melci

Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac. Din când în când ne mai ridicăm ochii spre zăvoaiele raiului, apoi ne-aplecăm capetele în și mai

Lângă ape verzi s-adună cărările. Sunt liniști pe-aici, grele și părăsite de om. Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci. Nu alunga

Porumbii mi i-am slobozit să-ncerce pajiștea cerului, dar sfâșiați de vânturi se-ntorc înapoi. Pe vatra corăbiei inima mi-o ngrop subt

Ziua din urmă. Omule, e-adevărat : din tot ce-a fost, nimic nu s-a schimbat, rotește sus același cer, se-ntinde jos același pământ. Dar un

În noapte asta lungă, fără sfârșit, o femeie umblă subt cerul apropiat. Ea întelege mai puțin decât oricine minunea ce s-a-ntâmplat. Aude sori

Cu fruntea aplecată și învinsă omul descopere cuvânt de mângâiere-n țărână: \"o pământ, pământ!\" Pământ, tu stea mereu atinsă!

Spune-o-ncet, n-o spune tare. Iată-aceștia suntem noi. Când e singur fiecare, sufletele nu-s în noi. Stăm alături, eu și tu? Sufletele noastre

Îngenunchez în vânt. Mâne oasele au să-mi cadă de pe cruce. Înapoi nici un drum nu mai duce. Îngenunchez în vânt, lângă steaua cea mai tristă.

Și vine toamna iar\' ca dup-un psalm aminul. Doi suntem gata să gustăm cu miere-amestecat veninul. Doi suntem gata s-ajutăm brindușile

Hay tanto silencio en torno que me parece oir estrellarse los rayos de la luna en los vidrios. En mi pecho nace una voz extraña; una

Débordant d\'or les grains de blé éclatent. Ça et là des gouttes rouges de pavots et dans le champ une jeune fille aux longs cils comme les épis

Le silence est si grand tout autour, qu\'il me semble entendre les rayons de lune se heurter aux fenêtres. Une voix étrangère s\'est éveillée

Revienta el trigo en un exceso de oro. Aquí y allá, rojas gotas de adormidera y, en el trigal, una niña de pestañas tan largas como las

Incertain tu le cherches et tâtonnant dans la nuit tu humes sa trace en toi ou dans la gloire du monde, l\'élan le pressent dans les lendemains et

Ne vous étonnez pas. Tous les poètes sont un seul, indivisible, ininterrompu peuple. Leurs mots sont muets. Par les âges, qui naissent et

Qué agradable es el sueño junto al agua que pasa, junto al agua que todo lo ve, pero nada recuerda. Qué agradable es el sueño en que te olvidas

Hier une voix est montée des profondeurs amère, amère, amère. Des anges en mourant nombreux ont laissé leur dépouille sur ces terres. Hier sous

Ayer se ha elevado una voz desde lo profundo: amarga, amarga. muchos ángeles muriendo han dejado su lodo en el país. Un signo apareció ayer

Asombrado lo buscas y a tientas en la oscuridad olfateas su huella en ti o en la gloria del mundo, presientes su ímpetu en los días del mañana y